JustițieTribunalul Hunedoara: Pedepse record pentru membrii unei grupări de traficanți de droguri
Tribunalul Hunedoara: Pedepse record pentru membrii unei grupări de traficanți de droguri
24 octombrie 2023Natalia BumbacJustițieComentariile sunt închise pentru Tribunalul Hunedoara: Pedepse record pentru membrii unei grupări de traficanți de droguri
Șapte persoane, doi bărbați și cinci femei, au fost condamnate pentru constituire de grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc.
Dosarul s-a judecat la Tribunalul Hunedoara, iar sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. Membrii grupării au fost reținuți și arestați preventiv în data de 2 iunie 2022, în urma unor percheziții domiciliare efectuate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Fiecare inculpat este acuzat că a vândut sute de doze de droguri consumatorilor. Substanțele pe care le comercializau aceștia au constat în droguri de mare risc și etnobotanice. Pedepsele aplicate de Tribunalul Hunedoara sunt între șase și 10 ani de închisoare.
Ardelean Rostaș a primit șase ani de închisoare, pentru constituire de grup infracțional organizat și trei ani de închisoare pentru operațiuni cu etnobotanice. În urma contopirii pedepselor, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de șapte ani de închisoare. Ardelean Rostaș se află în arest preventiv, măsură care i-a fost prelungită.
Maria-Iuliana Ștefănuț a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru constituire de grup infracțional organizat, la șapte ani și șase luni pentru trafic de droguri de mare risc și trei ani pentru operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Pedepsele i-au fost contopite, în final urmând să execute 10 ani de închisoare. Femeia se află în arest preventiv.
Minodora Valeria Florea a primit patru ani de închisoare pentru constituire de grup infracțional organizat, șapte ani și șase luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc, trei ani de închisoare pentru operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În final, după contopirea pedepselor, Minodora Valeria Florea va avea de executat 10 ani de închisoare.
Viorica Luca a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracțional organizat, cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc și 1.800 de lei amendă pentru operațiuni cu substanțe psihoactive. În urma contopirii pedepselor, aceasta va executa șase ani de închisoare și plata amenzii penale de 1.800 de lei.
Simona-Olga Rostaș a primit trei ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracțional organizat, cinci ani pentru trafic de droguri de mare risc, un an și șase luni pentru trafic de etnobotanice. În final, după contopirea pedepselor, Rostaș va executa șase ani și șase luni de închisoare.
Iozefina-Gabriela Ene a fost condamnată la patru ani și șase luni de închisoare, pentru constituire de grup infracțional organizat și trei ani de închisoare pentru comercializare de etnobotanice. Femeia va executa, în final, pedeapsa de cinci ani și șase luni de închisoare.
Octavian-Florin Mihai a primit cinci ani pentru constituire de grup infracțional organzat, trei ani pentru trafic de droguri de mare risc și doi ani și șase luni pentru comercializare de etnobotanice. După contopirea pedepselor, bărbatul va sta în spatele gratiilor șase ani și zece luni. Acesta se află în arest preventiv.
Tribunalul Hunedoara a mai decis menținerea sechestrului asupra unor sume de bani confiscate de la inculpați: Octavian Florin Mihai – 6.409 lei, Minodora valeria Florea – 1.187 de lei și 250 de euro, Ardelean Rostaș – 7,800 de lei și 100 de euro, Octavian Mihai Florin – 62.650 de lei, Minodora Valeria Florea – 28.775 de lei, Iozefina Gabriela Ene -11.825 de lei, Simona Olga Rostaș – 3,050 de lei, Viorica Luca – 12,875 de lei.
Instanța a mai dispus prelevearea de probe biologice de la inculpați, fără încuviințarea prealabilă a acestora, în vederea introducerii datelor lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Cabinetul unui medic din Spitalul Municipial Vulcan a fost percheziționat de polițiști. Acțiunea a fost organizată de polițiștii de investigare a criminașității economice din Petroșani. „Polițiștii de investigare a criminalității economice din Petroșani au pus în executare trei mandate de […]
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus urmărirea penală față de S.C. GLOBAL DEFENSE LOGISTICS S.R.L., pentru comiterea infracțiunii de dare de mită în formă continuată, în legătură cu […]
27 ianuarie 2025R CHJustițieComentariile sunt închise pentru Comisia de la Veneția dă un verdict devastator: Informațiile serviciilor nu pot anula alegerile
Un text de Bogdan Tiberiu Iacob Comisia de la Veneția a difuzat azi raportul oficial pe marginea anulării alegerilor, la solicitarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, iar concluziile sunt devastatoare pentru statul român. Conform Comisiei, anularea alegerilor nu putea fi […]
12 aprilie 2024Natalia BumbacActualitateComentariile sunt închise pentru Percheziții în Deva și două comune din județ. Cuțite, săbii, pistoale și droguri ridicate de polițiști
Polițiștii de la Economic au descins la domiciliile unor suspecți de contrabandă cu țigări din Deva, Ribița și Zam. Însă, pe lângă mărfurile de contrabandă, oamenii legii au descoperit un întreg arsenal de arme neletale, săbii, cuțite și droguri. „Polițiștii […]
8 iulie 2024Natalia BumbacActualitateComentariile sunt închise pentru Patru dosare penale pentru consum de droguri. Minori și adolescenți prinși pe stradă cu substanțe interzise
La sfârșitul săptămânii trecute, în zilele de 5 și 6 iulie, polițiștii hunedoreni au depistat mai mulți minori și adolescenți care aveauu droguri asupra lor. În total, au fost deschise patru dosare penale pentru consum ilicit de substanțe psihoactive, dosarele […]
Șoim Cons, firma de construcții a Primăriei Șoimuș, a intrat în insolvență. Asta, după ce, în ultimii patru ani (2020 – 2023) a rulat peste 32 de milioane lei și a înregistrat datorii uriașe. Surse din primărie spun că, inițial, […]
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.