Ziua de revoltă anticomunistă de la Brașov – 15 noiembrie 1987

Se împlinesc 36 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la întreprinderea de autocamioane „Steagul Roșu” din Brașov. Considerată prima acțiune de masă împotriva regimului Ceaușescu, protestul muncitorilor a fost înăbușit rapid de sistemul opresiv al vremii. Securitatea și sistemul de justiție și-au făcut treaba exemplar, cei care au ieșit în stradă fiind pedepsiți în numai două săptămâni. Securiștii și anchetatorii muncitorilor au scăpat însă nepedepsiți.

Semințele Revoluției Române din 1989 au fost plantate încă spre sfârșitul anului 1986, pe măsură ce muncitorii români au început să se mobilizeze împotriva politicilor economice ale liderului comunist Nicolae Ceaușescu. Conflicte de muncă spontane, dar limitate ca intensitate, au avut loc în centre industriale majore precum Cluj-Napoca (noiembrie 1986) și platforma Nicolina din Iași (februarie 1987), culminând printr-o grevă masivă în Brașov.
Măsurile draconice luate de Ceaușescu implicau reducerea consumului energetic și alimentar, precum și scăderea veniturilor lucrătorilor, conducând spre ceea ce politologul Vladimir Tismăneanu numea „nemulțumire generalizată” și făcând ca România să devină „cea mai vulnerabilă țară din Blocul Estic la o revoluție”. Deși România va fi ultima țară din Europa de Est care se va scutura de regimul comunist, prin Revoluția din 1989, aceasta a avut drept una din cauze volatilitatea socială și economică a țării de la sfârșitul anilor ’80. Revolta de la Brașov reflectă această instabilitate; mai mult, a fost una din primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceaușist.
În acest cadru general, la mijlocul lunii noiembrie 1987 apare la Întreprinderea de Autocamioane Brașov (IABv) o scânteie care avea să aprindă furia acumulată, deja de multă vreme, a oamenilor. Pe 14 noiembrie, zi de salariu, muncitori au primit jumătate din drepturile cuvenite, sau chiar mai puțin. Cei din schimbul 3 au oprit lucrul. Masa critică de oameni nemulțumiți a crescut când dimineață, pe 15 noiembrie 1987, au sosit și cei care urmau să intre în schimbul unu. Circa 4.000 de oameni au solicitat conducerii întreprinderii să le fie date salariile integral, însă au fost tratați disprețuitor și cu amenințări. 
Desigur că furia muncitorilor a crescut și nu a mai putut fi oprită. După ce au spart geamurile administrației IABv, au hotărât să plece către sediul Consiliului Județean Brașov al Partidului Comunist Român.
În jurul orei 11 a zilei de 15 noiembrie pe poarta IABv (sau Steagul Roșu) ieșeau doar 3-400 de muncitori, hotărâți să-și ceară drepturile de la “județeana de partid”. Pe drum demonstranţii au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare şi căldură!”, „Vrem banii noştri!”, „Vrem lumină şi căldură!” şi „Vrem pâine fără cartelă!”. Pe măsură ce se apropiau de centrul orașului, rândurile celor de la Steagu’ se îngroșau cu cei de la Tractorul și Hidromecanica din Brașov.
De acum scandările demonstranților nu mai exprimau revendicări sociale, ci căpătaseră dimensiune politică. Pe străzi se auzea (și cu siguranță asta creștea forța și entuziasmul participanților): „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”, lucruri de neînchipuit ca posibile până atunci.
În centrul orașului Brașov, la sediul CJ al Partidului, lucrurile aveau să se precipite și mai mult. În 15 noiembrie 1987 aveau loc în toată țara alegeri la nivel local. Sediul „județenei de partid” era pregătit de sărbătoare, cu tablouri, sloganuri și drapele. Simbolurile comuniste au devenit ținta demonstranților, care nu mai puteau fi opriți: toate au fost date jos de pe pereți, sfâșiate, arse. La fel, mobilierul și geamurile au fost sparte, aparatura găsită a fost distrusă. Cantina partidului (lipită de Consiliul Județean) era burdușită cu mâncare de care mulți doar își aduceau aminte cum arată, fiindcă nu se mai găsea de multă vreme prin magazine. Oamenii intrați acolo au început să împartă tuturor cașcaval, salam, fructe exotice și tot ce altceva au găsit.
Luate prin surprindere, forțele de ordine și-au făcut apariția doar către seară. Armata și Securitatea, înarmate, însoțite de autoblindate și câini, au intervenit în forță. Protestatarii au fost dispersați (inclusiv cu gaze lacrimogene) și o parte dintre ei arestați, în jur de 300 de oameni.

Apoi a urmat calvarul celor arestați
Inițial au fost închiși în arestul Miliției Brașov unde au fost bătuți, batjocoriți și torturați. Alți muncitori au fost duși la București, unde au fost, la fel, anchetați și bătuți.

„Ionaş venea şi dădea. Acest Ionaş (n.n. șeful serviciului Cercetări Penale Brașov) m-a luat, m-a dus pe niște scări și, până să dau declaraţie, m-a pus să stau cu mâinile întinse, mi-a pus două coli de hârtie albă pe ele și mi-a dat cu bastonul cât a putut el. Mi s-au învinețit mâinile și mi s-au umflat palmele ca niște pâini. Abia atunci m-a pus să scriu, dar aveam palmele umflate şi tremurau” (Gheorghe Zaharia)

„N-am crezut că sunt în stare să suport asemenea bătaie. Am căzut și tot nu se opreau, mă loveau şi cu picioarele. După care m-au ridicat, mi-au legat mâinile la spate în veriga din perete și preț de câteva ore au continuat bătaia. Cred că leșinasem, m-am trezit că au aruncat cu apă, mi-au desfăcut mâinile şi mi-au spus «Scrie!». Nu puteam să scriu, tremuram tot. Eram şi nervos, pentru că nu puteam să le dau nici măcar una peste faţă. Am fost dus în celula 4 la subsol şi, a doua zi, ne-au scos pe hol şi ne-au aliniat. A venit tovarăşa Maria Cebuc, reprezentanta partidului, împreună cu câţiva generali: «Ia să-i vedem pe aştia care… vă ia dracu, aţi făcut Braşovul de ruşine!». Treceau pe lângă noi şi ne scuipau. Am reuşit să slăbesc cel puţin 12-13 kg în 7-8 zile. M-au bătut în fiecare zi şi nu mă lăsau să dorm” (Gheorghe Gyerko)

Din mărturiile celor care au fost arestați, metodele preferate ale anchetatorilor au fost unele „clasice”, staliniste: lovituri cu pumnii și picioarele, lovituri cu obiecte (bâte, bastoane), peste orice parte a corpului, preferabil însă peste rinichi sau testicule, le-au fost strivite în ușă degetele, li s-a smuls părul din cap, au fost ținuți în poziții incomode și au fost privați de somn.
Toate aceste abuzuri s-au petrecut timp de aproximativ 10 zile, respectiv până în jurul datei de 25 noiembrie 1987.
În data de 3 decembrie 1987 au fost inculpați 61 de muncitori care au participat la revolta din 15 noiembrie 1987, într-un simulacru de proces care s-a ținut în Clubul IABv. Deoarece regimul comunist susținea că nu mai există deținuți politici în România, toți cei judecați au fost condamnați pentru infracțiuni de drept comun la închisoare cu suspendare, cu pedepse cuprinse între 6 luni și trei ani. Aceste pedepse au fost comutate în obligarea la muncă corecțională în alte unități socialiste, ceea ce înseamnă că oamenii au fost despărțiți de familii și trimiși să lucreze în alte localități, cu interdicția de a părăsi aceste localități.
Revolta de la Brașov, o manifestare neorganizată, spontană, a fost un șoc pentru regimul comunist, luat prin surprindere de muncitorii români care s-au ridicat prima oară violent împotriva dictaturii Ceaușescu. A fost un semnal că regimul comunist era fragil și că era posibilă o schimbare.
Ceaușescu a încercat să ascundă evenimentul de opinia publică, internă și internațională. A interzis accesul jurnaliștilor străini în România și a interzis orice referire la evenimentele din Brașov. Orașul, dealtfel, a fost închis, vreme de câteva zile. Presa din România acelor timpuri nu a spus nici un cuvânt despre mișcarea muncitorilor, ca și cum nu s-ar fi întâmplat. A relatat, în schimb, despre “alegerile” locale care avuseseră loc în aceeași zi de 15 noiembrie 1987.
Cu toate acestea, vestea revoltei s-a răspândit atât în țară cât și în străinătate.

Resurse:
Muzeul Județean de Istorie Brașov;
RFI România;
wikipedia.org;
https://www.memorialsighet.ro;