Polițiștii au descins la locuințele a doi adolescenți, acuzați că au furat bunuri din locuințe și sedii de firme. Suspecții acționau pe timpul nopții, intrând prin efracție în imobilele din care sustrăgeau bunuri.
„În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale, au desfășurat 3 percheziții domiciliare la locuințele a doi tineri din municipiul Vulcan, în vârstă de 18 și 19 ani, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de furt și furt calificat, în special din locuințe și societăți comerciale, săvârșite pe raza municipiului Vulcan. Potrivit probatoriului, cei doi ar fi comis mai multe infracțiuni de furt și furt calificat, în perioada mai 2024 – mai 2025, atât prin sustragerea unor bunuri cu valoare mică, fără a implica violență, cum ar fi furturi din magazine sau furturi din grădină, dar și furturi din locuințe, comise prin efracție, pe timp de noapte”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat de la locuințele celor doi bunuri în valoare de aproximativ 4.000 de lei, care au fost restituite persoanelor vătămate.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor doi.
Melinda Oprișa (UDMR) a depus jurământul de consilier local, după ce mandatul său a fost validat de către Judecătoria Deva. Oprişa ocupă funcția după demisia lui Peter Ludovic Robert, patronul firmei care s-a ocupat de reparațiile la ștrandul Devei. Schimbarea […]
Comisarul-șef Daniel Fețanu este, de astăzi, șef cu puteri depline al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, după ce a trecut concursul pentru ocuparea funcției, organizat de Poliția Română. Acesta conduce IPJ Hunedoara în calitate de împuternicit, din luna mai a anului trecut. […]
Mai multe localități din județul Hunedoara sunt în pericol de a fi inundate, în urma ploilor torențiale. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a transmis un mesaj în care avertizează că anumite zone din județ sunt sub Cod Portocaliu […]
Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare și pe pagina electorinică a Partidului Oamenilor Tineri (POT). Anamaria Gavrilă a demarat campania de strângere de semnături pentru a putea să se înscrie în cursa electorală pentru cea mai importantă funcție […]
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara are, de astăzi, conducere nouă. Comisarul-șef Daniel Fețeanu a fost împuternicit, pentru șase luni, în funcția de inspector șef al IPJ Hunedoara, scriu cei de la gorjexpres.ro. Înainte de a fi numit la șefia […]
Casa unei familii din Lupeni a fost călcată de polițiști, după ce proprietarul a scris câteva mesaje pe pagina sa de Facebook. În mesajele respective, Ion Olteanu susținea că are cunoștință de anumite infracțiuni grave care ar putea fi comise […]
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.