Iohannis – un european de paie

Audiența lui Iohannis în Uniunea Europeană (că de restul lumii n-are rost să mai vorbim!) este mai mică decît chiar cea din România. La noi mai pot fi mobilizați niște unii. Dacă îi excludem pe liberalii din Parlamentul European care s-au făcut a-l asculta cu gura căscată, interesul pentru produsele gîndirii sale sunt foarte mici.
Parlamentarii europeni n-au participat nici măcar din curiozitate, semn că nu au a se aștepta la nimic.
Al nostru președinte a mai vorbit în urmă cu cinci ani. Ce idei a lansat atunci? Ce critici a formulat? Zero!
Îmi aduc aminte de o întîlnire a mea cu niște jurnaliști începători. Le-am spus atunci că ziaristica presupune și critică, nu numai știri de complezență. Și i-am invitat să scrie și cu asemenea accente critice. Ce credeți că au făcut? Mi-au propus o notiță despre coliviile deteriorate din parcul municipal. Atît.
Cam așa și Iohannis la Parlamentul European.
Aș vrea să vă ilustrez „mobilizatorul său discurs” și accentele sale critice cu trei dintre ideile sale formulate ca niște limbi pe mîna comisarilor și a președintei actualei Comisii Europene.
„Cum poate Uniunea să își proiecteze și mai mult atractivitatea în exterior?” Aceasta este o altă întrebare-cheie care trebuie abordată atunci când privim spre viitorul nostru. Cum putem rămâne atractivi ca Uniune?” s-a întrebat gînditorul Iohannis.
Tot el a răspuns ca Marius Chicoș Rostogan:
-„De aceea, trebuie să ne intensificăm eforturile de deschidere la nivel mondial către Africa, Asia-Pacific și America Latină”.
A doua perlă rostită și susținută fără acoperire (adică pe cont propriu) a fost: „Nu există nicio îndoială că măsuri precum cele discutate în legătură cu Votul cu Majoritate Calificată în domenii specifice ale politicii externe și de securitate pot fi luate fără redeschiderea Tratatelor”.
Și ca să explice valul de zvonuri împrăștiate tot de ai lui prin țara natală a mai adăugat către puținii jurnaliști prezenți (mai mult români).
A precizat că „ar fi inadmisibil”, după alegerile europene, ca nicio poziţie de nivel înalt din cadrul UE să nu fie ocupată de o persoană „din noile state membre, adică din partea de est”.
„Cred că în 2019 s-a greşit. Toate poziţiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente, nu asta e discuţia, din vechea Europă, şi este unul din motivele pentru care foarte mulţi europeni se consideră puţin lăsaţi deoparte. Este o eroare şi sper ca, de data aceasta, această eroare să nu se mai producă. Ar fi bine pentru Uniune să se înţeleagă că alegerea acestui leadership trebuie să se facă şi ţinând cont de criteriul regional”.
Numai că n-a zis:
-„Frați europeni, ia uitați-vă la mine! Nu sunt bun de o funcție?”.
Dar n-a zis-o cu voce tare pentru că erau mai mulți de-ai noștri și nu avea cine să-l bage în seamă.
Pe lîngă toată vorbăria, a mai rostit și o frază de complezență. Adică o minciună:
-„În pofida opiniilor unora, suntem mai puternici acum decât eram acum cinci ani. Am dat dovadă de o unitate remarcabilă în, probabil, cele mai dificile circumstanțe cu care a trebuit să ne confruntăm ca Uniune”.
Sala goală și goliciunea discursului prezidențial ilustrează pe deplin poziția României în cadrul Uniunii Europene.
Sau, mai corect spus, inexistența ei.