
Ștefan Mihăilescu-Brăila a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie din România. Era atât de talentat, de creativ, era sigur de valoarea lui, ba chiar de genialitatea lui, dar mai ales deoarece nu disprețuia pe nimeni. Însă a murit uitat de lume și în sărăcie. A avut probleme extrem de grave după ce a făcut un atac cerebral.
«Militez pentru simplitate în joc şi sinceritate faţă de ideea rolului. Actorul să nutrească o profundă convingere în tot ceea ce face. Sunt, desigur, pentru o simplitate colorată şi strălucitoare, nu pentru simplismul cenuşiu, banal. Iar simplitatea adevărată trebuie căutată uneori chinuitor. De aceea, actorul să caute, să scormonească mereu, să-şi verifice mereu posibilităţile. Unii caută, se frământă, alţii însă au o seninătate vecină cu somnolenţa, îi ştiţi şi dumneavoastră, se trezesc numai la aplauzele adresate altora şi nici atunci de-a binelea… Fără pasiunea noului nu eşti artist. Am auzit pe unii că nu sunt zguduiţi de o asemenea pasiune şi că joacă instinctiv. Se prea poate. Eu caut din instinct. Preîntâmpin întrebarea „ce cauţi?”, răspunzând direct: „caut elementele măiestriei”. Unde? Pe stradă. Ceasuri întregi. Pentru Puntilă am urmărit zeci şi zeci de beţivi: unii agresivi, alţii blazaţi, alţii dulci de tot… Până a vedea şi alte teatre, la Brăila, din cea mai fragedă tinereţe, am studiat actorii de film. Stăteam ore şi zile la cinematograf şi apoi jucam din nou, pe stradă, în casă, la şcoală, toate rolurile care-mi plăceau. N-am trecut prin Institut, am studiat pe cont propriu, la „fără frecvenţă”. Acum îmi studiez colegii. Din teatrul meu şi din altele.», spunea Ştefan Mihăilescu-Brăila.
Ştefan Mihăilescu Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925, la Brăila. Absolvent al cursului primar, în anul 1936 se înscrie la Liceul Industrial, pe care-l termină în 1940. Datorită posibilităţilor materiale foarte limitate, este nevoit să muncească încă de la vârsta de 16 ani.
Într-un interviu apărut în 1960 în revista „Teatrul“ Ştefan Mihăilescu-Brăila spunea despre începutul jocului pe scenp: „În şcoala primară spuneam poezii mai bine decît alţii, în liceu imitam cu succes profesorii, în viaţa particulară am interpretat scenete improvizate în faţa prietenilor – şi uite-aşa m-am trezit pe scenă unui cămin cultural din Brăila. Fiind funcţionar, mă duceam cu alţi colegi de ai mei să facem teatru la cămin. Regizor era un mecanic de şalupă. Acolo am jucat piese într-un act, în două, în trei… Pe urmă am format o echipă pe lângă Consiliul sindical judeţean, a venit o comisie de la Bucureşti şi m-a poftit la Teatrul Poporului, n-a trecut anul şi Teatrul Poporului s-a transformat, m-am întors la Brăila la Teatrul de Stat; după opt ani am plecat la Baia Mare şi de acolo am venit la Bucureşti, la Teatrul Muncitoresc C.F.R. Acum sînt aici. Iată toată istoria mea.
Vi s-a pus vreodată problema să alegeţi între teatru şi o altă profesiune?
Da, contabilul-şef al întreprinderii unde lucram, m-a somat să aleg între birou şi scenă. Dacă zic azi că am ales scena, se va zâmbi. Era şi firesc, nu ? Dar pe atunci, leafa de la birou cîntărea de trei ori cât cea de la teatru, întreprinderea dăinuia de foarte mulţi ani, teatrul abia se înjghebase, vezi şi dumneata. Cred însă că n-am greşit în alegere. Teatrul mi-a adus mari satisfacţii.
Ce fel de satisfacţii?
Ele se numesc Dezertorul, Năpasta, Rădăcini adânci, Inspectorul de poliţie, Nunta lui Krecinski, Bădăranii, Mielul turbat, A 12-a noapte, Burghezul gentilom, O scrisoare pierdută, Baia, Aristocraţii, Moralitatea doamnei Dulska, Tache, Ianke şi Cadîr, Napoli, oraşul milionarilor, Răzeşii lui Bogdan, Domnul Puntila şi sluga sa Matti… Cîte file are carneţelul dumitale?”, nota Valentin Silvestru în interviu apărut în 1960 în revista „Teatrul“.
A urmat cursurile Conservatorului „G. Cavadia”, pe care le-a terminat în 1947. A fost apoi angajat la Teatrul de Stat din Brăila. Datorită faptului că mai era acolo un actor cu numele Ştefan Mihăilescu, iar pentru că pe bunica sa o chema şi Brăila, acesta a adoptat această poreclă, pentru a evita eventualele confuzii.
În anul 1957 ajunge la Bucureşti, la Teatrul Giuleşti, care în vremea aceea purta numele de Teatrul Muncitoresc CFR. A debutat în cinema tot în anul 1957, filmul care l-a făcut cunoscut în ochii publicului fiind „Comoara din Vadul Vechi”. Actorul a continuat să se remarce în filme precum „Bachus”, „Nea Mărin miliardar”, „Ciocolată cu alune” sau „Păcală”. Spre sfârşitul vieţii a făcut parte din distribuţia filmelor „Descăpăţânarea” şi „Ordinatorul”.
Din păcate, actorul a avut de suferit foarte mult după ce a făcut un accident vascular cerebral.
Dan Negru s scris pe rețelele de socializare, despre problemele pe care le-a avut marele actor, după ce a făcut accidentul vascular cerebral. El a vorbit despre cum a trebuit să învețe din nou să meargă, sau să învețe alfabetul.
Singur, în ultimele săptămâni de viață
„Mi-a povestit-o Mircea Albulescu….Unul din cei mai mari actori, Ștefan Mihăilescu-Brăila a murit uitat și în sărăcie in timpurile nostre, în 1996! Albulescu mi-a povestit că actorul a făcut un atac cerebral pierzându-și memoria și a fost obligat să-și ia viața de la zero, să reînvețe alfabetul, mersul, cititul…”, a spus Dan Negru. El a continuat apoi cu detalii despre ultimele zile din viața lui.
„Ultimele săptămâni din viață și le-a petrecut singur într-un spital din București și la înmormântarea lui au fost vreo 10 oameni. Cu toate că în anul 2017, în top 3 al celor mai urmărite filme românești de la tv, erau «Nea Mărin Miliardar» și «Secretul lui Bachus». Ambele cu Ștefan Mihăilescu-Brăila…”, a spus Dan Negru, citat de Libertatea.
Ștefan Mihăilescu-Brăila a fost unul dintre geniile comedei românești. A murit la 19 septembrie 1996, sărac și uitat de lume, de prieteni, de telespectatori.
Bachus din filmul Secretul lui Bachus, realizat în 1984 de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al lui Ștefan Mihăilescu Brăila. „Am lucrat cu cei mai buni actori ai timpului. Pleiada de aur. Pentru rolul lui Bachus l-am ochit încă de la început pe Ștefan Mihăilescu-Brăila. Era extraordinar! A studiat rolul și apoi a intrat perfect, din prima, în pielea lui Bachus. Căpăta o privire de gheață care parcă tăia ca un laser”, spunea Geo Saizescu despre actorul brăilean, conform Wikipedia.
În 1964, actorului Ștefan Mihăilescu-Brăila i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”. A fost, de asemenea, distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a în 1967 „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
……………
Surse: Ziarulmetropolis.ro/; Adevarul.ro/; Libertatea.ro/; https://ro.wikipedia.org/.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.