Un individ care racola minori pe Internet pentru a întreține relații sexuale cu ei a căzut în capcana „Justițiarului de Berceni” din Deva.
Cosmin Răzvan a reușit să-l „pescuiască” pe pedofil de pe aplicația Grindr, destinată persoanelor din comunitatea LGBTQ. Deveanul și-a atribuit o identitate falsă a unui minor de 15 ani, fiind abordat de „Sergiu”, un bărbat de 45 de ani din municipiul Hunedoara.
„O parte din conversație am dus-o pe aplicația Grindr, unde «Sergiu» a fost anunțat de faptul că «Denis» este minor și are vârsta de 15 ani. După un timp, conversația s-a mutat pe Whatsapp unde individul a continuat discuția cu Denis, propunându-i să se întâlnească pentru a se săruta și pentru a face duș împreună. I-a mai propus să facă sex oral și să inhaleze poppers (n.r. droguri) împreună. Am stabilit data, locul și ora la care să ne întâlnim unde l-am întâlnit pe Sergiu”, a relatat Cosmin Răzvan (foto dreapta).
Deveanul s-a prezentat la întâlnirea stabilită, iar pedofilul i-a propus să meargă la domiciliul lui, moment în care, tânărul a alertat polițiștii.
„Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un tânăr de 24 de ani cu privire la faptul că un bărbat ar fi abordat un presupus minor pentru a întreține relații sexuale. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care l-a identificat pe apelant, acesta relatând că în ultima săptămână și-a creat un cont fictiv de socializare, pretinzând că este un minor în vârstă de 15 ani, și a conversat cu un bărbat, stabilind să se întâlnească cu acesta într-o zonă din Hunedoara, cu scopul de a întreține relații sexuale”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Bărbatul a fost identificat și dus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara pentru cercetări, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale.
Deveanul Cosmin Răzvan a mai prins în capcană și alți indivizi care racolau minori sau minore în scopuri sexuale. Tânărul s-a inspirat din acțiunile lui Alexandru, un bucureștean supranumit „Justițiarul de Berceni”, un concept prin care și-a propus să sancționeze mârlăniile și derapajele din societate, precum și faptele antisociale.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.