VULCAN: Instituții de control în alertă, după ce localnicii au simțit miros puternic de gaze

VULCAN: Instituții de control în alertă, după ce localnicii au simțit miros puternic de gaze

Mai multe instituții de control au fost alertate, după ce în municipiul Vulcan s-a simțit miros puternic de gaz. Problema a fost sesizată printr-un apel la 112. Din primele evaluări, reiese că mirosul ar putea proveni de la instalația de desulfurare a Termocentralei Paroșeni. Totuși, directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului, Eugen Durbacă, susține că sulful evacuat în atmosferă, în urma procesului tehnologic, este în limitele normale, au transmis reprezentanții Prefecturii Hunedoara.

„Printr-un apel la 112 Dispeceratul Integrat a fost anunțat, în jurul orei 13.00, că în municipiul Vulcan se simte un miros puternic de gaz, probabil sulf. Din primele verificări reiese că sursa ar putea fi instalația de desulfurare a Uzinei Electrice Paroșeni. Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a convocat de urgență Grupul de Suport Tehnic din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, format din reprezentanți de la CEVJ, DSP, Delgaz Grid, Enel, SAJ, APM, Garda de Mediu, ITM, dar și din cadrul poliției și jandarmeriei hunedorene. Vor fi efectuate verificări privind proveniența mirosului și vor fi luate măsurile care se impun în astfel de cazuri.
Pentru elevii de la trei școli din oraș, aproximativ 1300, profesorii au decis să întrerupă activitatea didactică iar elevii au fost îndrumați să se deplaseze spre casă”, a transmis maiorul Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara. 

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.