Turist în orașul meu – Biserica Evanghelică

Posibil să vorbesc prostii, dar o spun cu patos și drag despre localitatea în care trăiesc, poate niciunde în țară nu poți resimți atât de pregnant încărcătura istorică precum la Orăștie. Pentru mine, ca orăștian, anii sunt doar o verigă dintr-un trecut istoric îndelungat, al cărui început se pierde în negura vremurilor și prezent.

După cum se cunoaște, Transilvania a avut, în decursul istoriei sale, o evoluţie specifică, datorită unor condiţii istorice concrete. Astfel, în Transilvania, au convieţuit, și conviețuiesc până în ziua de azi, maghiarii, românii, saşii, secuii şi alţii. Evident că existenţa acestora a făcut ca, şi cultele religioase să fie foarte diversificate.

Etniile amintite mai sus aparţineau unor religii diverse creştine. Până în secolul XVI maghiarii, românii, saşii, secuii erau catolici sau ortodocși, odată cu declanşarea reformei de către Luther în Germania la începutul acestui secol, prin apariţia noului cult religios numit reformat, cu toții au îmbrăţişat noile curente religioase apărute: reformat, calvin, unitarian, lutheran-evanghelic. Ca urmare, s-a impus şi organizarea structurală şi ierarhică a noilor comunităţi religioase înfiinţate de pe teritoriul Transilvaniei. Astfel, au fost înfiinţate în localităţile cu populaţie de origine maghiară, germană sau secui, parohii reformate care organizau şi coordonau viaţa religioasă, a comunităţilor respective. În fiecare din aceste parohii reformate funcţionau unul sau mai mulţi pastori (preoţi) reformaţi, în funcţie de numărul credincioşilor şi a bisericilor reformate din localitatea respectivă.

Parohia aparţinând puternicii comunităţi săseşti din zonă funcţiona și în Orăştie, Parohia evanghelică Orăştie. A funcţionat probabil de pe la sfârşitul secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII-lea.

Biserica a fost construită în 1820 și este sfințită la 29 septembrie 1823, preot la acel timp a fost domnul Daniel Joszef Leonard. El a venit la Orăștie din Sibiu în 1819.

Câteva date cronologice:

În anul 1496, din trezoreria orașului și Provinciei Sibiu sunt acordați 20 de guldeni pentru construirea bisericii din Orăștie. La 1600 Sașii țineau slujbele bisericești în sacristia bisericii reformate. Lăcașul de cult catolic, ridicat cu puțin timp înainte de reformă, este cedat reformaților maghiari, sașii erau deja o minoritate în Orăștie. După invaziile tătare și turcești situația a fost foarte gravă, iar aproape toți sașii au plecat, au fugit sau au fost duși în robie în Imperiul Otoman.

Ca în anul 1622 să se construiască o casă de rugăciune pentru sași.

În primii ani de după 1700, ținutul Orăștie cunoaște o istorie agitată. Instaurarea regimului habsburgic în Ardeal va întimpina rezistență în rândul populației din Orăștie și din scaun. Odată cu izbucnirea răscoalei curuţilor, orașul, ca și aproape toate așezările din sudul Transilvaniei, se vor alătura mișcării. Luptele purtate și pe teritoriul scaunului vor duce la depopularea și decă­derea sa economică, la foamete. Toate aceste fapte au creat condiții propice pentru propagarea ciumei, care în 1702 pustia întreaga Polonie și Galiție orien­tală, iar ceva mai târziu și Ungaria. În interiorul arcului carpatic epidemia a pătruns dinspre Moldova, unde bântuia deja din anul 1708. La începutul anului următor se semnalează victime în Gheorgheni, pentru ca apoi să se extindă cu rapiditate spre vest până în comitatele Târnava și Turda. În luna august face ravagii în Brașov, iar în septembrie se răspândește și la Sighișoara. În numai șase luni, în ultima așezare, mor 7000 de oameni. În toamna anului 1709, ciuma își face apariția la Mediaș și Sibiu, unde cauzează de asemenea mari pierderi de vieți omenești. Pretutindeni în regiunile afectate, guvernul Transilvaniei ordonă, la 9 octombrie, instaurarea cordoanelor militare care să separe zonele contaminate de cele sănătoase. Conducerea țării știa că un alt remediu eficace împotriva bolii nu există, de aceea recomandă să nu părăsească așezările și să consume usturoi, lămâie, miere, tutun, țuică, vin și muguri de brad.

Este pomenită existenta unei orgi în anii 1720, 1722, 1741.

Ca în 1816 să se hotărască edificarea unei noi construcții pentru Bisericii Evanghelice. Lucrul propriu zis începe la construcția Bisericii Evanghelice în 1820 și se finalizează în anul 1823, pe o fundație nouă. Planul Bisericii este făcut de preotul Joseph Leonhard.

La 29 septembrie 1823 este sfințită biserica.

Tot în 1823 se construiește o orgă cu 8 octave de către Samuel Maetz. Ea a fost vândută în 1904, deoarece tot în 1902 începe construirea unei noi orgi cu două claviaturi, pedale și 23 de octave prin firma Gebrüder Rieger.

Altarul este construit în 1902 de către maestrul tâmplar Josef Vogel din Sighișoara. Imaginea principală arată Înviatul și provine de la Carl Dorschlag. Imaginea este flancată de coloane.

Turnul pentru ceas și clopote al Bisericii Evanghelice se construiește în 1842 din materialul salvat din turnul făcut cu banii lui Ioan Corvin, ca recunoștință pentru ajutorul dat de oștenii Orăștiei în luptele cu turcii, ce se dărâmă la cutremurul din 1839.

Clopotul mare și cel mijlociu sunt din anul 1823, iar cel mic din anul 1845.

La sfârșitul primului război mondial, prin rezoluțiile de la Karlsburg, românii din Transilvania își declară anexarea la România și asigură drepturile minorităților („libertate națională deplină pentru toate popoarele conlocuitoare”). Ca în 1919 Comitetul Central săsesc declară, de asemenea, anexarea la România. (Declarația de anexare a sașilor de la Mediasch).

După prăbușirea Monarhiei dunărene, sașii transilvăneni și șvabii bănățeni au votat în 1919 pentru anexarea la Regatul României. Noul stat român nu a îndeplinit toate promisiunile făcute minorităților în așa-numitele „Rezoluții de la Alba Iulia” din 1 decembrie 1918. În cursul reformei agrare românești introduse în 1921, Universitatea Națiunilor săsești – care încă există ca fundație – și Biserica Protestantă au pierdut o mare parte din proprietățile lor funciare.

După cel de-al Doilea Război Mondial a fost deportarea germanilor în Uniunea Sovietică pentru muncă forțată, ca în timpul dictaturilor lui Dej și Ceaușescu din România să plece peste 230.000 de etnici germani pentru care Germania a plătit între 3 și 4 miliarde de mărci. Însă foarte mulți au trecut „fugit” din țară.

Ultima renovare majora având loc in 1981.

Exodul de după 1990 a făcut ca în Orăștie să fie mai puțin de 80 de oameni de confesiune evanghelică. Dintre ei, maximum 40, 50 sunt de origine germană. În urma căsătoriilor mixte, avem și foarte mulți enoriași care nu vorbesc germană. Însă aici, în Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană, în fiecare duminică, slujba se ține încă în limba germană.

Comunitatea Orăștiei are bucuria de a audia an de an, în acest frumos locaș de cult, mult așteptatele concerte de orgă.

21 octombrie 2023, comunitatea Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană serbează 200 de ani de la Sfințirea lăcașului de cult.

Surse:

Anton E. Dorner, „Epidemia de ciumă în scaunul Orăştiei în prima jumătate a secolului al XVIII-lea”, „Acta Musei Napocensis” nr. XX, anul 1983; Descriere bazată pe informațiile obținute din Istoricul Parohiei Reformate din Orăștie; Zeno-Karl Pinter & Claudia Urduzia –„ Cetatea Orăștie: colțul de nord-est și turnul circular uitat”, Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu (1956-2021): 65 de ani de provocări istoriografice și culturale/coord.: Rudolf Gräf, Andreea Buza. – Cluj-Napoca: Academia Română. Centrul de Studii Transilvane, 2022; Ion Iliescu, „Orăştie 750 de ani”, Deva, 1974; Dósa Dénes, A Szászvárosi Ev. Ref. Kűn-Kollegium Története, Szászváros, 1897; Dorner, Anton E., Ionaş, Vasile, Lazăr, Ioachim, Căstăian, Mihai Orăştie 775, Deva, Editura Omnia, 1999; Pinter, Zeno Karl şi Căstăian, Mihai – Barbacana porţii de nord a cetăţii Orăştiei, în Saşii şi concetăţenii lor ardeleni. Studia in honorem dr. Thomas Nagler, Alba Iulia, Editura Altip, 2009; Ţiplic, Ioan Marian Istoria fortificaţiilor medievale timpurii din Transilvania (927/934-1257) între mit, naţionalism şi arheologie, Institutul European, 2007.