A Star Is Born. Bianca Hărăguş, Marele Premiu la Jazz

A Star Is Born. Bianca Hărăguş, Marele Premiu la Jazz

Elevă în clasa a X-a la Liceul de Arte Deva, secţia canto (prof. Copăcian Maria), Bianca Hărăguş a strălucit pe scena concursului organizat la Arad, cucerind cea mai înaltă distincție: Marele Premiu.

Weekendul care a trecut a fost trăit intens de elevii și profesorii de la secția de canto a Liceului, care au participat sâmbătă, 5 aprilie 2024 la a IX-a ediție a Concursului de Canto, Teorie și Istoria Muzicii „Nicolae Brânzeu”. Evenimentul reprezintă totodată și un omagiu adus compozitorului și dirijorului Nicolae Brânzeu, personalitate marcantă a Aradului, prin vasta și remarcabila activitate în domeniul cultural. Concursul, organizat de Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, s-a desfășurat pe 5 secțiuni și s-a adresat tinerilor elevi și studenți, începând cu clasa a V-a, reunind la această ediție un număr de aproape 200 de participanți din 12 județe ale țării.

Între cei 67 de concurenți de la secțiunea canto muzică ușoară și jazz, foarte bine apreciate au fost elevele liceului devean, Stroia Miriam (clasa a IX-a, prof. Copăcian Maria) obținând Premiul II, iar elevele Ludușan Denisa (clasa a IX-a, prof. Copăcian Maria), Măluțan Alexandra (clasa a X-a, prof. Bogdan Andreea) și Resiga Louisa Anemone (clasa a XII-a, prof. Bogdan Andreea) Premiul III. Dar între toți, cel mai tare a strălucit la această ediție eleva Hărăguș Bianca (clasa a X-a, prof. Copăcian Maria) ea cucerind  cea mai înaltă distincție: Marele Premiu.

Hărăguș Bianca – Marele Premiu
Stroia Miriam – Premiul II

Concurând alături de 35 de participanți la secțiunea canto clasic, elevii clasei de canto coordonată de prof. Copăcian Maria, acompaniați la pian de prof. Delia Ștefoni s-au distins prin interpretarea lor, fiind răsplătiți cu Premiul I – Buble Rahela (clasa a X-a), Premiul special pentru prestația scenică – Sicoe Cristian, și Mențiune – Iancu Teodora (ambii clasa a XI-a).

Elevii Secției de Canto Clasic alături de prof. Maria Copăcian și prof. corepetitor Delia Ștefon

Și pentru că întotdeauna la Arte este loc și pentru non-conformiști, aplaudăm reușita trupei de muzică ușoară a Liceului, Trupa „Art Adventure”, coordonată de prof. Bravyak Norbert Lorant, care a fost distinsă cu Premiul II la secțiunea online a Concursului Național de Interpretare „Live Artist”. Desfășurat în perioada 15-17 martie 2024, organizat de Școala Gimnazială de Arte nr. 2 din București împreună cu Studiourile Major Music, concursul s-a desfășurat pe două secțiuni (vocal și instrumental), atât fizic cât și online și a atras numeroși tineri, deopotrivă profesioniști și amatori. Între cei 150 de concurenți care și-au etalat talentul s-au numărat și elevii de la clasa de chitară a profesorului Bravyak Norbert Lorant, ei obținând rezultate remarcabile: Premiul I – Robert Rus (clasa a XI-a) și Premiul I cu excelență – Erwin Landt (clasa a X-a).

Negrea – Drucan Cezar Dan (Clasa Pregătitoare, prof. coordonator Cristina Popa-Morait) este cel mai tânăr pianist care a concurat din partea Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva la Concursul Internațional de Pian și Orgă în cadrul Festivalului de Arte de la Snagov, desfășurat online în perioada 27 martie – 2 aprilie.

Cezar a obținut Premiul II, concurând alături de copii din Italia și România la cea de-a 4-a ediție a concursului, ce s-a desfășurat pe 6 categorii de vârstă și a reunit 115 de concurenție din 15 țări și 3 continente. Juriul a fost format din profesori și pianiști, personalități ale vieții muzicale din țară și străinătate.

Eleve la clasa de pian a profesoarei Bogdan Andreea, elevele Biro Petra Maria (clasa a III-a) și Rauca Sofia (clasa a V-a) au obținut Premiul I, respectiv Premiul II la Festivalul – Concurs „Virtuozii Primăverii”. Organizat de Asociația caritabilă „OMIS”, concursul a ajuns la a VII-a ediție și s-a desfășurat în 3 aprilie atât fizic cât și online pe 6 secțiuni instrumentale și 4 categorii de vârstă.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.