Așa cum americanii au Ogarul Cenușiu, avem și noi măgarii CFR-ului – trenurile, cu care batem țara de la un capăt la altul. O călătorie din vestul țării spre litoral este o aventură în sine, iar faptul că trenurile, ca mula lu’ Joke, se încăpățânează să meargă doar încet și foarte încet, încă n-ar fi cea mai mare năpastă.
Ca să ajung de la Deva pe litoral, am fost nevoit să iau un tren de navetiști până la Lugoj, unde aveam să mă întâlnesc cu „rapidulețul” de Timișoara care se târâie, câine-câinește, până la Constanța. Cu două zile înainte de îmbarcare, nu mai erau locuri la singurul tren direct spre litoral, chiar dacă biletele sunt nerușinat de scumpe. (Două locuri la vagonul de dormit costă cât o cameră de hotel la trei stele pentru trei nopți pe litoralul dinafara stațiunii Mamaia.)
„Săgeata albastră” are nevoie de trei ore pentru a străbate cei 100 de kilometri ce stau între Deva și Lugoj. În vagonul din spate, patru-cinci navetiști dimpreună cu Nașu erau la pândă ca de Black Fridey cu ochii pe mijlocul vagonului, unde călătoreau două gospodine cu pungi de hârtie în mâini, pe post de evantai. Nimic senzual. Și totuși, masculii nu le scapă din ochi. Sunt singurele locuri unde merge aerul condiționat, mă lămurește Nașu. Și aici unde stai matale e binișor față de ce-i acolo în față.
La Marginea trenul oprește și nu mai pleacă. Săgeata noastră „face cruce” cu perechea sa din sens opus, dar nu se potrivesc niciodată la ceas. Navetiștii, în frunte cu Nașu, coboară din tren și se duc în spatele gării ca un alai de nuntă fără lăutari. E acolo un izvor cu apă năprasnic de rece. Miroase a ouă clocite, dar ajută la zăpușeală.
Gara dărăpănată e sufocată de bălării și te aștepți că și trenul va prinde rădăcini din clipă în clipă. După o jumătate de oră de lenevie în umbra subțire a gării, șeful de stație pune lacătul pe ruină și urcă în tren ca navetist. Mai avem o oră de mers și parcă am fi în cuptorul biblic din Babilon, pus în mișcare de compania CFR Călători.
Rapidulețul de la Timișoara face din Lugoj cam 12 ore până pe litoral. Asta, oficial. În realitate, nici Dumnezeu n-ar îndrăzni să se pună cu CFR-ul la previziuni. (Când ne-am întors de la mare, „zvârluga” de Oradea s-a poticnit la Ciulnița ca un măgar încăpățânat și n-a mai vrut să miște un pai timp de 78 de minute. La București avea peste 90 de minute întârziere, pe la Craiova sărise de 200, după care l-au scos din online ca să nu mai știe nimeni ce și cât. Dositul rămâne soluția românească la orice problemă!)
Ca un făcut, Trenurile Soarelui circulă zilnic pe timp de noapte. Al nostru a plecat din Lugoj la șapte seara și a ajuns pe litoral dimineață pe la nouă și ceva. În vagon era frig ca-n ocnă. Călătorii au început să se foiască și să caute îngrijorați prin bagaje. (Cine naiba pleacă vara cu paltonul în traistă spre mare?)
Nașu e vesel. Puțin peste limita admisă, dar îi găsim repede o scuză. Tuturor ne este greață, dar lui mai mult decât nouă pentru că a fost obligat să rânească după un bețiv care a vomitat în capătul vagonului. „Probabil a tras o dușcă să-și facă curaj…”
Stăm la locurile noastre ca niște murături stricate într-un butoi depozitat în noaptea polară. Naşu ne explică jovial că nu poate face nimic în privința frigului fiindcă aparatul de aer condiționat e controlat de o minte artificială care nu mai răspunde la comenzi. Ar trebui să ne pară bine că e rece, fiindcă mirosul de vomă e de nesuportat pe zăpușeală. Ridică din umeri și pleacă să se odihnească într-un vagon confortabil termic și olfactiv.
Soarele apune după niște neguri / Și răsare, în flăcări, din mare…
Dimineața, în gara Constanța ajung, unu după altul, trenuri din toate colțurile țării. Călătorii coboară să se dezmorțească ori să fumeze. Sunt cu sutele pe fiecare peron. Majoritatea ar da oricât pentru o cafea, dar nimănui nu i-a trecut prin cap să pună câteva aparate la îndemâna trecătorilor. Altădată erau chioșcuri pe fiecare peron, dar au dispărut, probabil, din cine știe ce fandoseli euro-civilizatoare.
Rapidulețul nostru bleg a ajuns cu două ore mai târziu și va fi „degradat” la rang de cursă pentru navetiști. De la Constanța până la Mangalia se mișcă sub altă identitate, dar cu aceeași viteză. De acum este autorizat legal să meargă foarte încet.
La finalul călătoriei rămâi surprins că ai ajuns ”cu bine”…
P.S. Nici hotelierii nu se așteptau să ajungem. Deși suntem aproape la jumătatea verii, berăriile nu erau încă amenajate pe plajă, câțiva haidamaci abia ce începuseră să care umbrele și șezlonguri cu roaba, iar farmaciile erau pe jumătate goale.
Și încă ceva: pe faleză sunt surprinzător de puțini pescăruși. Mă gândesc că nici ei n-au prins un zbor low cost să se întoarcă la timp de la greci…
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.