Turist în orașul meu – la pas prin zona centrală a Orăștiei, Casa Vulcu

Cum scriam și în articolul anterior scriu această serie de articole (Turist în orașul meu: „Mânăstirea Franciscană”) pentru promovarea turistică a Orăștiei, deoarece cel ce trece prin oraș să găsească un scurt ghid.

O fac prezentând locurile reprezentative și nu-mi doresc să-i mint pe puținii turiști ce opresc prin Orăștie. În orașul în care oarecând se tipărea Palia, deocamdată aproape tot ce ar fi de vizitat poartă „ștampila – șantier în lucru”, așa că o parte principală a patrimoniului local va putea fi vizitat „în curând”. Dar nu dezamăgim și o luăm la pas zona centrală sau centrul istoric al municipiului Orăștie.
Dacă în articolul precedent vă lăsasem la Casa „Ciumașiu” astăzi vă însoțesc câțiva pași până în:

Centrul localității cu nume de Oraș

În anul 1224 este atestat documentar orașul Orăștie, localitate care se dezvoltă treptat. În anul 1324 are statutul de „civitas de Waras”, având 344 de fumuri si o populație de 1500 locuitori.
Aspectul medieval al orașului este menținut în linii mari până astăzi. Zona cea mai importanta a orașului era marcată la mijlocul secolului al XIX-lea, de Piața Centrală. Existând și alte piețe: Târgul de Lemne, Târgul de Fân, Târgul de Vite. Orașul ajungând să aibă în jur de 30 de străzi in anul 1835.
În 1900 conducerea Orașului publică un ordin prin care se cere să se renunțe la toate gardurile sau ȋngrăditurile caselor către strada sau drum, iar cei care deja le au să le îndeparteze în decurs de 10 ani. Ca rezultat al acestui ordin este ȋnfăţişarea unitară a oraşului, mai ales în zona centrală unde majoritatea clădirilor au fost construite în secolul al XIX-lea, păstrând trăsături ale arhitecturii săsești – clădiri masive, cu unu-două nivele, cu porți mari ce ascund curți interioare.

Alături de orașele Brașov, Sibiu, Sebeș, Bistrița – într-o oarecare măsură – Orăștia secolului XIX și prima jumătatea a secolului XX, a avut un mare merit la emanciparea culturală a populație Românești din Transilvania, deși nu este momentul să discutăm acum ce era la acea perioadă. Localitățile menționate s-au deschis economic, industrial cultural și sub alte aspecte mult mai repede datorită mediului săsesc.
Îl întrebam pe dl. prof. univ. dr. Valentin Orga, care sunt factorii ce au determinat ca Orăștia să devină unul dintre centrele importante ale culturii Românești?
Domnia sa a răspuns: „Au fost factori multipli. Unul a fost elementul german, ce avea „un cuvânt de spus” în Orăștie și a facilitat pătrunderea românilor în oraș. Cunoaștem factorul economic și ajutorul dat de sași, prima breaslă pe care sașii o cedează în favoarea românilor, care este breasla tăbăcarilor. Apoi, au urmat, etapizat, emanciparea culturii orăștiene.
Într-o primă fază au venit din zona Sebeșului și a Sibiului oameni ce profesau meserii liberale. Exemplu fiind avocatul Avram Tincu sau Samuil Pop. Prezența acestora dând curaj românilor. Apoi a fost „luminarea poporului”, prin școlile promovate de Andrei Șaguna și Tribunismul. Apare, tot în această perioadă, Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) și tot ce însemnă aceasta.
Apoi, apare la Orăștie Ioan Mihu și de aici putem vorbi de o a doua etapă.
Era nevoie de un instrument pentru dezvoltarea economică, un instrument financiar, deoarece în acea perioadă nu exista o bancă, care să permită țăranilor să cumpere utilaje pentru cultivarea pământului, sau să-și trimită copiii la școală. Așa că, apare la Orăștie Banca „Ardeleana”, Avram Tincu și Ioan Mihu fiind cei ce se ocupă de înființarea ei, iar capitalizarea băncii a fost făcută de toate păturile sociale ale orașului, intelectuali, comercianți sau agricultori. Agricultorul Ioan Mihaiu sau comerciantul Ioan Vulcu, fiind exemple grăitoare al capitalizării băncii.
Banca „Ardeleana” fiind susținătorul financiar și benevol al școlilor de meserii din oraș, al manifestărilor culturale și cum vom vedea mai târziu, al cuvântului scris. Prin susținerea financiară avem la Orăștie diferite asociații. Orăștia devenise oglinda cea mai frumoasă a ceea ce însemna emanciparea elementului românesc, mutând Centrul ASTRA la Orăștie, devenind Despărțământul cu cea mai generoasă apariție editorială.
A treia etapă, după părea mea, începe deodată cu venirea la Orăștie a Preotului Ioan Moța și implicarea activă a domnului Aurel Vlad. La acea vreme era obiceiul, greu de înțeles astăzi, de a se citi presa, cuvântul scris, la biserică. După terminarea slujbei de duminică sau în sărbători, oamenii se adunau în curtea bisericii și se făcea, de preot sau învățător, ce am numi astăzi „revista presei”.
Acum apar „Revista Orăștiei”, „Bunul Econom”, „Activitatea” și până la urmă „Libertatea” cu suplimentul cultural „Foaia Interesantă” și totalitatea publicațiilor a ceea ce am numi astăzi concernul de presă condus de Ioan Moța și Sebastian Bornemisa.”, spunea directorul Bibliotecii Central Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, Valentin Orga.

Odată cu evoluția financiară tot mai mulți români cu stare materială bună sunt atrași către centrul orașului, construindu-și case cu o arhitectură aparte. Astfel au adus o mare contribuție artistică şi arhitecturală orașului : Dr. Cornel David, farmacistul Nicolae Vlad, întreprinzatorului de construcţii Nicolae Părău, Dr. Ioan Mihu, Dr. Aurel Vlad, învățătorul Ioan Branga, comerciantul Ioan Vulcu.
Familia Vulcu au adus o contribuţie importantă oraşului fiind comercianţi şi avȃnd o viaţă socială activă. Ȋn casa lor au avut loc o serie de evenimente mondene şi expoziţii.
Aurel Vlaicu s-a ȋntors acasă ȋn 1908 să ȋşi pună ȋn practică planurile sale de realizare a unui aparat de zbor. Pentru construcţia primului său aparat şi-a cumpărat materialele de la prăvălia familiei Vulcu.
La Marea Unire de la Alba-Iulia au participat delegaţi din zona hunedoreană, printre care se numără şi persoane de seamă ai Orăştiei cum ar fi : Ioan Vulcu- comerciant, Aurel Vlad-avocat, Aurel Muntean-avocat, Augustin Deac-avocat, Vasile Domşa-protopop, Constantin Sotir-primar.

Revenind la Casa Vulcu

Aceasta este poziționată, cum se poate vedea, la intersecția a două străzi, aflându-se în imediata apropiere de centrul istoric al orașului de fosta zona educaţională, – vizavi fiind Colegiului Reformat Kun lângă era o sala de sport a elevilor, tipică pentru sistemul de gimnastică suedez practicat la acel moment, sfȃrşitul sec XIX-începutul sec XX – și zona cultural economică bine reprezentată de librăriile și sediul ziarelor menționate mai sus ce se aflau la parterul și etajul clădirii ce aparținea Băncii „Ardeleana”, „motorul” economic al dezvoltării economice, al culturii, al învățământului din Ținutul Orăștiei.

Casa Vulcu a fost construită la sfârșitul sec. XIX iar la ȋnceputul secolului XX a fost cumpărată și renovată de comerciantul Ioan Vulcu, ȋn stilul Art Deco, prezintă o serie de detalii arhitecturale specifice, atent lucrate.
Este clădirea cea mai vizibilă imediat după ce parcurgi centrul vechi al Orăştiei, avȃnd un impact asupra privitorului fiind o clădire de epocă cu detalii şi elemente arhitecturale atent lucrate. Ȋn Orăştie s-a dezvoltat o comunitate de evrei, care ne-au lăsat elemente arhitecturale si culturale valorice. Parterul Casei Vulcu a fost vadul comercial a două dintre aceste familii. După renovarea imobilului Ioan Vulcu rămâne singurul comerciant în acest imobil deschizând ceea ce am numi astăzi un super-market cu de toate ce a rezistat până la venirea comuniștilor ce au evacuat proprietarii, lăsându-i să ia cu ei doar ce pot duce în mâini.
Construcţia ȋn plan este pe colţ la intersecţia a două străzi ȋntr-un plan diedru. Este compusă dintr-un subsol, parter, un etaj şi un pod, iar accesul este marcat de un turn şi un balcon.
Spaţiul parterului a fost dedicat unei funcţiuni publice-comerciale, un magazin, ȋndeletnicirea de bază a familiei Vulcu fiind comerţul. Etajul era amenajat ca locuinţă fiind locul unde stătea familia respectivă.
Pantele acoperișului au fost acoperite inițial cu tablă de cositor dispusă în solz, ca mai târziu, după un incendiu – unele voci zic că intenționat – a fost înlocuit din mozaic colorat, un chici așa zis naționalist cu caracter comunist, iar coama şi turnul sunt din tablă.
Detaliile de pe faţadă se pot ȋncadra ȋn seccesionul austriac de la ȋnceputul sec XX, deşi nu au fost ȋntreţinute şi-au păstrat, o bună vreme, impactul asupra privitorului. Deșii în anumite locuri s-a decojit vopseaua de pe ele, iar unele au fost deteriorate mai grav
lipsind bucăţi din ele, dar ȋn mare ele puteau fi salvate majoritatea fiind ȋntr-o condiţie bună până în anul 2022. An în care se demarează lucrări la fațadă și căile de rurale auto și pietonal producând vibrații ce au dus la desprinderea multora dintre ele.
Tȃmplăriile de pe faţade sunt cele originale. Acestea nu sunt singurele păstrate de pe vremea familiei Vulcu, geamul de la intrarea ȋn magazin este cel pe care familia l-a pus, avȃnd scris ȋn franceză „ENTREE” şi un motiv floral ce înconjoară scrisul a rezistat până ce o șloaită de needucați l-au spart.
La interior ȋncă există motivele decorative a tȃmplăriei de la uşi. Ȋnsă și acestea sunt mai afectate din cauza infiltrării apei prin acoperiş. De asemenea găsim și o fină „dantelărieʺ de metal prezentă la anumite detalii pe faţadă (balustradă balcon, detalii lucarne, porţi de acces), dar şi la interior la balustradele scărilor. Ȋn curtea interioară sunt prezente o serie de anexe care deserveau ca ateliere sau.și depozite pentru mărfurile magazinului. De asemenea subsolul este foarte bine organizat şi conţine pivniţe bine structurate. Pe fațada sudică, spre drum este prezent un „gȃrlici” prin intermediul căruia se descărcau mărfurile necesare magazinului la subsol, unde erau depozitate.

Principala cauză a degradării Casei Vulcu este lipsa interesului autorităţilor pentru conservarea acesteia. Fiind neglijată pentru mai multe decenii , clădirea a suferit numeroase degradări datorate trecerii timpului şi a influenţei mediului natural, dar cel mai stricător dintre toate a fost omul, iar acum se află într-un amplu proces de refacere.
Pȃnă la Revoluţie la parterul casei magazinul a funcţionat cu diverse utilități. „Aparținând” de Albina Coop. Nu vreau să intru în amănunte. La etaj, o bună bucată de timp au fost băgați „chiriași” ce plăteau chiria celor ce luaseră cu sila casa de la proprietar, unii dintre aceștia au fost mai rău ca și lăcustele, având la lozincă „după noi potopu’, că o fo a moșierilor” , urmașii lor… A urmat o perioadă ȋn care nu se ştiu date exacte despre casă sau „trebuie” să rămână necunoscute, cȃnd a fost ȋnchiriat spaţiul magazinului de parter şi a funcţionat ȋn diferite perioade de timp. Cine și cât timp au fost chiriașii?
Degradări datorate agenţilor atmosferici şi climatici, a poluării, a apei meteorice, din din cuza factorilor biologici, cum ar fi: păsări, vegetaţie : plantele au crescut necontrolat, și nu în ultimul rând degradări datorate factorului uman: o bună vreme fațadele principale au fost folosite ca şi avizier, lipindu-se pe porţiuni din ele afişe electorale sau afişe informative. Tȃmplăriile de la etaj au fost furate, la fel şi porţiuni din balustrada scării care ȋn unele locuri a fost smulsa cu o parte din treaptă, teracotele de încălzire au fost fie distruse fie furate, etc.
Ȋn 2004 casa intra ȋn lista monumentelor istorice din Hunedoara, la fel şi centrul oraşului din care face parte.
Astăzi la Casa Vulcu degradarea continuă, cei ce lucrau la acoperiș și fațadă au plecat, despre noii proprietarii circulă tot felul de zvonuri prin piața zvonurilor însă „gura lumii îi slobodă și nu o astupi nici cu tri roabe cu rahat”.
Casa a fost neglijată pe parcursul anilor, vegetaţia fiind lăsată să crească aleatoriu, acoperişul din mozaic nu a mai fost ȋngrijit şi părţi ale faţadelor au fost tapetate cu afişe electorale. La exterior s-a păstrat tȃmplăria ȋn mare parte cea originală – geamul de la intrare pe care scrie ʺENTREEʺ este cel pus de Ioan Vulcu. La interior tocurile de uşă, tȃmplăriile, balustrada de fier forjat, geamurile au fost smulse, furate.

Notă
Vă rog nu ridicați prea mult privirea spre fațadelor caselor ce compun „centrul istoric”. În primul rând riscați să vă împiedecați de dalele prost puse, apoi oror scuzați onor instituția locală condusă de primar nu s-a gândit, nu a pus pe hârtie, de pus în practică nu au ce, că doar au făcut nimic și pentru reabilitarea exteriorului caselor ce compun centrul.
Mai mult întrebând telefonic dacă se poate face ceva măcar pentru obținerea avizelor de la cultură, urbanism, etc, pentru a diminua puțin din costuri pe actualii proprietari dl primar a răspuns: ,La-s să vedeți și voi cât costă, că tot ați zis că reabilitatea centrului costă prea mult bugetul local!”, nu zic ba d-le primar doar că banii pentru reabilitarea fațadelor din centrul istoric vin din economiile Orăștienilor ce locuiesc în centrul istoric cum de altfel și banii de la bugetul local, deci dublă plată cetățeanul, primăria nu știu să aibă un alt buget decât cel format din taxarea cetățenilor fie la nivel local, național sau european, la „stat” doar se cheltuiește, așa că nu avem ce vedea!