
De trei zile, pompierii hunedoreni se luptă cu incendiul care a izbucnit la groapa de gunoi ecologică de la Bârcea Mare. Misiunea militarilor este extrem de dificilă, deoarece focarele se manifestă în admâncimea stratului de deșeuri.
Incendiul a izbucnit vineri, 4 iulie, fiind trimise echipaje de pompieri din întreg județul pentru intervenția complexă care are loc la deponeu. Astăzi, în jurul orei 09:00, focarele erau localizate și ținute sub control și se acționa pentru lichidarea acestora.
„La Deponeul Central pentru deșeuri menajere de la Bârcea Mare, comuna Băcia, continuă intervențiile pentru stingerea incendiului izbucnit vineri, 4 iulie 2025, la orele amiezii.
Uneori, acțiunile forțelor de intervenție sunt îngreunate atât de faptul că focarele se manifestă la adâncime, cât și de grosimea stratului de deșeuri.
Din aceste cauze, răcirea și lichidarea acestora cu jeturile de apă se realizează alternativ cu desfacerea straturilor de deșeuri.
În etapele finale ale intervenției pentru lichidare, pentru eliminarea completă a focarelor ascunse, suprafața unde focarele se manifestă fumegând, se acoperă integral cu pământ.
Precizăm că, la această oră, fumul degajat în aer este într-o cantitate foarte mică și nu prezintă pericol pentru populație. Incendiul este localizat și ținut sub control de către echipajele de intervenție”, a informat maiorul Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Acesta a mai menționat că, pentru prevenirea suprasolicitării și asigurarea eficienței acțiunilor, schimburile efectivelor structurilor operative ale ISU Hunedoara se realizează periodic, până la lichidarea completă a incendiului.
În misiunea de stingere și eliminare a situației de urgență declanșată vineri, se înaintează controlat și sigur.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.