Trafic de migranţi prin vama Nădlac II

Trafic de migranţi prin vama Nădlac II

Poliţiştii de frontieră au depistat, ascunşi în două mijloace de transport, șaisprezece cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieşire din țară, un cetățean român și un bulgar, conducând un autoturism și un ansamblu rutier înmatriculate în România și Bulgaria.

Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, plăci de pal, paturi și saltele pentru societăți comerciale din Italia și Olanda.

„În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, printre bunurile transportate, șaisprezece cetăţeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, Bangladesh, Nepal și Iran, intrați legal în România în baza unor vize de muncă”, se arată într-un comunicat transmis de Poliţia de Frontieră.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.