Turist în orașul meu – de la fostul Hotel „Transsylvania” la viitorul centru cultural

În peisajul urbanistic orăștian, se diferențiază printre multe celelalte, o construcție impozantă. În Cartea Funciara apare prima mențiune la 1870, însă atunci s-a instituit pentru prima dată acest document. Deci, clădirea este anterioară acestui an. Fostul Hotel „Transsylvania” și ceea ce este aceea ce cunoaștem, astăzi, ca sediu al Capelei Culturale, ptui drace al fostei Case de Cultură și fostul sediu al Regiei Autonome Activitatea Goscom.

Hotelul Transilvania – un hotel ce a reapărut în peisaj în jurul anului 1899 după cum suntem înștiințați printr-un articol reclamă apărut în „Revista Orăștiei”, an. 4, 26 decembrie 1898, stil vechi / 7 ianuarie 1899, stil noul:
«Am onoare a aduce la cunoștința onoratului public din loc și giur, că în localul vechiu al hotelului »DOUE PISTOALE« am deschis hotelul din nou zidit pentru a cărei conducere am aplicat pe domnul WILHELM JANAUSCHEK, începând de la 1 Ianuarie st. n. 1899.
Acest hotel este corespunzător arangiat tuturor cerințelor moderne. Dispun de odăi spațioase, mâncări după gust pregătite, precum și beuturi veritabile, toate acestea pe lângă PREȚURI MODERATE!
În fiecare săptămână arangiez de două-ori CONCERTE (Mercurea și Sâmbăta). Afară de acestea, bucătăria mea în toată săptămâna Sâmbăta dispune de pescării. Mai departe am onoare a atrage atențiunea mult onoratului public asupra salei mele splendid arangiată pentru tot felul de petreceri precum: conveniri sociale, baluri, cununii etc.
Dispun de omnibus spațios și elegant, asemenea de trăsuri, cari în tot timpul stau la disposiția onoratului public.
Rugându-mă pentru spriginul onoratului public, semnez cu toată stima, Julius Eisenburger»
Terasa cu numele „Caffe Eisenburger” era amenajată în față, iar în interior se poate delimita clar restaurantul cu cabaret. Acesta era în locul în care acum este sala de spectacole a Casei de Cultură, la intrare erau foaierul (actuala Sală a Oglinzilor), un spațiu mare, în care se putea socializa, actuala Sală de Ședințe Consiliului Local era folosită de Caffe Eisenburger. Trebuie știut că restaurantul avea două grădini de vară – una în exterior (cafeneaua menționată și una în interior, fostul cinematograf de vară.

Poveștile vremii ne spun multe
De pildă, de la dl. dr. Pompiliu Carașcă aflasem că oareșicând, lucru confirmat mai apoi de către scriitorul Petru Jilinschi (Pătru Dănilă Orășanu) acolo era și o „casă de toleranță”, un loc de întâlniri cu femeile ușoare, în mod special pentru tinerii veniți de pe băncile școlii, de la academiile militare – pentru că unitatea militară din Orăștie avea o grămadă de ofițeri, mai mult sau mai puțin zvăpăiați, iar moravurile vremii permiteau și aceste lucruri.
Rând pe rând, pe scena cabaretului au trecut multe trupe. Găsim în presa vremii, bine păstrate, articole despre spectacole ale trupelor din Viena, Paris, Berlin, Budapesta, etc. Apoi, odată cu Unirea, vedem spectacole ale trupelor din București, Iași, și multe, multe, multe alte zone ale țării. Aici își dau întâlnire, foarte frumos, teatrul cu opera, opereta cu varieteul.
Vine apoi regimul comunist
Acesta transformă Casa de Cultură (localul Hotelului Transilvania) în ceea ce cunoaștem acum. Casa de Cultură (actualul loc al Casei de Cultură, cu toate ingerințele lui) avea la un moment dat mai multe săli, care erau fructificate din plin. Aici își aveau locul întâlniri ale clubului de pictură, întâlniri ale formațiilor care repetau aici, erau săli de repetiție și co-repetiție, erau locuri în care se desfășurau repetiții ale trupelor corale. Aici, dl. profesor Popa pune în scenă „Crai Nou”, cu orchestra formată din corurile reunite ale Orăștiei; și, să nu uităm, aduce dintre meseriașii Orăștiei, formând din ei o orchestră, nu numai corul. Este de reținut că meseriașii vremilor acelora nu erau doar simpli lucrători. Nu am mai găsit un material de scenă, dar în acea perioadă, sau din acea orchestră făceau parte (dintre violoniști, violonceliști, suflători) o mare parte a meșteșugarilor din Orăștie.
Apoi, după ‘90 încoace, începe deteriorarea – treptată și fără drept de replică – a Casei de Cultură. Aceasta își pierde din valoare, din cauza managementului prost, risipește valoarea sa culturală, transformându-se din ce în ce mai mult în loc de întrunire a partidelor politice sau pentru diferite spectacole. Spectacolele în sine și munca cu oamenii își pierd valoarea, ca de altfel și întreaga cultură.
O parte îi este cedată Regiei Autonome Goscom, care se înființează după ‘90, iar aceasta amanetează unei bănci actualul sediu, pentru a primi anumite creanțe. Ca apoi să fie răscumpărată de Primărie, aceiași instituție care în 90 ceda locația o cumpără.
Dărăpănarea scenei și a interiorului sălii de spectacole este din ce în ce mai degradat, încât rolul de sală de cinema și spectacole să nu mai fi util, devenind periculoasă pentru protagoniști și spectatori.

Astăzi este în plin proces de refacere. Fațada redă fără cuvinte și cât poate vorbi o fațadă ceva din farmecul de odinioară însă doar de fațadă, până la darea în folosință a ceea ce se dorește a deveni centru cultural al Orașului va mai curge multă apă pe Mureș.
Credința în puterea locului de a genera energii creatoare mi-au insuflat-o și cuvintele „Cine n-a trecut prin Orăștie este numai pe trei sferturi om…” (Dominic Stanca, „Timp scufundat”).
Prin timp apar bucăți din gândurile oamenilor, scriitori, poeți, pictori și nu numai, despre Orăștie. Am certitudinea că „vremurile” nu se vor opri aici, această zonă străveche va scoate la iveală oameni și locuri, care nu merită să intre în uitare.