Marcel Ciolacu începe să fie o poveste zilnică. Ceva banal, cu care te obișnuiești, o știre pe care n-o mai citești, o veste proastă pe care n-o mai crezi, o gură de oxigen care nu-i adevărată. El seamănă cu țața care iese dimineața la poartă și anunță ceva și pe care oamenii n-o mai bagă în seamă nici atunci cînd zice că s-a făcut dimineață.
Propoziția, constantă, betonată, de rupt gura, de contrat orice acuzație, repetată de Marcel Ciolacu pe post de ars politica a fost și este „stabilitatea României”. Orice, dar să fie stabilitate!
Mai poți zice ceva? Și, dacă îl combați sau nu-l suporți, nu poți să-l contrazici. Se apără cu „stabilitatea”!
La el, țărișoara este mai presus de orice. De partid, de vecini, de dușmani. Nu de americani, Doamne ferește!
Și nea Gheorghe, cînd e vorba de țară, începe să se gîndească tot la stabilitatea pomenită de Ciolacu. Ajunge să creadă că buzoianul e un fel de cărămidă a situației. Adică lucrurile rămîn așa căcăcioase cum sunt. Logica asta dă bine și la alegeri. Măcar cu el n-o să fie mai rău!
Buzoianului stabilitatea îi sună bine. Și-o amintește repede, este ușor de pronunțat, de introdus în orice combinație de cuvinte și propoziții politice. Stabilitatea țării, stabilitatea în regiune, politica de stabilitate, garant de stabilitate, pol de stabilitate, stabilitate macro-economică, stabilitate financiară etc. Stabilitate în tot și în toate, inclusiv în gașcă.
N-are rost să vă citez. Dați pe Google „Ciolacu” și „stabilitate” și obțineți toate variantele de cînd s-a instalat în Piața Victoriei.
Cum se explică faptul că tot el este premierul care a amenințat cel mai des cu depunerea mandatului. Adică cu demisia. Dacă PNL iese de la guvernare, președintele va primi mandatul meu (miercurea asta), dacă liberalii nu înțeleg situația, îmi depun mandatul, dacă PNL nu susține pachetul fiscal etc.
Cu o față Ciolacu zice: „Trăiască stabilitatea, dragostea mea!“. Pe de altă parte, cu colțul gurii sale de călugăr rotofei, păcătos și hulpav: „Țară, țară, dacă așa și pe dincolo, depun mandatul!“.
După nevoi, după cum bate vîntul, după cum îl mănîncă limba și îl scarpină urechea.
Știam că Marcel Ciolacu este un prefăcut. Mai toți politicienii au două fețe. Sau zece. Unii, chiar și o sută. Acuma, vedem că este labil și incoerent. Ba își rupe hainele de pe el și își sacrifică viața pentru țară (cum a arătat la „Răvuluție”, la Buzău!?), ba se supără ca țiganul pe sat și ne amenință că-și ia calabalîcul și se cară.
Sună ca în povestea cu iepurașul dictator: Ori faceți cum zic eu, ori vă ia dracu’!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.