Salvamontiștii hunedoreni au recuperat un turist rătăcit în zona denumită Porțile Închise din Masivul Retezat. Bărbatul în vârstă de 40 de ani nu avea afecțiuni medicale, dar a solicitat ajutorul salvamontiștilor deoarece a rămas blocat într-o zonă stâncoasă, de unde nu mai putea înainta.
„În cursul nopții trecute, o echipă de salvatori montani a Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Hunedoara a participat la o acțiune de recuperare a unui turist blocat în zona abruptă a «Porților Închise» din Masivul Retezat. Bărbatul în vârstă de 40 de ani nu avea afecțiuni medicale. Acesta a fost recuperat cu ajutorul corzilor și a sistemelor de lansare si tracționare, după care a fost transportat la Cârnic. Au fost necesare mai multe rapeluri a echipamentelor folosite de salvamontiști, precum și de efectuarea manevrelor de elevare a persoanei pentru a putea fi adusă în creastă”, au transmis reprezentanții Serviciului Județean Salvamont Hunedoara.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.