(VIDEO) Hunedorenii au cerut „Turul doi înapoi!”, la protestul din fața Prefecturii

(VIDEO) Hunedorenii au cerut „Turul doi înapoi!”, la protestul din fața Prefecturii

Peste 1.500 de hunedoreni au participat astăzi, la protestul organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), la Deva. Principala revendicare a manifestanților a fost organizarea turului doi al alegerilor prezidențiale, anulat în 6 decembrie, în urma unei decizii a Curții Constituționale a României, care are toate elementele unei lovituri de stat.

Oamenii s-au strâns în fața Prefecturii Hunedoara, de unde au plecat într-un marș pe bulevardele centrale ale municipiului. Cu drapele tricolor și pancarte pe care au scris diverse mesaje, manifestanții au scandat sloganuri precum: „Turul doi înapoi!”, „Libertate!”, „Iohannis trădătorul!”, „Iohannis dictatorul!”, „Jos Guvernul!”.

„În primul și în primul rând mă simt român, cred că este principalul motiv care m-a adus aici. M-am alăturat unei mișcări populare, naționaliste, suveraniste, nicidecum extremiste, cum se spune. Gândiți-vă că democrația noastră moare sub ochii noștri. Am fost și la protestul din București și ne dorim să montăm odată pentru totdeauna borna cu kilometrul zero al democrației românești. Acești 35 de ani care au trecut de la cealaltă lovitură de stat ne-au adus, parcă, înapoi. Ne dorim să trăim liberi, ne dorim să trăim democratic. Și democratic în adevăratul înțeles al cuvântului, nu al democrației instaurate de neo-comuniștii veniți la putere după 89, când efectiv ne-au confiscat libertățile și au spus ei, la vremea respectivă, că vor să instaureze o democrație originală.
Am venit la protest pentru că îmi doresc un viitor. Trecutul a fost în mâinile lor, pentru că eu fac parte din generația de sacrificiu. Prezentul este în mâna slugoilor lor și ne dorim măcar viitorul să fie al nostru. Viitorul copiilor noștri. Atât ne dorim. Nimic mai mult. Să ne lase în pace să ne creștem copiii în țara noastră”, a declarat Marius Emanoil Defta.

În curs de actualizare…

@natalia.bumbac Protest pentru alegeri libere, la Deva. #Deva #alegeri #libere #libertate ♬ sunet original – natalia.bumbac

Recomanda

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.