Valea Jiului, 30 de ani de faliment fraudulos în minerit

Valea Jiului, 30 de ani de faliment fraudulos în minerit

Guvernul a înfiinţat o nouă firmă care să patroneze mineritul din Valea Jiului. Este a patra oară, după 89, când guvernanţii îngroapă datorii de miliarde prin firme de stat falimentare şi o iau de la capăt spre următorul faliment răsunător cu firme noi în care se pompează bani cu nemiluita

Guvernul Ciolacu a aprobat, luni – 2 octombrie 2023, un sprijin financiar în valoare de 70.502.000 lei pentru Complexul Energetic Valea Jiului, o firmă nou înfiinţată să preia activele din minerit.

„Ziua de azi înseamnă șansa Văii Jiului de a-și construi un viitor. Am salvat astfel locurile de muncă a peste 2000 de mineri, care erau angajați la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) companie aflată în pragul falimentului. Toți aceștia vor fi preluați de noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Pentru CEVJ ajutorul de stat acordat astăzi, primul pachet dintr-o serie, înseamnă susținerea activităților de punere în siguranță a minelor. Totodată, gândim un plan ambițios de diversificare a companiei prin producția de energie verde, pentru a asigura un viitor pe termen lung pentru Valea Jiului, cu locuri de muncă sigure și bine plătite. Avem în vedere construirea de parcuri fotovoltaice, o centrală hidroelectrică și o unitate pe gaz cu captare de carbon la Paroșeni”, a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei imediat după şedinţa de Guvern.

Prin această manevră vor fi şterse toate datoriile bugetare şi fiscale acumulate de vechea firmă de stat care a patronat până mai-ieri mineritul din Valea Jiului. Complexul Energetic Hunedoara (CEH)  este în insolvență din data de 14.11.2019  şi are obligații restante la bugetele statului de aproape 1,8 miliarde de lei, potrivit datelor publicat de ANAF, valabile la data de 30 iunie.

După căderea regimului comunist, statul a dat-o de gard cu: Combinatul Minier Valea Jiului (fostă întreprindere socialistă) – Regia Autonomă a Huilei – Compania Naţională a Huilei –  Societatea Naţională a Huilei – Complexul Energetic Hunedoara. După fiecare rebotezare au rămas în urmă pierderii uriaşe de bani în cârca statului şi căpuşe ghiftuite pe profit în sectorul clientelar privat.

Falimentarul Complex Energetic Hunedoara a fost, în urmă cu un deceniu, o poveste la fel de frumoasă ca aceea spusă acum, la înfiinţarea Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ). CEH s-a înfiinţat în 2012 pe ruinele falimentarei Societăţi Naţionale a Huilei SA – lichidată, care la rândul ei preluase activele de la CNH – Compania Naţională a Huilei SA – altă firmă de stat aflată în insolvenţă care avea datorii de peste cinci miliarde lei noi la nivelul anului 2022. Suma exactă a datoriilor CNH este de 5.413.234.779 lei (ron).

Înainte să fie trasă pe linie moartă (perioada 2008 – 2010), CNH primea subvenţii de stat în sumă de peste 250 de milioane de lei anual. În anii 90, mineritul din Valea Jiului avea peste 20.000 de angajaţi. Compania care a făcut mineriadele cu Miron Cozma mai are acum un singur angajat şi 123 de procese în instanţă, din care: 39 sunt litigii de muncă, 20 pe faliment, trei penale şi unul pe proprietate intelectuală.

În loc de epilog

”În noiembrie 2008, după accidentul de la Mina Petrila soldat cu 13 morți, presa remarca faptul că niciun șef al Companiei Naționale a Huilei (CNH) nu a plecat de la post cu mâna goală. Dimpotrivă, conturile lor erau doldora de sume importante, bogăție la care se adăugau mașini de lux, terenuri, vile și case de vacanță. Încă o observație: după fiecare accident de muncă intens mediatizat, directorii din CNH au fost „sancționați” cu promovarea în Ministerul Economiei și Comerțului (MEC) sau pe alte funcții importante în Valea Jiului” (Wikipedia).

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.