„Cu o voce somptuoasă, rară, de soprană drammatico d’agilità, stăpânind secretele imuabile ale stilului, cu o linie de canto desăvârşită, dispunând de un temperament scenic ieşit din comun, ea a cucerit imediat la Paris admiraţia lui Gounod şi la Milano pe aceea a lui Verdi, odată cu ovaţiile nesfârşite ale publicului. În istoria muzicii, ea rămâne în primul rând prin impactul extraordinar pe care l-a avut asupra compozitorilor contemporani, aşa-zişii verişti din generaţia postverdiană. Nu mai puţin de 13 opere au fost scrise pentru vocea ei şi interpretate de ea cu un enorm succes. Unele au intrat în patrimoniul mondial al culturii, «Tosca» de Puccini, «La Wally» de Catalani, «Iris» de Mascagni” – Mariana Nicolesco despre Hariclea Darclée. […]