Turist în orașul meu – la pas prin centrul Orăștiei

Peste drum de „Coroana”, la câțiva pași mai sus, putem vedea ceea ce erau la 1893 casele erezilor Fried. Wieser din strada Târgului, în locul cărora s-a zidit de către noul proprietar Banca Ardeleana, Hotelul Central. În 1894 arde casa din curtea edificiilor din strada târgului așa că a trebuit rezidită. În 1898 se începe zidirea Hotelului Central, costurile ajungând la cifra de 178,232 coroane. Executarea zidirii a fost încredințată arhitectului Franz Szalay din Sibiu ca în vară anului 1889 zidirea noii clădiri era complet terminată. „Cu aceasta hotelul, care primi numele de «Hotel Central» și care fu înzestrat cu un mobiliar frumos și solid — de asemenea proprietatea institutului — deveni zidirea cea mai mare și mai frumoasă din Orăștie, în 1 August hotelul fu predat destinațiunii prin primul arândaş Johann Melitska”, se arată în „Monografia Institutului de Credit și de Economii «Ardeleana» Societate pe Acţii în Orăștie 1885-1910”.

O a doua etapă a fost zidirea de întregire a Hotelului Central. „Încă din 1908 direcțiunea încredințase pe arhitectul Paul Rozvan să pregătească un plan pentru eventuala zidire a «casei naţionale». După mai multe pertractări s’a aflat că ar fi mai practic și mai ușor de realizat dacă chestiunea casei naţionale (care ar fi avut să cuprindă o sală de reprezentații și localuri pentru reuniunile române din Orăștie) s’ar putea rezolva prin zidirea unei sale la Hotelul central și prin adăpostirea reuniunilor și instituțiunilor culturale în edificiul fondului de pensiune. În urmare s’a stabilit să nu se zidească casa națională proiectată, ci o sală la hotelul central cu încăperi laterale. Planurile și preliminarele acestei zidiri au fost pregătite prin arhitecții Emil Antoni și Kotsis Lajos – firește separat – și supracontroale de inginerul T. Almăşescu din Deva. Lucrările cari constau din lungirea celor două aripi ale Hotelului Central și legarea lor prin o sală de reprezentațiuni – au fost date spre executare arhitectului Kotsis Lajos și – conform hotărârii direcțiunii – aveau să fie plătite din o sumă de cor. 100,000 ce se adunase în parte și avea să se mai adune pentru fondul de zidire, sumă pe care o votase direcțiunea și o luase la cunoștință și adunarea generală din prilejul aniversării a 25-a dela fondarea «Ardelenei».”, din aceiași Monografie.
Casele au povestea lor, unele se deosebesc prin arhitectura somptuoasă – vezi casa Vulcu – altele, asupra planează întrebări cum ar fi „Ce sa ales de Casa dr Tatle?”. Nu are o fațadă impunătoare Casa Kún¹ cum nici casa nobililor de „De Fogorasi²” cum nici casa lipită de ea a Doctorului în Drept și fondatorul Băncii Ardeleana Ioan Mihu³, însă toate au multe de spus de stai să le asculți. Și nu puține are de spus farmacistul Andrei Farago¹*. Azi vom merge povestind despre Pălărierul Knosec și casa sa. de Cofetăria familie Carius și de ceasornicarul Ionescu Țanc. De Măcelăria Opincar, de lângă Casa Sofiei Torma²* și de fosta bancă Vulpe, despre povestea frumoasă pentru oamenii deștepți cum definea cineva istoria nu-i loc și vreme acum.
De tot suntem la povești și cum anul electoral este abia la început vă propun spre lectură o întâmplare adevărată de la alegerile din 12 decembrie 1928 descrisă în Ziarul „Libertatea” din Orăștie și ce îl are drept protagonist pe deputatul Vulcu, fratele comerciantului care a mai avut doi frați în Orăștie. Unul din frați, deputatul, avea casele unde-i magazinul Palia acum³*.
Dar mai păcătos lucru ca oriunde, s’a întâmplat la Beriu (lângă Orăștie).
„Aci votatu vre-o 6 comune.
Pe la ora 10 dl Ioan I. Vulcu, fost deputat, s’a dus la Beriu pentru a cere îndreptarea unei greșeli de scris în biletul unui alegător care avea să între în sala de votare, ca bărbat de încredere al part. Liberal și care pentru o greșeală de scris în biletul dat lui de judecătorie, nu-și putea lua locul.
Dl Vulcu ducea președintelui de alegere îndreptarea judecătoriei, pe temeiul căreia bărbatul lor de încredere trebuia primit.
La ușa casei, în stradă, Fu oprit un alegător național-țărănist, spunându-i :
– D ta du-te napoi, că aici nu te poftește nime!
– Dar, uitați, oameni buni, eu am o treabă oficioasă la Președintele alegerii, nu vin la vot, nici la vre-o propagandă!
– Aici n’ai voe să întri!
Și îndată, ca pe comandă, începură oamenii a se aprinde :
– Iaca liberalul! În lături cu liberalul!
Afară eu el!..
Și începură a se aduna în jurul lui, ca la lup, și al amenința și al împinge înapoi.
Dl Vulcu văzând că nu-i cine să-l apere, nici oamenii de ordine ai naționalilor, nici jandarmii, nici nimenea, – a început a se da dară înapoi, – căci nu mai putea merge înainte. Și așa i’au împins înapoi până ca la 200—300 pași delà cancelarie. Pe drum gloata tot înfuriindu-se și ațâțându-se tot mai tare, zbiera ca hăitașii după vânat, iar când s’au văzut departe de cancelarie, la o casă s’au dat roată în
jurul dlui Vulcu, care s’a lipit cu spatele la părete și cerca să se apere și să liniștească pe înfuriați, –
dar de unde. Ei începură a răcni:
– Pe el! Dați-i liberalului!
Și porni o ploaie de ciomege spre el, tot la cap! Dl. Vulcu n’avea la el nici măcar un băț. Ca să-și apere capul ridică mâinile în sus și loviturile cădeau pe mâni, cari i-au fost amândouă rău zdrobite, apoi ne mai putându-și apăra capul cu mâniile rănite, ploaia de ciomege îi cădea acum în cap, în umeri, în piept, în picioare, – toţi își făceau o plăcere a lovi într’un om ce a mers între ei cu încredere, cu mâniile goale …
Abia când era bătut bine, au venit câțiva soldați și-au mai depărtat pe oameni. Dl. Vulcu s’a depărtat cât a putut, ca să iasă din sat spre Orăștie, dar cam la 1 kilometru, alt rând de viteji au sărit la el prin grădini și l’au luat de nou la ciomăgeală și dă-i, unde nimereau!
Iară au venit soldații și iară i-au dat putința a se depărta ca vr’un kilometru, udând drumul cu sângele ce-i curgea din cap și din mâni, dar acolo alt rând (sau tot aceia) l’au ajuns din fugă și l’au ciomăgit de noi.
– Şi asta tot așa de 4 ori, până departe din sat afară, în câmp, unde începuseră a răcni: Acum să-l omorâm, — când un om mai de omenie ieșindu-le în cale dintr’o grădină, a certat pe gonitori, spunându-le: Dar ce vi-a făcut acest om de vreți să-l omorâți? Nu l-ați bătut destul?
lntr’aceea venind și niscai care cari duseseră cărbuni la oraș și se întorceau goale acasă, -dl. Vulcu, zdrobit și plin de sânge pe faţă, pe mâni, pe haine, e cerut unui cărăuș să-l duca acasă și acela s’a întors și l’a adus în carul său…
Azi dl Vulcu zace bolnav, legat la amândouă mâinile, pe cari nu le poate folosi deloc și legat Ia multe răni de pe cap și de pe faţă, suferind de loviturile multe de pe trup, din spate, coaste, picioare.
Fapta acesta a umplut de scârbă pe toţi câți au auzit de ea, – și cei ce au săvîrşit’o îi arată într’o lumină respingătoare.
– A cui e greșeala? A președintelui de alegeri și a celor ce au dat rîduielile în jurul alegerilor! Cum au ajuns acei oameni pînă Ia locul de votare toţi cu ciomege la ei, – când legea spune că de locul de votare du le poţi apropia purtând nici o bată, nici o armă ?
Legea a știut de ce poruncește desarmarea alegătorilor în ziua alegeri. Că aşa’s ei atunci, furioși și înfuriați de agenții de partid, și nu e iertat să aibă la ei băţuri și arme.
Aci le aveau. Iar jandarmii și soldații aveau porunca, să nu se folosească de armă, – de aceea bătăușii împingeau și pe soldați ca pe orice om ce ar avea in mână o bâta goală cu care n’are aici voe să deie, cum dă el, alegătorul! Şi Președintele a aflat de ce se petrece afară, că e amenințat cu moartea un fost deputat, dar n’a luat nici o măsură pentru oprirea sălbătăciei.
Lăsam să judece fiecare după inima lui, urîta întâmplare dela Beriu.”
Ce s-a întâmplat după „urîta întâmplare dela Beriu”, despre alte străzi, alte case, alți oamenii o lăsăm pentru altă întâlnire turistică. Poate o să ne plimbăm pe la fostul Hotel Transsylvania (viitorul centru cultural) aducând pios omagiu celor ce au clădit Biserica ortodoxă din centru, cu hramul Sfințiilor Arhangheli Mihail și Gavril, sau vom coborî pe „Strada care urcă la cer” despre care scria Dominic Stanca, ca să ajungem prin fosta Piața Mică ori cine știe pe unde ne vor duce pașii. „Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute deșuetă și sentimentală,” spunea Nicolae Steinhardt și vă asigur că Orăștieni au fost oamenii buni „ca pita lu Dumnezo”.
Până la o viitoare plimbare prin Orașul cu nume de oraș vă doresc zile faine și trai bun!

¹Kocsárd Kún. Comite suprem al Comitatului Hunedoarei, politician, proprietar de teren, filantrop, primul președinte de onoare al EMKE.

²Casa a fost construită la cumpăna veacurilor XVIII și XIX de către Ferencz Leszai și de către fiul acestuia Daniel Leszai care proveneau conform autorilor Ioan Cavaler de Pușcariu și Naghy Ivan dintr-o străveche familie nobilă transilvăneană de „Boieri” din Țara Făgărașului – de unde și titlu nobiliar „De Fogorasi”.

³Ioan Mihu, Avocat, doctor în drept, înființează „Banca Ardeleana” din Orăștie.

¹*András Faragó, Farmacist, inventator, a pus bazele cooperativei „Digitalis” care ulterior a devenit compania „Fares” din Orăștie.

²*Zsófia Torma, prima femeie arheolog, antropolog şi paleontolog din Transilvania descoperitoarea culturii Turdaș.

³* Informații de la domnul Sorin Morancea.