(VIDEO) Îi recunoașteți? Hoții au furat 100.000 de lei din casa unui petroșănean

(VIDEO) Îi recunoașteți? Hoții au furat 100.000 de lei din casa unui petroșănean

Un bărbat din Petroșani, Sorin Motca, s-a plâns la Poliție că hoții i-au spart locuința și i-au furat suma de 100.000 de lei din cutia de valori. Jaful s-a petrecut în 9 august, proprietarul nefiind acasă.

„La data de 09 august 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au fost sesizați de către un bărbat de 53 de ani, din municipiul Petroșani, cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta locuinței personale, sustrăgându-i o cutie de valori, în care se afla suma de aproximativ 100.000 lei”, a transmis Carla Strujan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru furt calificat, cercetările fiind continuate sub directa coordonare și supraveghere a procurorului de caz.

Petroșăneanul a publicat imagini cu posibilii autori ai furtului. Sorin Motca a spus că oferă 10.000 de lei recompensă persoanei care-l va ajuta la identificarea și prinderea hoților.

„Anunț important, cine știe și recunoaște aceste persoane, sau cine poate sa îmi de-a relații cu privire la furtul seifului care a avut loc în data de 09.08.2024, în jurul orei 01:30, ofer recompensă în sumă de 100 milioane în bani vechi, fiind vorba de foarte mulți bani, peste un miliard. În video se poate recunoaște construcția fizică, vestimentația, mașina cu care au venit și au plecat. Menționez că totul va fi confidențial și recompensa va fi primită 100%100”, a scris petroșăneanul pe pagina de socializare. 

 

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.