(VIDEO) Salvat de la îngheț de polițiști

(VIDEO) Salvat de la îngheț de polițiști

Polițiștii Stațiunii Geoagiu au salvat de la îngheț un bărbat pe care l-au întâlnit, în timp ce patrulau pe raza localității Gelmar. Bărbatul era dezorientat și tremura de frig. Acesta le-a spus polițiștilor că a fost externat dintr-un spital din Alba-Iulia și că încearcă să ajungă acasă.

„Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din orașul Abrud, a fost salvat noaptea trecută de polițiștii Stațiunii Geoagiu, după ce a fost găsit pe raza satului Gelmar, în jurul orei 01:30, în pericol de a suferi un șoc hipotermic (temperatura fiind negativă). Echipajul de intervenția care patrula în zonă a observat că bărbatul se deplasa pe jos și părea dezorientat. Întrebat despre prezența sa la acea oră târzie, acesta a explicat că fusese externat dintr-un spital din Alba Iulia și încerca să ajungă acasă, însă s-a rătăcit pe drum”, a transmis comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. 

Polițiștii i-au oferit ajutor imediat, iar dat fiind faptul că, în momentul depistării acesta prezenta semne de hipotermie din cauza temperaturii scăzute, a fost solicitat un echipaj de ambulanță. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Orăștie pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Polițiștii s-au asigurat că bărbatul se află în afara oricărui pericol. Apoi, au luat legătura cu Poliția Orașului Abrud, pentru a anunța aparținătorii bărbatului despre faptul că a fost găsit și internat în spital.

Polițiștii le recomandă cetățenilor să evite deplasările lungi pe jos, mai ales pe timp de noapte și în condițiile unor temperaturi scăzute, și să solicite ajutor dacă se află în dificultate.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.