Vulcan: Dosare penale pentru trei bărbați care săpau după cărbune

Vulcan: Dosare penale pentru trei bărbați care săpau după cărbune

Trei bărbați din Vulcan s-au ales cu dosar penal, după ce au săpat o groapă în zona unui zăcământ minier pentru a scoate cărbune. Polițiștii i-au surprins pe cei trei bărbați chiar în timp ce săpau în groapa cu o adâncime de aproximativ doi metri.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au efectuat o acțiune în cadrul căreia au surprins în flagrant trei bărbați din Vulcan, cu vârste cuprinse între 23 și 57 de ani, în timp ce efectuau activități de exploatare minieră fără permis sau licență. Concret, cei trei au fost surprinși de polițiști chiar în timp ce săpau o groapă cu o adâncime de aproximativ 5 metri, pentru a sustrage cărbune natural, zona fiind cunoscută ca bazin minier de exploatare a zăcămintelor de huilă”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. 

În acest caz, polițiștii efectuează cercetări pentru încălcarea prevederilor Legii Minelor nr.85/2003, respectiv pentru executarea de activități miniere fără permis sau licență.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.