Expoziție specială la Galeria „Forma” din Deva. Peste 20 de artiști își prezintă lucrările

Expoziție specială la Galeria „Forma” din Deva. Peste 20 de artiști își prezintă lucrările

Galeria de Artă „Forma” din Deva găzduiește, de astăzi, o expoziție de picturi cu totul specială. Este vorba despre prezentarea unei colecții de lucrări a pictorilor care au participat în ultimii trei ani la taberele de creație din Deva. Vernisajul expoziției va avea loc astăzi, 25 octombrie, începând cu ora 17:00, la Galeria de Artă „Forma”.

„Este o expoziție de grup cu artiști care au participat în tabere de creație, la invitația Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR) Filiala Deva. Sunt artiști din România (Bucruești, Timișoara, Arad) și din alte țări de pe trei continente, din SUA, Ucraina, Turcia, Albania, Macedonia, Republica Moldova, Ungaria, Italia, Germania. Am decis să facem o expoziție cu lucrările lor din trei ediții diferite ale taberelor. Scopul acestei expoziții este de a arăta amplitudinea fenomenului artistic de la Deva, unde s-a creat o intersecție de concepte de artă din străinătate și din România. Vrem să scoatem în evidență faptul că artiști din țări diferite găsesc arta ca pivot comun, exprimându-și, în același timp, propriul concept artistic”, a declarat John Pîrva, președintele UAPR Filiala Deva.

În total, vor fi expuse 35 de lucrări ale pictorilor Marius BARB BARBONE, Mana BUCUR, Dan Ion CÎRJOI, Marisa CORTESE, Lyudmila DACHOVA, Eugen DORNESCU, Suzana FÂNTÂNARIU, Dorothea FLEISS, Zalans ILGVARS, Jo Ann MORNING, Gheorghe MOSORESCU, Ovidiu MUNTEANU, Alina NEALCOȘ, Rikarda Nova NESHATI, Letiția OPRIȘAN, Pierangela ORECCHIA, Ana PANTEA, John PÎRVA, Ștefan PELMUȘ, Georghe POGAN, Doina REGHIȘ IOESCU, Mate RAINER, Mariana ȘERBAN, Vlad TABAC, Vasile TOLAN, Horia TRÂNC.

„Această expoziție reprezintă un echilibru între compoziție și formă, între culoare și material, între comunicare și stil. Întâlnim pe simeze nume de prestigiu ale artei, prezențe ce induc respect și certitudinea unei prestații de maximitate”, subliniază dr. Doina Reghiș Ionescu.

„AMPLITUDE” este o expoziție organizată de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara, în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

 

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.