Trei copii instituționalizați au dispărut fără urmă, fiind dați în urmărire națională de polițiști. Reprezentanta rețelei de Case Familiale Orăștie, unde locuiau copiii, a sesizat poliția, ieri, după puțin timp de la plecarea lor.
„Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o reprezentantă a Rețelei de Case Familiale Orăștie cu privire la faptul că, în jurul orei 18:00, minorii Panți Răzvan –Ion (în vârstă de 17 ani, din Orăștie), Doghi Irina –Antonela (în vârstă de 16 ani, din municipiul Vulcan) și Codoba Larisa-Alexandra (în vârstă de 17 ani, din Lupeni) au părăsit instituția fără acordul educatorilor, plecând într-o direcție necunoscută”, a transmis comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Semnalmentele după care pot fi recunoscuți
La momentul plecării din instituție, Răzvan-Ion Panti (foto stânga) purta trening alb, geacă de culoare neagră și încălțăminte de culoare albă. Semnalmente: înălțime 1.80 m, greutate 75 kg., păr șaten închis, ochi albaștri.
Irina-Antonela Doghi (foto mijloc) purta bluză sport culoare neagră și roșie, pantaloni de culoare neagră, încălțăminte din pânză. Semnalmente: înălțime 1,60 m, greutate 60 kg., păr șaten-roșcat, ochi căprui.
Larisa –Alexandra Codoba (foto dreapta) purta vestă de culoare roz, blugi de culoare albastră, încălțăminte de culoare albă. Semnalmente: înălțime 1,55 m., greutate 50 kg., păr roșcat, ochi căprui.
Cei trei minori au mai plecat voluntar din centrul de plasament. Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării persoanelor, care au fost date în urmărire națională. Persoanele care au informații despre locul în care se află minorii sunt rugate să anunțe poliția sau să sune la 112.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.