Istoria Jandarmeriei se scrie cu sânge şi pe timp de pace

Istoria Jandarmeriei se scrie cu sânge şi pe timp de pace

Jandarmii hunedoreni au donat sânge. Acesta a fost modul lor de a marca 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Ziua Jandarmeriei este pe 3 aprilie, iar gestul de a se implica în campania „Donează sânge! Salvează o viață!” are şi o valoare simbolică, omagiu eroilor care au scris cu sânge istoria Jandarmeriei Române.

„Prin fiecare donare de sânge, jandarmii hunedoreni încearcă să devină salvatori ai celor care luptă pentru viața lor. Gestul simplu, dar nobil, completează spiritul civic al fiecăruia dintre noi, dovedind empatia, dăruirea și respectul față de semenii noștri. Le mulțumim colegilor care și-au arătat disponibilitatea pentru a se implica în această inițiativă, precum și cadrelor medicale din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină Deva pentru amabilitatea și căldura cu care ne întâmpină la fiecare activitate de donare. Totodată, dorim să lansăm un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat acestor acţiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.