Amenzi piperate pentru petrecăreții care au ”încins” grătarele în Parcul Național Retezat

Amenzi piperate pentru petrecăreții care au ”încins” grătarele în Parcul Național Retezat

Jandarmii montani au amendat șase persoane care au aprins un foc, într-o zonă protejată a Parcului Național Retezat. Petrecăreții au intrat cu autoturismele în pădure, au dat muzica la maxim fiind descoperiți de oamenii legii. Pentru nerespectarea legislației privind ariile naturale protejate, cele șase persoane au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 16.000 de lei.

„Un grup de șase persoane au fost sancționate de către jandarmi pentru nerespectarea prevederilor legale privind aprinderea focului în fondul forestier și accesul cu auto într-o zonă protejată. În timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, jandarmii montani din cadrul Postului Câmpul lui Neag au surprins un grup de șase persoane care campaseră într-o arie protejată din Parcul Național Retezat – zona Valea Soarbele, având foc aprins și ascultând muzică la o intensitate ridicată. Deoarece nu se aflau într-o zonă specific amenajată și au manifestat atitudine nepotrivită față de oamenii legii, le-au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 lei pentru prevederile legale încălcate”, a declarat căpitanul Denisa Luiza Murguleț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara. 

Jandarmii ne reamintesc că respectarea naturii și a mediul înconjurător este responsabilitatea fiecăruia dintre noi și îi îndrumă pe turiști să campeze doar în locuri special amenajate pentru camping.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.