„Noua Lege a pensiilor, o palmă dată mișelește salariaților din Sănătate”

„Noua Lege a pensiilor, o palmă dată mișelește salariaților din Sănătate”

Noua Lege a pensiilor a provocat nemulțumiri și în rândul angajaților din Sănătate. Salariații serviciilor de Ambulanță se arată extrem de dezamăgiți, de faptul că, în noul text legislativ, nu le sunt recunoscute condițiile deosebite de muncă. Mai mult de atât, aceștia susțin că dezbaterea pe noua Lege a salarizării este un simulacru, iar parlamentarii au demonstrat că pot trece prin Parlament legi cu impact major asupra societății, într-un mod sfidător și fără să le pese de efectele negative ale acelor legi. 

„Salariații din domeniul sanitar, afiliați Federației SĂNĂTATEA din România și nu numai, se arată profund dezamăgiți și lezați grav în drepturile lor atât prezente dar mai ales viitoare, având în vedere noua formă a Legii pensiilor, aceasta reprezentând o nouă palmă zdravănă dată mișelește salariaților din Sănătate.
Amendamentele solicitate de către organizațiile sindicale, chiar dacă au fost temeinic justificate, nu au fost luate în seamă și au fost respinse in corpore la vot, în comisii, la Camera Deputaților, în calitate de for decizional pentru legea pensiilor, fără o prea mare dezbatere.
Lupta noastră se anunță și în viitor extrem de grea în contextul viitoarei Legi a salarizării. Deși a fost negociată sectorial la nivelul ministerelor de linie, dezbaterea în Parlament a formei noii legi a salarizării, este amânată nejustificat, iar textul legislativ în sine, chiar și într-o formă de lucru, nu este accesibil”, a transmis Federația Sindicală SĂNĂTATEA.

Ieri, înainte ca noua Lege a pensiilor să fie supusă la vot în Camera Deputaților, un grup de ambulanțieri a intrat în greva foamei, în fața Parlamentului. Protestul extrem a continuat și pe parcursul zilei de azi, greviștii fiind susținuți de toate serviciile județene de ambulanță din țară.

 

 

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.