
Moto: „Timpu însemnă că lumea să trece, nu stă pe loc. Cum să stea? Nu vezi cum vine vremea de schimbă, vine tot în alt fel; unu să naște și altu moare. Toate sunt aci trecătoare și asta înseamnă timp.”¹
Orășenii ce-și apără cetatea cu propriile case
În inima burgului se află ceea ce a fost cândva zidul de apărare, un sistem de fortificații medievale. Cetatea până în anii 1980-90 Cetatea Orăștie nu putea fi observată decât din interior. Dacă întrebai un locuitor al orașului unde este nu știa ce să-ți răspundă, de ce?
Este știut faptul că după răscoală antihabsburgică din Ungaria și Transilvania, ce a avut loc între 1703- 1711, fiind condusă de Francisc Rákóczi II numită și răscoala curuților împotriva lobonților. Românii din Ardeal, săturați de atâtea stăpâniri străine, au simpatizat cu mișcarea curuților. Cetățile întărite din Ardeal au fost „rase cu tunul” de armata austriacă (vezi cetatea din Alba Iulia, Satu Mare, etc). La Orăștie se întâmplă ceva deosebit, deoarece pe latura exterioară, altădată șanțul cu apă al cetății, a fost acoperit și s-au construit locuințe ce nu lăsau ochiul „curiosului” să o vadă. Cetatea, cea ce trebuia să apere burgul a devenit apărată de cetățenii ei. Astfel că Rotonda Romano-Catolică și „cele două surori”: Biserica Evanghelică și Biserica Reformată se află la scut.
După cum am mai spus, în articolele anterioare, prima construcție în Cetate a fost o Bazilică Romană cu un turn de vest, Rotonda. După care a urmat o a doua construcție, care a fost o bazilică în stil gotic din sec. al XIV-lea. La sfârșitul secolului al XIV-lea și la începutul secolului al XV-lea se construiește corul de azi. Din anul 1400 s-au păstrat resturi ale unei sedilii în peretele de sud al corului.
Cercetări arheologice au fost întreprinse în acest ansamblu începând cu anul 1991, iar rezultatele primelor campanii au adus noi elemente de datare a cetății. O primă fortificație cu val de pământ și palisadă pare să fi existat în secolele XI-XII, aceasta fiind adaptată cerințelor unei curți senioriale la sfârșitul secolului al XII-lea. Abia într-o a doua fază – pe parcursul secolului XIV, se ridică cetatea din piatră, cu turn de poartă rectangular pe latura de vest și turnuri rectangulare pe laturile lungi, de sud și nord. Într-o a treia etapă (mijlocul secolului XVI), poarta veche de vest a fost înlocuită cu una mai bine fortificată (și protejată de o barbacană) pe latura de nord.
Nici pe departe gândul de a le conserva, cu atât mai mult nu se gândeau să pună ceva în valoare.
Cetatea de la Orăștie era deja în atenția unui plan de sistematizare de la mijlocul anilor ’80. Până la mijlocul anilor ’80, nici nu se știa prea bine de existenta ei: mulți orăștieni și străinii de oraș vedeau doar două biserici, cu turle împodobite cu globuri aurii, fără cruci, ce se ițeau de undeva dintre acoperișurile caselor înghesuite unele în altele, după modelul arhitectural săsesc de secol XIX. Ziduri prăbușite stăvileau curțile gospodăriilor pe laturile din spate, iar cei ce aveau mai mult noroc puteau creste porci sau păsări prin turnurile demult dispărutelor bresle medievale, atunci când nu le foloseau pe post de magazii de lemne. Intrarea actuală, în stil neogotic, construită pe locul fostelor turnuri de intrare, al podului ridicător de peste șanțul cu apă al cetății şi al barbacanei, nu prezenta prea mult interes.
Urbanizarea prost înțeleasă şi sistematizarea, cu atât mai prost aplicată, a perioadei comuniste a dus în cele din urmă la demolarea a peste două treimi din casele ce fuseseră înălțate de-a lungul zidurilor de incintă, iar în locul lor prostia omenească a construit în așa fel încât să mascheze din nou zidul de incintă. Astfel, au construit două blocuri de locuințe, aproape lipite de cetate, așa încât Cetatea Orăştiei nu prea putea fi văzută din exterior.
Prima lor problemă a fost că nu știau de turnurile Cetății. Și, pe latura de vest, în poziție centrală, este un bastion, ridicat în epoca lui Gabriel Bethlen, un turn de artilerie, semicircular, care maschează de fapt intrarea de vest în Cetatea Medievală, și de-a cărui existență nu știau proiectanții, și au dat peste acest turn. Moment în care, cu buldozerul, au încercat să-l împingă. Nu, n-a fost posibil: jos, zidurile au 2-2,5 metri grosime; un pinten de artilerie, și pe vremea aia se gândea să reziste unui atac armat, și buldozerele n-au avut nici o șansă! Culmea, că toate astea se întâmplau în fața Muzeului!
După anii ’90, o echipă de oameni extraordinari, coordonată de către cel mai mare medievist, profesorul Radu Popa, începe cercetările aici.
Astăzi, Cetatea Orăștiei este aproape de a reintra în circuitul turistic, cu ajutorul fondurilor europene. Lucrările fiind începute la final de septembrie 2021. Au fost făcute cercetări arheologice în incinta cetății, s-a făcut restaurarea exterioară a zidurilor, s-au făcut consolidări prin injectare a suprastructurii zidurilor, s-au decopertat zidurile în vederea completării și aducerii la cota inițială, s-a realizat sistematizarea în incinta cetății, s-a analizat soluția de dirijare a apelor pluviale în conformitate cu modificarea nivelului de călcare și a descoperirilor arheologice, dar fără turiști toate astea vor fi muncă-n zadar, fără vizitatori cetatea și edificiile din interiorul ei vor redevenii ce au fost înainte de anii 1980, un loc cunoscut doar de arheologi și istorici.
În loc de încheiere
Bune și frumoase toate însă O CARTE despre „Cetatea Orăștiei”, nu avem, oare de ce?
Deoarece este nevoie de a avea o bază de plecare. O bază la tot ceea ce reconstituim. Cercetările însumează deja aproape 30 de ani de muncă, cu echipe, inclusiv de practică studențească, șantier-școală (Sibiul și Alba-Iulia au excelat în această abordare), și rezultatul acelei munci trebuie valorizat, în manieră conștientă, pentru că avem ce arăta vizitatorilor.
Da, suntem la poarta de acces spre Cetățile Dacice. Da, urmele strămoșilor sunt acolo. Însă aci trebuie să fie Muzeul și primul impact cu lumea Dacilor, de aici. Da, suntem poarta de acces spre Sarmizegetusa și salba de cetăți, dar ele sunt acolo în Munții Orăștie. În Oraș sunt elementele descoperite aici, „poveștile” lor și-n plus acel spirit al locului, trebuie să-l atragă pe turist.
Însă cine, unde și când?
Fără a spune o poveste închisă rotund, turistul pleacă, însă, comunitatea pierde. Se tot aduce vorba de standuri în care să poți să cumperi o amintire, de persoane calificate care să-ți facă un ghidaj, de un ghid turistic doar al Orăștiei pentru-că istoria și turismul cultural pot devenii brandul actual al Orăștiei!
Să vă fie bine tătă vremea, zîle faine și trai bun!
1) Ernest Bernea, „Cadre ale gândirii populare românești ”ed. Cartea Românească, 1985.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.