„Zeița de la Montreal” a împlinit 62 de ani

„Zeița de la Montreal” a împlinit 62 de ani

Gimnasta care a pus Deva pe harta sportivă a lumii s-a născut pe 12 noiembrie 1961, la Onești, dar pentru deveni ea rămâne simbolul suprem al oraşului.  Fotografia cu autograful Pentru locuitorii orașului Deva, cu drag!”  a fost trimisă în octombrie 2019 primarului Florin Oancea, atunci când consilierii locali au aprobat ca Nadia Comăneci să aibă chipul pictat pe o clădire din centrul Devei.

„Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat nota 10,  este şi primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Nadia Comăneci a început gimnastica la vârsta de 5 ani, fiind selecţionată de antrenorul Marcel Duncan şi legitimată la AS Flacăra Oneşti. Din 1971 a fost antrenată de Bela şi Martha Karolyi, iar la vârsta de 11 ani a câştigat primul său titlu de campioană naţională absolută. Jumătate de an mai târziu a  concurat la categoria maestre, unde a ocupat locul al treilea. În 1974 a obţinut primul mare succes peste hotare, câştigând locul I la individual compus, în cadrul concursului Cupa Prieteniei de la Gera (Republica Democrată Germană). A urmat o ascensiune rapidă care a culminat cu rezultatele obţinute în 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal – ediţie a JO care a intrat în istoria sportului drept “Olimpiada Nadia Comaneci”, după ce  Nadia a primit şapte note de 10 (primele în istoria concursurilor oficiale de gimnastică!) şi a stabilit un “record absolut”: 20 de puncte, la paralele inegale (potrivit codului de punctaj de la acea vreme), scrie cosr.ro. Nadia Comăneci a cucerit cinci medalii la Montreal, trei de aur, la individual compus, bârnă şi paralele, una de argint, cu echipa României, şi una de bronz, la sol.

A cucerit de trei ori consecutiv titlul de campioană continentală şi a intrat definitiv în posesia „Cupei Europei”, fiind prima gimnastă care a reuşit această performanţă. În 1975 a obţinut „Trofeul Campioanelor”, la Londra, iar în 1979, la „Cupa Mondială”, desfăşurată la Tokyo, s-a clasat pe primul loc la sol şi sărituri, pe locul al doilea la bârnă şi pe locul al treilea, la individual compus. În 1981, la Universiadă de la Bucureşti, Nadia a obţinut cinci medalii de aur. S-a retras din activitatea competiţională în 1984, având în palmares 25 de medalii câştigate la Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene, dintre care 16 de aur. În codul de punctaj al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG), la paralele inegale sunt incluse două elemente denumite „coborâre Comăneci” şi „salt Comăneci”. În noiembrie 1989, Nadia a emigrat în Statele Unite ale Americii, apoi în Canada, după care a revenit în SUA şi s-a stabilit la Oklahoma. S-a căsătorit cu Bart Conner, campion de gimnastică al SUA şi campion olimpic. Cei doi au un băiat, Dylan Paul, născut în 2006. În 1996 a fost aleasă preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Gimnastică (FRG). Fundaţia americană pentru Sport Feminin (WSF), care anual premiază femeile cu merite deosebite în sport, i-a acordat „Premiul Flo Hyman” în 1998. De asemenea, Nadia şi performanţele sale remarcabile au fost incluse în „Hall of Fame” al gimnasticii mondiale. După JO Montreal a devenit Maestru Emerit al Sportului. În 1984, Comitetul Internaţional Olimpic i-a acordat „Ordinul Olimpic de argint”, pentru meritele deosebite în domeniul sportului şi servicii remarcabile aduse cauzei olimpice.  Din partea Comitetului Olimpic Român a primit „Colanul Olimpic”. În anul 2000, i s-a conferit Ordinul naţional „Steaua României” în grad de comandor.

 

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.