Ce însemnă să fii OM?

Avem o viață trepidantă. De cele mai multe ori nu avem „timp de taclale” cu prietenii. Alergăm bezmetic, și nu avem vreme pentru „politețuri”, de unde până unde dispoziție să fii atent la ceilalți care vreo undă de empatie. Nu avem timp nici pentru chestiunile „importante” ale vieții noastre avem zilnic timpi limită, întrebări fără răspuns, facturi, copii. De fapt, o înșelătorie meschină care îndepărtează, pe nesimțite și diabolic, omul de sufletul său.

Citesc multe postări din spațiul virtual, iar povestea unei mame care își crește singură fetița, mi-a dat „deșteptarea” a lovit pe neașteptate. Nu este doar despre tragedia unei femei singure, cu un copil, ci vorbește, în fapt, despre handicapul unei societăți care își pierde umanitatea.

„Buna ziua oameni buni am ajuns în situația în care nu mai știu ce să fac. Sper să fie oameni, în special mămici, care mă pot înțelege. Sunt o fată tânără, am o fetiță, tatăl fetiței mă bătea, mă umilea și până la urmă am prins putere mi-am luat fetița în brațe și am reușit să scap de acel om care mi-a distrus viața. De ceva timp locuiesc într-un loc unde plătesc chirie 250 de lei pe lună. Nu am mai plătit de două luni, iar proprietarul ne-a dat termen 2 zile să plătesc, altfel voi ajunge cu fetița în drum. Nu am pe nimeni, mă descurc cu greu de pe o zi pe alta cu mâncarea, pampers și cele necesare. Vă rog din suflet dacă mă puteți ajuta să plătesc, să nu rămânem în stradă. Am postat anonim deoarece rudele lui sunt în grup”, a fost postarea dintr-un grup devean.

O poveste dintre multele pe care zilnic și de prea multe ori, le ignorăm, ne prefacem că nu le vedem, nu le auzim – deși ele există. Drama care se construiește astfel lângă noi nu mai este doar o poveste singulară și, în nici un caz, o lecție de moralitate. Devine un memento pentru sufletul fiecăruia dintre noi. Și este inevitabilă întrebarea către sufletul nostru: unde și când am îngropat omul sub un maldăr de false priorități?

În cazul de față umanitatea nu a fost așa. Dacă de cele mai mute ori, pe rețelele de socializare, astfel de mesaje au ca impact grămezi de like-uri și inimioare de astă dată au fost mai multe comentarii în care OAMENII voiau să fie de ajutor, au fost zecii cei ce voiau să ajute necondiționat și întrebau: „Cum pot lua legătura cu tine?” sau „Bună seara! Lasă-mi te rog un nr tel sau un mesaj în privat mulțumesc! Pentru mâine.”, „Cât timp are fetița?”, „Ce număr de pampers folosești?”, „Te ajut cu hăinuțe lasă-mi mesaj în privat te rog”. Dar și cei ce știu ce vor să facă cu timpul și cu banii lor, ca om pe aceștia îi apreciez din toată inima iar mesajul acesta m-a uns la suflet: „Te ajut eu cu mare plăcere scrie-mi în privat! Dar mergem și plătesc eu proprietarului!”, Omul este bine intenționat dar nu vrea să fie înșelat!

Au fost oameni și cu soluții practice: „Prima dată ar trebui vorbit cu proprietarul și verificată povestea doamnei. Proprietarul nu te poate scoate afară în stradă în plină iarnă, sună la poliţie și vei vedea.”

Dar și un neîncrezător: „Ma uit si ma minunez… cu câtă încredere săriţi în ajutor… Acu’ câteva zile era anunţul cu lapte praf, un anunţ vechi de altfel, ptr. copil… Acu’ a evoluat… Bravo anonimo…”

La ora când scriu erau multe, multe mesaje de sprijin. Empatia, după umila-mi părere este esența umanității din care, când suntem copii, primim mici doze în educația dată de părinți sau rude. Ca apoi lecțiile din copilărie, despre bunătate și generozitate, să fie asimilate nu doar printr-un proces mecanic de imitare. Or, să imiți umanitatea înseamnă, bunăoară, să nu o înțelegi. Alteori, complăcând-ne în rutina problemelor cotidiene, o uităm, pur și simplu.

Mă bucur din suflet că în acest caz lecțiile din copilărie au prins viață și mulți dintre noi le-au pus în practică arătându-ne ce însemnă să fii OM!