Chipul de la Băița al Iohanei Farcaș-Moldovan, „drăguţa” maghiară a lui Avram Iancu

Dincolo de imaginea sa incrementată în istoria noastră, marele Erou al Națiunii Române Avram Iancu a fost și el un om marcat de frământările, îndoielile, iubirile și regretele sale. Unul dintre cele mai emoționante episoade ale vieții „Crăișorului Munților” este și afecțiunea pentru o tânără de etnie maghiară, iubită care i-a salvat viața, scăpându-l din ghearele trupelor maiorului Hatvani.

Privită prin lentilele moralei faptului istoric, povestea de dragoste dintre „unguroaica” Iohana Farcaș – Háni şi „românul” Avram Iancu se transformă într-o lecţie despre relaţia dintre iubire şi sentimentul naţional, despre puterea dragostei care rupe orice graniţe etnice, pusă în balanţă cu contradicţiile istoriei. În 1849, dragostea „Crăişorului Munţilor” faţă de Háni putea să ofere un bun exemplu pentru potenţialul coabitării paşnice între românii şi ungurii din Transilvania.

Încă de pe băncile şcolii, suntem familiarizaţi cu o istorie prezentată, cel mai adesea, ca o cronologie de evenimente, mai mult sau mai puţin războinice, în mijlocul cărora, se perindă regi, împăraţi, lideri şi eroi. Dincolo de rolul evident educativ, de cele mai multe ori, manualele de istorie introduc pe scena mentalului colectiv modelul „Eroului salvator”, ataşându-i toate acele nuanţe care să-l consacre definitiv pe altarul unei posterităţi pioase. Impenetrabil, aşezat de istorici în „turnul său de fildeş”, eroul îşi dezvăluie arareori, publicului larg, ipostaza „profană” a normalităţii, cu sentimentele şi frământările ce-i vor fi animat existenţa.

Asemenea paradigme marchează şi aureola corifeilor neamului românesc, un bun exemplu fiind acela al Eroului Națiunii Române Avram Iancu, ale cărui detalii biografice referitoare la viaţa sentimentală sunt mai puţin cunoscute. „Crăişorul Munţilor” reprezintă, în mod indubitabil, un simbol naţional major al istoriei românilor. Însă, nu trebuie pierdut din vedere că, înainte de toate, şi el a fost un om, cu toate ale sale legate de simţirea sufletească. Dacă iubirea i-a înobilat sufletul, chiar în puţinele momente de răgaz ale unui destin tumultos, aceasta o vom vedea în cele ce urmează!

Un „înger păzitor” al Crăișorului: Frumoasa domnișoară Iohana Farcaș – Háni, din Abrud

Dincolo de ipostaza neobositului militant revoluţionar, viaţa sentimentală de tinereţe a lui Avram Iancu a rămas aproape necunoscută publicului larg. Asupra desluşirii acestui delicat portret romantic, şi-au îndreptat atenţia o seamă de cercetători, precum: Enea Hodoş, Ioan Lupaş, Gheorghe Bogdan Duică, Silviu Dragomir, Ştefan Pascu, Romulus Felea, Florian Dudaş, Sorin Mitu. Aceşti istoriografi sunt unamim de acord că tânărul Iancu, graţie personalităţii sale charismatice şi atrăgătoare, pare să fi avut un real succes și în lumea feminină, contemporani ai eroului menționând numele unor „muze” neromâne, precum: Iohana Farcaș, Tilda Oblateck, Vida Fáni. Alte știri asupra chestiunii provin de la Iudita Secula, născută Truța, soția fostului avocat din Baia de Criș, George Secula, care o pomenea, printre favoritele lui Avram Iancu, și pe românca Epifania Șuluț din Abrud. Dar, destinul tragic şi zbuciumat al „Crăișorului Munților” nu i-a oferit suficiente răgazuri pentru a da ascultare, cum se cuvine, glasului inimii.

Străduindu-ne să discernem adevărul istoric de simplele poveşti cu iz legendar, putem să ridicăm vălul ce acoperea unul dintre episoadele vieții afective a marelui Erou al Națiunii Române Avram Iancu, cu legături ulterioare și în spaţiul hunedorean.

Însă, cele mai multe relatări şi mărturii, despre existenţa unei poveşti de iubire, se leagă de numele unei frumoase unguroaice din Abrud. Este vorba de Iohana Farcaș (1834-1922), o tânără domnişoară din lumea bună a vremii, vestită pentru frumuseţea ei în tot cuprinsul „Ţării de Piatră” a Apusenilor.

La centenarul nașterii lui Avram Iancu, în 1924, cărturarul Enea Hodoș publica o mărturisire târzie a zărăndeanului Nicolae Hențiu, „care cunoscuse și adesea adăpostise, în locuința tatălui său, preot în Râșca, lângă Baia de Criș, pe «Regele Munților»”. Acestuia, „i-a destăinuit Avram Iancu câteva cuvinte fugitive despre o prietenă a sa din Abrud, despre Iohana Farcaș, care i-a fost ca un înger păzitor în cea mai periculoasă clipă a luptelor sale din munți”.

Potrivit acestei surse, Iohana, sau Háni, cum o alintau cei apropiaţi, era fiica avocatului ungur Farcaș Tamás de Alkosály din Abrud. Mama ei, pe numele de fată Ioana Boier, era descendenta unei vechi familii româneşti, fiind nepoata lui Ciura din Abrud. Un unchi, Ioan Boieriu, s-a remarcat între fruntaşii Revoluţiei de la 1848-1849, în calitate de viceprefect şi colaborator al lui Avram Iancu. Cei care o văzuseră pe tânără spuneau că „era de o frumusețe vestită în întreg ținutul Munților Apuseni, astfel încât numele ei de Farcaș Háni era pe buzele tuturor candidaților de însurătoare”.

În urmă cu 175 de ani, „drăguța” maghiară l-a scăpat pe Avram Iancu din ghearele revoluționarilor unguri

Frumoasa idilă a celor doi s-a arătat, la Abrud, în împrejurări dramatice, pe parcursul unui episod din timpul revoluţiei paşoptiste. Astfel, în ziua de 6 mai 1849, Avram Iancu, împreună cu suita sa, era la Abrud, pentru a duce tratative cu deputatul Ioan Dragoş, susţinătorul concilierii cu tabăra revoluţionară ungară a lui Lajos Kossuth.

Potrivit mărturiei relatată de notarul Nicolae Henţiu, unul dintre cei care îl cunoscuse personal pe conducătorul moţilor, tânăra jună Háni Farkaş l-a salvat pe Iancu, „în cea mai periculoasă clipă a luptelor”, atunci când trupele comandate de maiorul Emeric Hatvani se apropiau cu rapiditate de micul orăşel minier, cu scopul de a prinde în capcană şi executa căpeteniile revoluţionarilor români. Aflând că insurgenții unguri au descins pe neaşteptate în Abrud, fata l-a avertizat numaidecât pe Crăișorul Munților despre pericolul iminent ce-l amenința și „l-a înduplecat să pornească numaidecât spre tabăra sa din Câmpeni”. Firul întâmplării, aflat de Hențiu chiar de la conducătorul moților, este descris astfel: „Când a intrat Hatvani în Abrud, Iancu se afla în casa advocatului Toma Farkaș, tatăl Iohanei. Aceasta, îndată ce a prins de veste, a rugat pe Iancu să plece numaidecât, să-și salveze viața”. Iar Iohana l-a condus prin grădina din spatele casei părinţilor ei, la capătul căreia, sub geana pădurii, se afla priponit calul său şarg, pe nume „Brutus”.

Enea Hodoş consemna o conjuctură ușor diferită, aflată de la protopopul Simion Balint. În data de 6 mai 1849, pe la orele 5 după-amiaza, corifeul revoluţiei din Munţii Apuseni s-ar fi găsit în biserica reformată a Abrudului, lăcaş ales drept loc de ducere a tratativelor cu partida koşutistă. Astfel, „Iancu, la un semn ce i se făcu de o fată ivită în uşa bisericii, ieşi neobservat,… şi încălecând, alergă în galop la Câmpeni”.

Referindu-se la această întâmplare, pe la mijlocul secolului XX, un localnic al satului Bucium-Poieni (jud. Alba), respectiv badea Horea Lupu, relata că bunicii săi îşi aduceau aminte cum „Avrămuţ venea la Abrud, pe calul său, la o drăguţă unguroaică… De nu era fata aceea, îl prindeau ungurii. Ea l-o anunţat să fugă!…”

Graţie ajutorului dat de „unguroaica” Háni Farcaș, eroul nostru naţional a reuşit să scape cu viaţă din Abrud, chiar în ultimul moment, pentru a se replia la Câmpeni, de unde a organizat contraofensiva împotriva trupelor comandate de maiorul Hatvani. Mai târziu, discret faţă de unele detalii, însuşi Avram Iancu arăta: „…ajungând la cvartir, mă aruncai pe cal şi alergai în galop la Câmpeni”.

La acea răscruce a destinului, Háni Farcaş nu avea decât cincisprezece ani, iar „Crăişorul inimii ei”, douăzeci şi cinci. Cert este că, de atunci, tânăra domnişoară a devenit o prietenă a sufletului marelui erou, „îngerul păzitor” al acestuia, după cum se exprimau contemporanii.

Mărturii despre Iohana Farcaș, descoperite la reședința socrilor lui Petru Groza, casa familiei „aurarilor” Moldovan de la Băița

Spectaculoasa întâmplare ar fi rămas doar o simplă povestire romantică, alături de atâtea alte variante (cu alte posibile protagoniste), imortalizate în tradiţiile populare din Ţara Moţilor. Dar, o serie de dovezi, descoperite de noi în toamna anului 2013, în Casa memorială „Dr. Moldovan” din Băiţa (jud. Hunedoara), aruncă o nouă lumină asupra acestui episod istoric.

În urmă cu mai bine de un deceniu, pe parcursul uneia dintre întrevederile avute cu dr. ing. Liviu Groza, fiul cel mic al ex-premierului Petru Groza, am aflat că un înaintaș al mamei sale din Băița, și anume Dimitrie Moldovan, fusese căsătorit cu fosta flebețe a lui Avram Iancu. Mai mult, un tablou cu chipul acesteia era expus în sufrageria casei din Băița. Pornind de la cele aflate, am efectuat o vizită, la Casa memorială „Dr. Moldovan” din mica localitate minieră, unde am avut plăcuta surpriză să descopăr inedite mărturii ale deznodământului poveștii de iubire a lui Avram Iancu.

Băița este localitatea natală a Anei Moldovan, soția fostului prim-ministru Petru Groza și mama lui Liviu Groza. Aceasta provenea din înstărita familie Moldovan, cu vechi rădăcini genealogice, la Deva. În zorii epocii moderne, o ramură s-a stabilit la Băița, unde s-au înavuțit ca proprietari ai unor mine de aur, de aici. Unul dintre frații bunicului consoartei lui Groza fusese fruntașul pașoptist Dimitrie Moldovan, tribun, deputat, dar și bun prieten al lui Avram Iancu. De Dimitrie Moldovan urma să-și lege destinul Iohana Farcaș.

Alegerea Iohanei Farcaș, între „Crăișorul Munților” și un „prinț al aurului” de la Băița

Printre atâtea drame ale acelor ani revoluționari, nu e de mirare faptul că nu cunoaştem decât prea puţine amănunte despre evoluţia ulterioară a idilei dintre Avram Iancu şi Háni Farcaș. Însă, turnura tragică ce a marcat destinul eroului nostru național, după revoluţie, a despărţit cărările vieţii celor doi.

Ca într-un romantic, dar trist „Love Story”, Háni şi-a urmat propriul drum, nereuşind să-şi împlinească dragostea din tinereţe.

În 1852, s-a măritat cu omul politic Dimitrie Moldovan din Băiţa, care era unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Avram Iancu. Probabil, în opţiunea sa maritală, au contat foarte mult perspectivele unei vieţi stabile, bazată pe situaţia prosperă a viitorului soţ, ce avea în proprietate mai multe mine de aur la Băiţa.

Căsătoria frumoasei Háni Farcaş cu Dimitrie Moldovan l-a marcat profund pe Avram Iancu. Aşa cum spuneau bătrânii locului, „Iancu o iubit-o pe unguroaica aceea, dar nu i-or dat voie s-o ieie de muiere… Şi doamna aceea l-o iubit pe Iancu, pentru că Iancu era un om frumos, cu bunătate mare în ochi, ca un brad din munte de frumos. După ce s-o măritat doamna, [Iancu] tot umbla şi nu-şi găsea locul. Tot acolo se ducea, pe unde se întâlnise cu iubita lui…”.

În timp ce Avram Iancu peregrina în lungul şi în latul Ţării Moţilor, doinindu-şi în fluieră dorurile şi deziluziile, Háni, devenită acum Iohana Moldovan, şi-a urmat consortul, ajungând până în Viena, unde Dimitrie Moldovan ajunsese Consilier aulic al împăratului Franz Joseph. În capitala imperiului, Háni a comandat unui pictor să-i realizeze portretul, tablou menit parcă să oprească timpul în loc, imortalizând tinereţea-i trecătoare.

Prin 1867, soţul ei s-a pensionat, retrăgându-se împreună cu Háni la proprietatea din centrul minier Băiţa, în comitatul Hunedoarei.

În tradiţia familiei Moldovan, dar şi în memoria colectivă a localnicilor de aici, a rămas vie amintirea vizitelor lui Avram Iancu, la Băiţa, în ultimii ani ai vieţii sale. Căminul bunilor săi prieteni i-a oferit adăpost, ori de câte ori ceasul cel vitreg îl va fi surprins pe meleagurile de sub munţii aurarilor zărăndeni. Iar Háni s-a dovedit o primitoare gazdă pentru eroul aflat în suferinţă.

După cum bine se cunoaşte, „Craiul Munţilor” s-a stins din viață, la începutul toamnei anului 1872, la Baia de Criş. De pe urma prezenţei lui Avram Iancu la Băiţa, s-au păstrat cu sfințenie scrisorile, precum și plosca sa din lemn, uitată după o noapte de găzduire, ce fusese aninată cândva, într-un cui din casa prietenului Dimitrie Moldovan, chiar sub tabloul cu frumoasa Háni, pictat în Viena valsurilor lui Strauss.

Prietena sa din tinereţe, Háni, i-a supravieţuit încă o jumătate de secol. Aşa cum o atestă mărturiile documentare, în anii care au urmat, Iohana Moldovan s-a implicat activ în viaţa publică, fiind promotoarea unor fapte de caritate. La 1877, o regăsim între cei care au sprijinit Războiul de Independenţă a României, contribuind cu o donaţie de 50 franci aur din veniturile minei de la Trestia. În anul 1887, soarta a lăsat-o singură – soţul ei moare, la Sibiu. Din averea pe care a moştenit-o, a întemeiat o fundaţie pentru înfiinţarea unui cămin studenţesc la Cluj, menit să adăpostească pe tinerii studioşi români din oraşul unde studiase, odinioară, prietenul ei Avrămuţ. Deşi revenea adesea la Băiţa, Háni s-a stins din viaţă ca văduvă, în vârstă de 88 de ani, la 22 martie 1922, în Sibiu.

Epilog cu penel vienez și cantată în „metru” liric

Vizitatorul de astăzi al casei Moldovan din Băiţa hunedoreană va fi surprins să descopere, expus pe peretele dinspre răsărit al livingului, tabloul frumoasei Háni, pictat la Viena, care imortalizează chipul acela angelic ce-l îl inspirase pe Iancu să-i compună, cândva, următoarele versuri, cântate de studenții români în multe case din Munții Apuseni:

„’Naltă-i floarea şi frumoasă

Şi din trup e sănătoasă…

Albă-i faţa, rumenită,

Şi ochirea-i e vrăjită…

Ochi-s negri, decât care

Nu sunt mai cu foc sub soare…

Grumazii albi și cu mărgele,

Tragu-ți firea după ele…

Lungu-i părul, negru-i tare,

Și-i atârnă pe spinare…

Peste mijloc subțiată,

Și cu brâu d-argint legată…

E frumoasă ca o zână,

Dar, durere, nu-i română…”

Privită prin lentilele moralei faptului istoric, povestea de dragoste dintre „unguroaica” Háni şi „românul” Avram Iancu se transformă într-o lecţie despre relaţia dintre iubire şi sentimentul naţional, despre puterea dragostei care rupe orice graniţe etnice, pusă în balanţă cu contradicţiile istoriei. În 1849, dragostea „Crăişorului Munţilor” faţă de Háni putea să ofere un bun exemplu pentru potenţialul coabitării paşnice între românii şi ungurii din Transilvania.