Nici până astăzi, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (ANSMR) nu a primit un răspuns din partea Guvernului la Memorandumul pe care l-a trimis pe tema absurdităților din Legea măsurilor fiscale. Este vorba de petiția salvatorilor montani în care aceștia au atras atenția că reducerea personalului cu 15 la sută înseamnă o colapsare a serviciilor de salvare montană.
Citește aici: Lovitură dură pentru iubitorii muntelui. Ordonanța măsurilor fiscale ar putea să ne lase fără SALVATORI MONTANI
Pe lângă Memorandumul ANSMR, au fost trimise alte 20 de petiții din partea serviciilor județene salvamont și a unor consilii județene. Nici la acestea Executivul nu a dat vreun semn.
Din informațiile noastre, memorandumurile au fost trimise, inițial, la Ministerul Dezvoltării, care, la rândul său, le-a transmis către cabinetul vice-premierului Marian Neacșu.
Contactați pentru un punct de vedere vizavi de absența reacțiilor pe tema problemelor semnalate de salvamontiști, reprezentanții Biroului de presă al Guvernului au ezitat să ofere un răspuns. Mai mult de atât, i-au cerut reporterului Cotidianul de Hunedoara să sune la mai multe ministere pentru a afla unde s-au rătăcit petițiile.
Astăzi, a fost termenul limită la care Serviciul Salvamont trebuie să depună noua organigramă, care va intra în analiza aparatului de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara. În ședința proximă a aleșilor județeni, noua organigramă va fi aprobată. Cum va arăta aceasta, nu știe nimeni.
Asta, pentru că, Legea nr. 296/2023 prevede clar la art. 29, al. 3, lit. (a): „o reducere cu cel puțin 15% a numărului de personal proporțional atât pentru funcțiile de conducere, cât și pentru funcțiile de execuție”.
Cu toate acestea, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, susține că niciun salvamontist nu va fi concediat.
„Salvamontul nu va pierde oameni. Va avea același buget, va avea același număr de oameni”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Întrebat cum va ocoli prevederile legale care obligă la reducere de personal, acesta a spus următoarele:
„Încă o dată, Salvamontul nu va dispărea! Va fi în aceeași formulă, va avea același buget! Nu se atinge nimeni de ei! Vor fi prinși în cadrul unei alte structuri, asta e cu totul altceva. Activitatea lor nu va fi coordonată de altcineva, decât de directorul Salvamont. Nu vom concedia niciun salvamontist. Cum să reducem din personal, când ar mai trebui angajați salvamontiști.”
În prezent, Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara are 21 de angajați, dintre care, patru se ocupă și cu partea administrativă. Conform legii, salvamontiștii hunedoreni trebuie să asigure permanența cu formații de minimum șase persoane, în două puncte, în Retezat și în Valea Jiului. Dacă ar fi concediați 15 la sută dintre angajați, nu ar mai putea asigura nici permanența cu echipe complete.
Salvamontiștii hunedoreni au, aproximativ, 450 de intervenții de căutare/salvare pe an și nicio misiune ratată.
În Memorandumul trimis Guvernului României, salvamontiștii au cerut exceptarea de la reorganizarea impusă prin Legea nr. 296/2023. Totodată, au arătat că ei deja funcționează cu o resursă umană subdimensionată, dând dovadă de eficiență maximă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.