
Sărbătorită în fiecare an la 14 iunie, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge mulțumește donatorilor de sânge voluntari şi neremunerați pentru generozitatea de care dau dovadă. Reprezintă şi o ocazie bună pentru a creşte gradul de conştientizare a nevoii de donare de sânge, astfel încât să se asigure calitatea, siguranţă şi disponibilitatea sângelui şi a produselor din sânge pentru pacienţii care au nevoie.
Zilnic, spitalele şi camerele de gardă au nevoie de sânge. Donarea de sânge este o procedură voluntară, sigură şi uşoară, care salvează milioane de pacienţi în fiecare an.
Un adult are între cinci şi șase litri de sânge. Este posibil ca în timpul anumitor intervenţii chirurgicale laborioase şi complexe pacientul să aibă nevoie de transfuzii de sânge. La fel, după producerea unui accident rutier grav. De asemenea, persoanele care au diferite boli de sânge pot avea nevoie regulat de transfuzii cu diferite componente sanguine.
Fiecare dintre noi să încercăm, măcar o dată pe an, să donăm sânge pentru a ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, gândindu-ne la faptul că viaţa este plină de necunoscute şi oricine poate deveni un suferind a cărui existenta pe această lume depinde de o unitate de sânge. Devenind solidari în a ajuta pe semenii noştri, fără recompense şi fără prejudecăți.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.