
Celebrul Justițiar de Berceni a vizitat, din nou, județul Hunedoara, având în vizor un alt caz de pedofilie. De data aceasta, în capcana Justițiarului a ajuns un individ dintr-o comună hunedoreană, care încerca să convingă o minoră să întrețină relații sexuale cu el. Îi trimitea mesaje insistente, poze cu organele genitale și chiar o urmărea.
Fata le-a spus părinților despre situația cu care se confruntă, iar împreună cu tatăl ei l-au contactat pe Justițiarul de Berceni.
„Un localnic din comuna Dobra, județul Hunedoara, în vârstă de 31 de ani, a abordat o minoră de 15 ani, din aceeași localitate. Au discutat prin intermediul aplicațiilor on-line, iar individul i-a propus, în mod repetat, să se întâlnească cu el, cu scopul de a întreține raporturi sexuale. Pe lângă aceste conversații, individul i-a trimis minorei si poze cu părțile intime ale corpului”, a declarat Alexandru Costandachi, alias Justițiarul de Berceni, pentru Cotidianul de Hunedoara.
Zilele trecute, Alexandru împreună cu colegi de-ai săi i-au organizat un flagrant bărbatului. L-au invitat la o întâlnire, doar că, în loc de minora de 15 ani, individul a dat nas în nas cu realitatea propriilor fapte. Bărbatul a fost ezitant în a răspunde la întrebări și încerca să minimizeze gravitatea situației.
„A fost organizat flagrantul alături de tatăl victimei, iar individul a fost predat Poliției comunale”, a precizat Justițiarul de Berceni.
La locul întâlnirii a ajuns și un echipaj de poliție, la solicitarea Justițiarului. Potrivit reprezentantului Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, polițiștii au deschis dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de coruperea minorilor cu scopuri sexuale și fac cercetări pentru a stabili întregul tablou infarcțional.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.