Cod portocaliu de viscol în zona montană a județului

Cod portocaliu de viscol în zona montană a județului

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod portocaliu de viscol, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură. Avertismentul este valabil astăzi, între orele 08:00 și 22:00.

„Fenomenele vizate în acest interval sunt de intensificări susținute ale vântului și zăpadă viscolită în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură. În zona înaltă (la altitudini de peste 1700 m) a Carpaților Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol și vizibilitate foarte redusă”, transmite ANM. 

Pentru partea de nord a județului, meteorologii anunță intensificări ale vântului și precipitații moderate.

„Pe parcursul zilei de luni, 5 februarie, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării. La munte vor fi rafale de 70…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei viteza vântului va atinge 65…75 km/h. (…) În zona de munte temporar vor fi precipitații moderate cantitativ (15….20 l/mp). Vor predomina ploile, determinând topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1700 m va ninge viscolit”, informează meteorologii.

ANM a mai precizat că la munte vântul va continua să prezinte intensificări și în zilele următoare, iar local și temporar și în restul teritoriului, dar la viteze mai reduse.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.