CulturăTurist în oraşul meu – date istorice despre Orașul cu numele de oraș

Turist în oraşul meu – date istorice despre Orașul cu numele de oraș

Zona municipiului Orăștie are un potențial arheologic deosebit, cercetările arheologice desfășurate de-a lungul deceniilor și descoperirile fortuite confirmând existența a numeroase situri arheologice, aparținând cronologic perioadelor: neolitic, epoca bronzului, prima și a doua vârstă a fierului, epocii romane și evului mediu, în acest din urmă interval aici fiind ridicată o fortificație în timpul colonizării sașilor în Transilvania: Cetatea Broos, Waras, Szászváros, Orăștie.
Luat cu supărarea am început seria de articole pentru promovarea turistică, benevol, a Orăștiei și în dorința de a suplini un ghid prin care turistul să-și facă o idee despre ce ar fi de văzut în Orașul cu nume de oraș. Deocamdată, aproape tot ce ar fi de vizitat poartă ștampila „șantier în lucru”, așa că la aniversarea celor 800 de ani de la atestarea documentară a urbei rămân de văzut mai puține lucruri, case sau istorii despre oamenii ce au dat valoarea acestei localități.

Orașul cu numele de oraș

Nu cunosc localități din România în care locuitorii zonelor mărginașe sau localităților ce împresoară acea localitate să spună când merg cu diferite trebuiri acolo că „merg sau/și merem la ORAȘ”. Ei bine în zona Orăștiei locuitorii de pe sate „mereau și mărg la muncă ori cumpărături, la târg sau piață, la spital ori judecătoarei, la școală sau cu te miri ce treabă LA ORAȘ. În Orăștie nu se merge în centru ci ÎN ORAȘ.
Toponimul numelui Orăștiei nu vine de la „ora știe” zisă și scrisă de Gligor Hașa, nici de la te mai miri ce invenții ale unora sau altora. Ci vine din adâncul istoriei, Orăștia fiind înscrisă în cunoscuta diploma a regelui Andrei al II-lea din 1224 Orăștia să fie atestată documentar ca Waras. Rădăcină „orsas” sau „cetate” se întâlnește permanent, atât în numele românesc:  „Oraș”-ție, cat și în cel maghiar „War”as, variantă preluată  și de germani ca Vras, Bras Ai apoi Broos. Din toponimie se poate deci deduce ca Orăștia nu a fost niciodată așezare rurală, ci a evoluat în jurul unei cetăți, a unui important centru administrativ.
Zorii epocii medievale debutează în zona Orăștiei, ca în majoritatea teritoriilor româneşti, cu tulburile vremi ale năvălirilor popoarelor migratoare. Populația autohtonă, retrasă parte în zona montană, în care odinioară înflorise civilizația dacică, parte în grindurile greu accesibile ale mlaștinilor dintre Mureș și râul Orăștiei, trebuia să privească lipsită de proiecția legiunilor romane, stăpânirile vremelnice și succesiunea meteorică a „barbarilor” care circulau acum nestingheriți pe străvechiul drum al Mureșului. Vitala sare a Transilvaniei, mai valoroasa decât aurul pentru un crescător de animale mari, a făcut ca Valea Mureșului, cea mai avantajoasă cale de acces dinspre Europa Centrală spre bogatele ocne ardelene, să fie mereu râvnită de diferite seminții migratoare, pentru ca în anul 892, sa stea chiar in atenția diplomației puternicului rege carolingian Arnulf, cum ușor se poate deduce din Analele de la Fulda.
De această perioadă, amintește vârful de lance carolingiană din colecția veche a muzeului orășenesc sau urmele materiale, pe care recentele cercetări arheologice le-au surprins în necropola de pe Dealul Pemilor, datând din secolele IX-X și aparținând grupului cultural „Ciumbrud”. În aceiași zonă a mai fost descoperit un cimitir de la începutul secolului XI, în care apar și morminte de luptători cu arme și piese de harnașament, ce pot aminti de războiul purtat în anul 1003 de regele Ștefan l, împotriva stăpânirii lui Gyla.
Săpăturile întreprinsei în cetatea din centrul orașului, au scos de asemenea la lumina numeroase mărturii despre îndelungata locuire în aceiași vatră. În acest loc, un vechi grind de mlaștină, s-a închegat în secolele VIII-IX, o așezare umană ale cărei urme materiale au fost răvășite în secolul al X-lea, prin contracția primei fortificații, cu val de pământ și palisada de lemn. În legătură cu această cetate de pământ, a fost ridicat la cumpănă secolelor XI-XII și primul edificiu de cult creștin din piatra; „Rotonda de la Orăștie”, monument deosebit de important pentru începuturile arhitecturii ecleziastice de zid din Transilvania.
Această veche biserică și primă fortificație, demonstrează importanța așezării la începutul mileniului nostru și reprezintă probabil nucleul în jurul căruia se va dezvolta viitorul oraș, contrar altor așezări urbane transilvane ce evoluează din sate.

Extras din Harta Iosefină a Transilvaniei

Istoria Medievală a Orăștiei

Fortificația medievală de la Orăștie, astăzi aflată în zona centrală a orașului, a fost construită pe un spațiu relativ restrâns, iar în interiorul incintei sale protejează trei edificii de cult: rotonda, descoperită arheologic, biserica reformată (inițial biserică parohială catolică, ridicată în a doua jumătate a secolului XIII) și biserica luterană, mai nouă – 1820.
Cetatea Orăștiei este în prezent monument istoric de categoria A, ca și cele două biserici, încă în picioare, din incinta ei, aflându-se pe lista monumentelor istorice sub codurile HD-II-a-A-03376 (cetatea), HD-II-m-A- 03377 și HD-II-m-A-03378. În repertoriul arheologic național, (RAN) regăsim cetatea și biserica reformată sub codurile 87647.01 și respectiv 87647.05.
Cercetări arheologice au fost întreprinse în acest ansamblu începând cu anul 1991, iar rezultatele primelor campanii au adus noi elemente de datare a cetății. O primă fortificație cu val de pământ și palisadă pare să fi existat în secolele XI-XII, aceasta fiind adaptată cerințelor unei curți senioriale la sfârșitul secolului al XII-lea. Abia într-o a doua fază – pe parcursul secolului XIV, se ridică cetatea din piatră, cu turn de poartă rectangular pe latura de vest și turnuri rectangulare pe laturile lungi, de sud și nord. Într-o a treia etapă (mijlocul secolului XVI), poarta veche de vest a fost înlocuită cu una mai bine fortificată (și protejată de o barbacană) pe latura de nord. Tot acum s-au edificat turnurile semicirculare exterioare de pe laturile de est și vest și probabil și turnul circular din colțul de NE, care face obiectul prezentului studiu.
Orăștia începe să fie pomenită în documentele medievale de la începutul secolului al XIII-lea, în legătură cu sosirea în Valea Mureșului a coloniștilor germani. În 1206, regele Andrei II acorda „primilor oaspeți ai regatului” din Romos, Cricău și Ighiu, însemnate privilegii, ce se vor regăsi în mare parte, peste două decenii, în Andreanum. Prin acest document, oaspeții regali din Romos, sat aflat în imediata apropiere a Orăștiei, sunt eliberați de sub jurisdicția voievodului Transilvaniei, fiind scutiți de găzduirea acestuia, de dările plătite de ceilalți sași, de serviciul militar și de graniță – cu excepția cazului în care regele personal se află în expediție – și de plata oricăror vămi. Atestarea acestor largi privilegii acordate unei așezări destul de mici și lipsite de interes strategic sau economic demonstrează că zona Orăștiei a fost printre primele centre de colonizare săsească din Transilvania.
Orăștia, ca atare, este atestată în anul 1224, în celebrul Andreanum, act de consfințire a drepturilor largi de care populația germană se va bucura în tot cursul evului mediu. Prin acest document, regele Andrei II consfințește sașilor așezați între Orăștie „a Waras” și Drăușeni drepturile pe baza cărora au fost colonizați pe vremea bunicului său, Geza II.
În perioada 10-20 noiembrie 1334, în scaunul Orăștiei, preotul Johannes notează strângerea dării către biserică pe baza numărării fumurilor, lăsându-ne în acest mod un prim „recensământ” al Orăștiei și al satelor din jur. Astfel, în Orăștie sunt numărate 344 fumuri, fără cele patru ale băii publice și cel al plebanului Nicolaus, scutit de dare. În continuare sunt enumerate satele din decanatul Orăștiei: Castru (Koztow) la 11 noiembrie 64 fumuri, Beriu (Bereen) la 12 noiembrie 107 fumuri, Birchis (Briccij) la 13 noiembrie 60 fumuri, Turdas (Tordas) la 14 noiembrie 56 fumuri, Pricaz (Purkaz) la 15 noiembrie 35 fumuri, Romos (Ramaz) la 16 noiembrie 255 fumuri. Din această statistică se poate observa cu ușurință că Romosul avea, după Orăștie, cea mai puternică așezare, dezvoltarea neobișnuită pentru o localitate rurală datorându-se probabil privilegiilor de care comunitatea se bucură încă din anul 1206.
De-a lungul secolului al XIV-lea, documentele menționează numele mai multor comiți și primari (Vilicus) ai Orăștiei/ Waras (Warasio), implicați în judecarea diferitelor pricini pe tot Pământul Crăiesc. Astfel sunt menționați: Syboldus „comes de sede Waras” la 15 iulie 1349, „comes Stephanus de Warasyo” la 12 iunie 1372, „comes Michael de Warasio” la 25 februarie 1374, „Michael villicus de Warasio” la 25 noiembrie 1374, „comes Andreas judex sedium Ruzmark, Sebus et Warasiensis” la 12 ianuarie 1377, sau „Nicolaus Muser de Warasio” la 20 februarie 1383.
Tot în a doua jumătate a secolului al XIV-lea un document important ne reține atenția. La 9 noiembrie 1376, la Sibiu, se redactează, în prezența seniorilor, juzilor, consulilor și provincialilor celor 7 scaune, statutele celor 19 bresle, însumând 25 meșteșuguri, ce funcționau în orașele Sibiu, Sighișoara, Sebeș și Orăștie. Este foarte probabil că nu toate cele 19 bresle aveau reprezentanți în Orăștie, dar faptul că orăștienii participă la întocmirea statutelor înseamnă că așezarea cunoaște o deosebită înflorire economică. În urma acestei dezvoltări a așezării, regele Sigismund de Luxemburg conferă, printr-un document emis pe 21 aprilie 1421, la Visegrad, dreptul de liberă judecată orașului și scaunului Orăștiei.
Începutul secolului al XIV-lea, marchează o importantă creștere a populației, reflectată de registrul zeciuielile de la 1334, când în Orăștie sunt numărate 344 fumuri, fără baia publică și casa parohială. Creșterea demografica, determină și așezarea deja de la 1309, a călugărilor din Ordinul Franciscan, care, după cum au dovedit recentele cercetări arheologice, construiesc o primă biserică pe locul actualei mănăstiri. Tot acum se cere amplificat și lăcașul de cult al comunității, lucrările începând cu construcția corului, în stil gotic și cu dimensiuni impresionante; care fac ca și în prezent să fie ai treilea, ca mărime din Transilvania. Din păcate incursiunile turcești au împiedicat definitivarea întregului ansamblu.
Dreptul de libera alegere a juzilor, acordat în 1421 de regele Sigismund de Luxemburg, a permis, spre deosebire de alte orașe transilvănene, ascensiunea în dregătorii înalte a reprezentanților comunității românești. În anul 1499, este pentru prima data atestat „Steffanum Olach de Sazwoaros jud. reg.” căruia îi urmează la 1520 fiul „Mattheu Olah” în înalta funcție administrativă.
În 1433 Orăștia dobândește, alături de alte orașe transilvane, importante privilegii pentru negoț în Moldova de la Domnitorul Ilieș. Ca dovada a unor intense activității comerciale, în săpăturile, din cetate au fost descoperite două tezaure monetare; unul din secolul XV și altul din secolul al XVI-lea, ca și numeroase monede izolate, emise în Ungaria, Polonia, Germania, Cehia, Transilvania și Țara Românească. Desigur plasarea la granița scaunelor săsești a avut și dezavantaje, resimțite atât prin permanentele tendințe de cotropire a liberaților orașului de către nobilii din comitatele vecine, cât și prin presiunile militare externe, cetatea Orăștie fiind „bastionul de Vest” de care se loveau mai întâi, toți cei ce încercau să pătrundă spre Sibiu sau spre Alba Iulia. Și aceștia nu au fost puțini; de la tătarii secolului XIII, la turcii care începând din secolul XIV și până la trupele generalului Basta, care în urma scurtei stăpâniri a lui Mihai Viteazul, pustiesc în 1603 cumplit întreaga așezare. Pun de mai multe ori la grea încercare zidurile cetății însă cetatea și locuitorii ei au ținut însă întotdeauna să înfrunte primejdiile și greutățile cu statornicie și tărie de caracter renăscând mereu din propria cenușă.
Forța materială și morala a oamenilor din Orăștia medievală, este însă cel mai bine ilustrată de monumentele ecleziastice, civile și militare, pe care le-au ridicat întru slava Domnului și apărarea țării, atât de trainic încât ne-au rămas până astăzi, în ciuda ghiulelelor turcești și a buldozerelor contemporane, ca mărturii peste veacuri, în piatra și cărămidă, a unui trecut măreț. Aceste monumente care ar constitui mândria oricărui oraș european de mărimea Orăștiei, s-ar cere mai bine îngrijite și păstrate, pentru generațiile viitoare.
Despre centrul Orașului cu nume de oraș în viitoarea întâlnire.

Harta orașului și a împrejurimilor la sfârșitul sec. XIX

Surse:
Prof. univ. dr. Zeno-Karl Pinter și Dr. Claudia Urduzia studiul „Cetatea Orăștie: Colțul de Nord-Est și Turnul Circular Uitat” din „Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu (1956-2021): 65 de ani de provocări istoriografice și culturale” coord.: Rudolf Gräf, Andreea Buzaș, Academia Română Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2022;
Prof. univ. dr. Zeno-Karl Pinter „Despre Orăștia medievală”, https://clalindar.wordpress.com/2021/04/19/povesti-orastiene-13-0rastia-medievala-2/

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.