HUNEDOARA: Cinci ani de pușcărie, după ce l-a lovit pe un vecin cu toporul în cap

HUNEDOARA: Cinci ani de pușcărie, după ce l-a lovit pe un vecin cu toporul în cap

Un bărbat din municipiul Hunedoara va sta cinci ani la pușcărie pentru tentativă de omor, după ce l-a lovit pe un vecin cu toporul în cap, iar pe soția acestuia a lovit-o cu pumnul. Sentința a fost dată de Tribunalul Hunedoara și nu este definitivă.

În trecut, hunedoreanul a avut și alte conflicte cu vecinii săi, având o amendă penală de 4.800 de lei. Instanța a contopit pedepsele, rezultând o condamnare finală de cinci ani și două luni de închisoare, la care s-a adăugat amenda penală.

„Condamnă pe inculpatul Sava Constantin la cinci ani închisoare și cinci ani interzicerea drepturilor civile pentru infracțiunea de tentativă la omor. (…) Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare la care se adaugă un spor de 2 (două) luni închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare) și 4.800 lei amendă penală urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5(cinci) ani și 2 (două) luni închisoare şi 4.800 lei amendă penală”, se arată în decizia instanței.

Prin aceeași sentință, bărbatul a fost obligat să plătească daune morale și materiale victimelor, în valoare totală de 131.000 de lei.

Incidentul s-a petrecut anul trecut, în data de 9 iunie. Constantin Sava locuia într-o casă cu curte comună și era în conflict cu vecinii săi.

„La data de 09.06.2023, în jurul orei 23:40, pe fondul unei stări conflictuale preexistente (urmare a neînţelegerilor legate de convieţuirea într-un imobil din municipiul Hunedoara şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se aflau în curtea imobilului respectiv, inculpatul S.C. a aplicat persoanei vătămate H.S.R., cu intensitate, o lovitură cu partea ascuţită a unui topor, în zona creştetului capului (parietal-dreapta), pricinuindu-i o plagă tăiată ce necesită 15 – 16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care i-a pus viaţa în primejdie, iar ulterior, după ce persoana vătămată H.S.R. a plecat pentru a-şi asigura scăparea, a lovit cu pumnul în zona capului pe persoana vătămată H.F.S.(soţia persoanei vătămate H.S.R.)”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la data producerii faptei.

Constantin Sava a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, măsură care i-a fost prelungită timp de opt luni, pe perioada judecării dosarului.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.