Să nu trăim în minciună!

Să nu trăim în minciună!

Autor: dr. Afrodita Iorgulescu


Între vechiul totalitarism, cel „de fier”, adus de  comunism (marxism) în Rusia și de aici în Europa de Est, inclusiv la noi, în România, de care am scăpat, și noul totalitarism, cel „de mătase”, care vine, adus de progresism (neomarxism) în  SUA, și de acolo în UE, inclusiv în România, diferențele nu sunt mari. Ele sunt percepute bine de oamenii care au trăit în comunism, ceilalți se zbat în ceață.

“Temelia totalitarismului  este o ideologie alcătuită din minciuni. Și sistemul depinde, pentru însăși existența lui, de teama oamenilor de a tăgădui minciunile.”

Ce înseamnă pentru noi, azi, să nu trăim în minciună? Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă Rod Dreher, jurnalist american de orientare conservatoare, în excelenta sa carte cu titlul “Să nu trăim în minciună!”, apărută la Editura CONTRA-MUNDUM, în 2021.

Cartea are la bază apelul cu acest titlu (în engleză Live not by lies) – prezentat integral în continuare – făcut de celebrul disident rus Alexandr Soljenițîn la 12 februarie 1974 (deci acum 50 de ani) către compatrioții săi în ziua cînd a fost arestat, pentru a fi expulzat a doua zi în Vest.

Și pentru că totalitarismul “de mătase” vine, “terenul a fost pregătit”, nu putem să rezistăm în fața lui dacă nu ne punem în ordine “viața spirituală”.

Să luăm aminte.

Să nu trăim în minciună

A fost o vreme cînd nu îndrăzneam nici un murmur, nici o șoaptă. Dar acum scriem și citim samizdaturi și, strângându-ne în locurile de fumat din institute de cercetare, ne plângem unul altuia cu foc despre talmeș-balmeșul pe care ei îl creează, despre lucrurile în care ei ne târăsc! Toată mândria aceea inutilă legată de realizările noastre în spațiul cosmic, pe fundalul sărăciei și ruinei de acasă; și susținerea unor regimuri sălbatice în țări îndepărtate; și ațâțarea de războaie civile; și susținerea necugetată a lui Mao Tze-Dun (pe socoteala noastră, în plus) – căci, pînă la urmă, noi vom fi cei trimiși împotriva lui, și ne vom duce, avem vreo altă opțiune? Și ei acuză pe cine vor, și-i declară bolnavi mintal  pe cei sănătoși – și întotdeauna este  vorba despre “ei”, în timp ce noi suntem neajutorați.

Ne apropiem de marginea prăpastiei; deja ne paște o renunțare spirituală universală; una fizică e pe cale să izbucnească și să ne învăluie, pe noi și pe copiii noștri, în timp ce noi continuăm să zîmbim prostește și să bâiguim:

„Dar ce putem face noi ca s-o oprim? Nu avem putere.”

Ne-am cedat umanitatea atât de lipsit de speranță încît, pentru pomenile modeste de astăzi, suntem gata să ne abandonăm toate principiile, sufletul nostru, toată truda înaintașilor noștri, toate perspectivele de viitor ale urmașilor noștri, – orice, doar ca să evităm perturbarea existenței noastre precare. Ne-am pierdut tăria, mândria, pasiunea. Nici măcar nu ne mai temem de o moarte nucleară comună, nu ne mai temem de un al treilea război mondial (poate ne vom ascunde undeva într-o gaură), ne e teamă doar să luăm o atitudine civică! Tot ce sperăm este să nu ne depărtăm de turmă, să nu pornim singuri la drum, și să riscăm dintr-o dată să trebuiască să ne descurcăm fără pâine albă, fără apă caldă, și fără permis de ședere în Moscova.

Ne-am însușit temeinic lecțiile băgate în cap de stat;  suntem mulțumiți și liniștiți pentru totdeauna cu premizele lui: că nu putem scăpa de mediu, de condițiile sociale; ele ne modelează, „existența determină conștiința”. Ce-am putea face noi în privința asta? Nu putem face nimic.

Dar putem face – totul! – chiar dacă ne consolăm și ne mințim că nu e așa. Nu ei sunt cei vinovați pentru toate, ci noi înșine, doar noi!

Unii ne vor contrazice: Dar într-adevăr, nu se poate face nimic! Gurile noastre au căluș, nimeni nu ne aude, nimeni nu ne întreabă. Cum îi putem face pe ei să ne asculte?

Să-i facem să se răzgândească – e imposibil!

Lucrul cel mai firesc ar fi să nu-i realegem, dar nu există re-alegeri în țara noastră.

În Vest, au greve, marșuri de protest, dar noi suntem prea lași, prea speriați: Cum să-și lase cineva pur și simplu slujba și să iasă în stradă?

Toate celelalte mijloace fatidice la care s-a recurs în ultimul secol din istoria amară a Rusiei sunt și mai nepotrivite pentru noi astăzi – e adevărat, să nu mai recurgem la ele! Astăzi, cînd toate securile au  retezat ceea ce  ei au crestat, cînd  tot ceea ce s-a plantat a dat rod, putem vedea cât de pierduți,  cât de amețiți erau acei tineri încrezuți care au căutat ca,  prin teroare, revolte sângeroase și război civil,  să facă o țară dreaptă și mulțumită. Nu, mulțumim, părinți ai iluminismului! Știm acum că josnicia mijloacelor dă naștere josniciei rezultatului. Vrem  ca mâinile noastre să fie curate!

Deci, s-a închis cercul? Deci, nu există într-adevăr  nici o cale de scăpare? Deci,  singurul lucru de făcut este să așteptăm inerți: Ce-ar fi dacă ceva s-ar întâmplă așa,  de la sine?

Dar  situația nu se va rezolva de la sine, dacă noi toți, zilnic, vom continua s-o confirmăm, s-o lăudăm,  și s-o întărim, dacă nu ne îndepărtăm cel puțin de punctul ei cel mai vulnerabil.

De minciuni.

Cînd violența se năpustește asupra pașnicei condiții umane, are fața îmbujorată de îngâmfare, o flutură pe steagul ei și proclamă: „Eu sunt Violența! Dați-vă la o parte!  Vă voi zdrobi!” Dar violența îmbătrânește repede, trec câțiva ani – și nu mai e sigură pe ea. Ca să se sprijine, să pară decentă, va apela fără îndoială la aliata ei – Minciuna. Căci violența nu se poate acoperi decât cu minciuni, iar minciunile nu pot rezista decât prin violență. Iar violența nu-și abate brațul greu nici în fiecare zi, și nici pe fiecare umăr: Ea cere din partea noastră doar să ne supunem minciunilor, o participare zilnică la amăgire – și aceasta este  suficient pentru a ne demonstra loialitatea.

Și aici găsim, neglijată de noi, cheia  cea mai simplă a eliberării noastre: o neparticipare personală la minciuni! Chiar dacă totul este învăluit în minciuni, chiar dacă totul e guvernat de ele, haideți să rezistăm în modul cel mai simplu: puterea  lor să nu se exercite prin mine!

Și acesta e modul de a scăpa de înlănțuirea imaginară a inerției noastre, cea mai ușoară cale pentru noi și cea mai devastatoare pentru minciuni. Căci atunci cînd oamenii renunță la minciuni, minciunile  încetează pur și simplu să existe. Precum paraziții, nu pot supraviețui decît atașați unei persoane.

Nu ni se cere să pășim în piață  și să strigăm adevărul, să spunem în gura mare ce gândim – asta  este înfricoșător, nu suntem pregătiți. Dar haideți  să refuzăm cel puțin să spunem ceea ce nu credem!

Aceaste e calea,  atunci, cea mai simplă și mai accesibilă pentru noi, dată fiind lașitatea noastră adâncă, organică, mult mai la îndemână decât (este înfricoșător chiar  s-o pomenim) nesupunerea civilă în stilul lui Gandhi.

Calea noastră trebuie să fie: Să nu sprijinim niciodată în mod conștient minciunile! Din moment ce am înțeles unde încep minciunile (și mulți văd această linie în mod diferit) – îndepărtați-vă de marginea cangrenoasă! Haideți să nu mai lipim la loc solzii exfoliați ai Ideologiei, să nu mai strângem oasele-i sfărâmicioase,  și nici să nu-i mai cârpim straiele descompuse, și ne vom mira singuri cât de repede și de fără speranță se vor prăbuși minciunile, și ceea ce  este menit să apară gol (aluzie la sintagma împăratul este gol,  n.n.), așa va fi arătat lumii.

Și astfel, depășindu-ne timiditatea, fiecare om să aleagă: Va rămîne un servitor  conștient al minciunilor? (inutil să spunem,  că nu din cauza vreunei  predispoziții naturale, ci ca să-și întrețină familia, își va crește și copiii în spiritul minciunilor!) Sau a venit pentru el vremea să stea drept ca un om cinstit, demn de respectul copiilor săi și al contemporanilor? Și din acea zi  încolo, el:

  • Nu va scrie, semna ori publica în nici un fel, nici un rînd care ar distorsiona, pe cât își dă el seama, adevărul;
  • Nu va rosti asemenea cuvinte în conversații private sau publice, nu le va citi de pe vreo fițuică, nu le va spune din poziția de educator, propagandist electoral, profesor, actor;
  • Nu va descrie, sprijini sau emite, prin pictură, sculptură, fotografie, tehnologie sau muzică nici o singură idee falsă, nici o singură distorsionare a adevărului așa cum îl discerne el;
  • Nu va cita, în scris sau verbal, nici un singur mesaj de mulțumire sau urare de succes în activitate, decît dacă împărtășește pe deplin ideea citată și crede că e potrivită în context;
  • Nu se va lăsa forțat să participe la vreo demonstrație sau marș dacă este împotriva dorinței și voinței lui; nu va purta nici o pancartă sau lozincă  în care nu crede pe deplin;
  • Nu va ridica mâna ca să voteze o propunere pe care nu o sprijină cu sinceritate; nu va vota deschis sau în secret pentru un candidat pe care îl consideră dubios sau lipsit de merit;
  • Nu se va lăsa silit să participe la o adunare în care se așteaptă să aibă loc o discuție forțată și distorsionată;
  • Se va ridica și va pleca imediat dintr-o ședință, întâlnire, conferință, piesă de teatru sau film de îndată ce aude că vorbitorul spune o minciună, o aiureală ideologică, sau propagandă nerușinată;
  • Nu se va abona și nu va cumpăra nici un ziar sau revistă care distorsionează sau ascunde fapte reale.

Aceasta nu este în nici un caz o listă exhaustivă a modurilor posibile și necesare de a evita minciunile. Dar cel care începe să se curețe pe sine va discerne, mai ușor, cu ochiul curățat, și alte oportunități.

Da, la început nu va fi ușor. Unii își vor pierde temporar slujba. Pentru tânărul care încearcă să trăiască în adevăr, aceasta la început îi  va complica serios viața, căci testele și chestionarele sunt și ele pline de minciuni, și astfel  va trebui să aleagă. Dar nu există portiță de scăpare pentru  cel ce încearcă să trăiască onest: Nici măcar pentru o zi, nici  măcar  în cea mai sigură dintre ocupațiile tehnice, nu va putea evita nici una dintre alegerile din listă – de făcut între adevăr sau minciuni, între independența spirituală sau  slugărnicia spirituală. Cât despre cel căruia îi lipsește curajul de a-și apăra  chiar propriul suflet: Să nu se laude cu vederile lui progresiste, să nu se mândrească cu statutul lui de academician sau de artist recunoscut, sau de cetățean distins sau de general. Să-și spună cu sinceritate: sunt un laș, un animal de turmă, caut doar căldura și pântecul plin.

Pentru noi, cei care ne-am anchilozat cu timpul, nu va fi ușor să pornim pe calea acestei rezistențe, cât ar fi ea de moderată. E totuși o cale mult mai ușoară decât auto-incendierea sau o grevă a foamei: Flăcările nu-ți vor mistui trupul, ochii nu-ți vor sări din orbite de căldură, și familia ta va avea măcar o coajă de pîine neagră și un pahar cu apă curată.

Trădat și dezamăgit de noi, oare nu ne-a arătat  un popor măreț, european – Cehoslovacii – cum se poate sta în fața tancurilor cu pieptul gol, când în acel piept bate o inimă vitează?

Nu va fi un drum ușor, tot ce se poate, dar e cel mai ușor dintre toate drumurile ce ne stau în față. Nu e o alegere ușoară pentru trup, dar e singura alegere pentru suflet. Nu, nu e o cale ușoară, dar avem deja printre noi oameni, cu zecile chiar, care trăiesc de ani de  zile cu aceste reguli, care trăiesc în adevăr.

Deci: Nu va trebui să fim primii care alegem această cale, Noi doar ne vom alătura! Cu cât pornim mai mulți pe acest drum,  cu cât rândurile noastre sunt  mai dese, cu atât va fi drumul mai scurt și mai ușor pentru noi toți! Când vom fi cu miile – ei nu vor putea să ne facă față,  nu ne vor putea atinge. Cînd vom ajunge la zeci de mii – vom avea o țară de nerecunoscut!

Dar dacă ne dăm deoparte, atunci să nu ne mai plângem că  cineva nu ne lasă să respirăm – ne-o facem cu mâna noastră! Hai  atunci să tremurăm și să ne ghemuim, în timp ce tovarășii noștri biologii aduc tot mai aproape ziua cînd gândurile noastre vor putea fi citite și genele noastre modificate.

Și  dacă și de  asta ne ferim, atunci suntem  niște oameni de nimic, fără speranță, și despre noi vorbește cu dispreț Pușkin  cînd spune:

„De ce să oferi turmelor eliberarea?

Moștenirea lor la fiecare generație

                                            Doar jugul cu talangă și biciul.”

12 februarie 1974

 

Traducere din rusă în engleză de Yermolai Soljenițîn.

Traducere din engleză în romînă de Rodica Ceterchi și Afrodita Iorgulescu (textul în engleză este preluat de la adresa   https://www.solzhenitsyncenter.org/live-not-by-lies).

*) Sublinierile cu italice aparțin originalului în engleză, cele îngroșate (bold)  ne aparțin.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.