
Acuzaţiile sunt deosebit de grave iar medicul Marius Grec şi le asumă printr-o scrisoare deschisă, un gest rar şi curajos. Dr. Grec Marius, medic primar nefrologie la Spitalul Județean de Urgență Deva, prezintă în depoziţia sa „fapte care prejudiciază spitalul și produc suferință pacienților, toate prin acte de corupție evidentă”.
Medicul spune că pacienții care au nevoie de dializă sunt direcţionaţi spre un centru privat, manevră prin care se aduc prejudicii materiale importante spitalului de stat. „ … firma privată tratează 150 de pacienți dirijați din spitalul de stat, în timp ce SJU Deva are în evidență, la dializă, doar 32 de pacienți, cu toate că spitalul are capacitatea de a-i trata și pe cei trimiși premeditat în sistemul privat. De reținut este faptul că, înainte de a se proceda la trimiterea pacienților la dializare la firma privată, în SJU Deva erau tratați peste 100 de pacienți”, scrie medicul în scrisoarea deschisă transmisă presei.
Redăm mai jos depoziţia medicului Marius Grecu cu precizarea că vom reveni asupra subiectului.
Corupție și prejudicii la Spitalul Județean de Urgență Deva
Subsemnatul Grec Marius, medic primar la Spitalul Județean de Urgență Deva, doresc să vă aduc la cunoștință fapte care prejudiciază spitalul și produc suferință pacienților, toate prin acte de corupție evidentă.
Actualul vicepreședinte al CJ Hunedoara, domnul doctor Demeter Ioan, continuă abuzurile pe care le-a făcut și în perioada când era director medical, și ulterior, când a fost menținut de actuala conducere a SJU Deva ca șef al Secției Interne 2, fără a fi scos postul la concurs și cu aprobarea Consiliului de Administrație.
Din 2024, când au fost create în cadrul spitalului noi compartimente de sine stătătoare, el a fost menținut în Compartimentul de Gastroenterologie, în mod ilegal, deoarece era pensionar. Mai mult de atât, el nu avea specialitatea de gastroenterolog și nici dreptul de a efectua proceduri endoscopice. Cu toate acestea, a încasat ilegal salariul și sporul aferent laboratorului de endoscopie-gastroenterologie nou creat și a prejudiciat CNAS prin faptul că a fost lăsat să practice ca și medic, fără specialitatea respectivă, neavând dreptul să facă internări.
Cât timp a fost director medical la SJU Deva, nu a scos niciun post de gastroenterolog la concurs, blocând astfel accesul populației județului Hunedoara la tratamente de urgență, punând astfel viața pacienților cu hemoragii digestive în pericol și obligându-i pe aceștia să apeleze fie la medicina privată, fie la alte centre medicale îndepărtate. Mai mult, în perioada cât a fost director medical a trecut în subordinea sa laboratorul de endoscopie de pe secția Interne 1 pe secția Interne 2 unde Dr Demeter era și șef de secție .
După alegerea sa ca vicepreședinte al CJ Hunedoara în noiembrie 2024, fiind delegat de conducerea instituției cu atribuții de control și coordonare a activității spitalului, Dr. Demeter Ioan continuă abuzurile pe care le comite de ani de zile.
Doi medici protejați ai actualului vicepreședinte al CJ HD și ai conducerii SJU Deva, angajați ai unei firme private de dializă dețin și funcții cheie la nivelul SJU Deva, aflându-se în conflict de interese.
Atât Dr. Palamar Marcel care activează în cadrul SJU Deva, în calitate de șef al Secției Dializă, funcție obținută printr-un concurs “trucat” în februarie 2023, cat și Dr. Gie Denisa, coordonator Nefrologie, de asemenea menținută în funcție abuziv, aceasta neîndeplinind condițiile legale, din pozițiile pe care le ocupă, direcționează pacienții care au nevoie de dializă spre centrul privat, aducând prejudicii materiale importante spitalului de stat.
De remarcat este că firma privată tratează 150 de pacienți dirijați din spitalul de stat, în timp ce SJU Deva are în evidență, la dializă, doar 32 de pacienți, cu toate că spitalul are capacitatea de a-i trata și pe cei trimiși premeditat în sistemul privat.
De reținut este faptul că, înainte de a se proceda la trimiterea pacienților la dializare la firma privată, în SJU Deva erau tratați peste 100 de pacienți.
În urma acestui abuz, SJU Deva pierde anual 18.000 de euro pentru fiecare pacient redirecționat la firma privată.
Astfel, prejudiciul adus instituției se ridică la peste 2,5 milioane de euro, până în prezent și crește anual, deoarece practica de a trimite pacienții din spital la dializa privată continuă în mod accelerat.
Pacienții au fost determinați să accepte transferul către firma privată de dializă , fără a li se comunica faptul că au dreptul să-și aleagă furnizorul de servicii medicale. Conform Legii 95/2006 și Ordinului Ministerului Sănătății 1834/2023, pacientul are dreptul să aleagă singur, în cunoștință de cauză, centrul de dializă unde își va continua tratamentul. Conform Legii 46/2003, pacientul are dreptul să-și aleagă și medicul curant. Nu s-a ținut cont de nicio prevedere legală, pacienții fiind trimiși la clinica privată, în mod abuziv, împotriva voinței lor și împotriva normelor legale.
Am depus numeroase petiții către conducerea SJU Deva, să nu impună pacienților , împotriva voinței lor, să plece în privat la dializă, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a legii, dar fără succes.
Recent, în Compartimentul Nefrologie și Hemodializă s-au instalat inscripții oficiale sub forma unor plăcuțe bilingve, în limba engleză și maghiară, cu numele secției și medicilor, lipsind cu desăvârșire cele în limba oficială a statului român, care este limba română conform Constituției României , art .13.
Această omisiune nu este doar o lipsă de respect față de pacienții români, ci și o abatere administrativă, cu implicații asupra funcționării corecte și legale a unei unități sanitare publice.
Solicit înlocuirea de urgență a plăcuțelor neconforme, tragerea la răspundere a persoanelor care au aprobat această situație și intervenția autorităților centrale pentru corectarea acestui derapaj administrativ.
Consider că aceste fapte reprezintă un act de dispreț profund și îngrădire a drepturilor fundamentale de acces liber la serviciile publice de sănătate, față de întreaga populație a județului Hunedoara. Din acest motiv, cer de urgență, autosesizarea organelor competente pentru anchetarea și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați, pentru fapte de corupție, abuz în serviciu și pentru gravele prejudicii aduse spitalului.
Voi continua să lupt pentru accesul liber al pacienților la serviciile de dializă din cadrul spitalului de stat și împotriva oricărui comportament menit să inducă în eroare și sa submineze demnitatea profesiei de medic .
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Deva este profund compromisă moral și profesional. Se recurge la hărțuire instituțională, presiuni administrative și abuzuri împotriva medicilor care refuză să se supună jocurilor de putere, interese politice și invidii personale. Această atmosferă toxică nu afectează doar cadrele medicale, ci și desfășurarea în bune condiții a actului medical , cu consecințe asupra pacienților. Solicit intervenția urgentă a autorităților competente și sprijinul public pentru reinstaurarea demnității în sistemul sanitar hunedorean.
Cu toată considerația,
Dr. Grec Marius,
Medic primar nefrologie la SJU Deva.
Lăsați,d-le dr, că nici pe dvs nu vă scoate profesionalismul din casă. Acum ceva ani am fost cu mama la dvs cu internare de zi. Avea pe lângă problemele renale o insuficiență cardiacă severă dar ați tinut-o pe scaunul de sub scări foarte multe ore, vreo 6, până v-ați deranjat să îi citiți rezultatele analizelor, din care,ghinion,personalul medical din secția dvs pierduse proba de urină,adunată pe 24 de ore dacă îmi aduc bine aminte. Ați spus că „asta este”, nu i-ați dat decât o scrisoare medicală cu rezultatul analizelor uzuale făcute, și la revedere. Nu că ar trebui să revină, nu alt sfat medical. Mama a avut ulterior valori foarte mari ale creatininei, dar a refuzat să mai fie văzută de vreun nefrolog. A murit acum câțiva ani la 73 de ani, după n cazuri în care se umfla groaznic din cauza IC și a IR, sin internări în cardiologie.
nu prea inteleg, dnul dr vede coruptie ca pacientul alege sa si faca sedinta de dializa la un centru privat ,este doar alegerea pacientului, si cu siguranta conditii mai bune, pe de alta parte si d nul dr a activat la centre private cand era salariat la public tot asa proceda?
Tocmai ca pacientul NU este lăsat să aleagă liber , este dirijat forțat spre centrul privat , pacienții sunt ignorați deliberat de către conducere .Înțelegeți ce va convine dar oamenii care au trecut prin asta personal confirma cele semnalate de dl doctor !SUSTIN ASTA CA PACIENT CARE AM FOST FORȚAT DE CATRE CONDUCERE SA MERG LA PRIVAT , ALTFEL MUREAM CU ZILE DACA ERA DUPA ȘEFUL DE SECȚIE PALAMAR CARE VROIA CU TOT DINADINSUL SA FIU PLASAT LA PRIVAT !
Dl.Doctor poate are boala șefiei??????.
De șefie suferă doar pocăita protejată de PSD : Gie Denisa cu bărbatul angajat tot de PSD la Consiluul Județean , pusă ilegal șefă de secție la Nefrologie și angajată și la privat , și bătrânul ursuz șeful de la dializă angajat și el la privat care forțează pacienții să plece la privat dacă nu le convine .Astia suferă de șefie !
Felicitări d-le dr Grec! Ați stârnit cuibul de viespi care zumzăie PSD pe la toate colțurile în acest biet spital bolnav de narcisism și corupție din provincie …Adevărul va triumfa , nu băgați în seamă cohoarda PSD-ista care s-a activat în comentarii sub umbrela anonimatului , ei știu cine sunt și vor plăti pt toate abuzurile !Vremuri noi la orizont