Cronica unei noi victorii zdrobitoare a Corvinului

Cronica unei noi victorii zdrobitoare a Corvinului

Echipa noastră a pus capăt cantonamentului din Turcia cu cel mai clar succes din amicalele disputate în această iarnă. Corviniştii au trecut, astăzi, cu 5-0 (2-0), de FK Andijon, grupare de primă ligă în Uzbekistan şi au încheiat, astfel, stagiul de pregătire din Antalya cu victorii pe linie, fără gol primit!
Disputat pe un vânt destul de puternic, amicalul cu uzbecii a fost destul de echilibrat, mai ales în primele 20 de minute, când niciuna dintre echipe nu a găsit drumul spre poartă. Prima oportunitate a aparţinut celor din Andijan, dar Lefter a blocat foarte bine, în scurt, un şut al unui adversar, după o nesincronizare în defensiva noastră. Replica a venit de la Pîrvulescu, la faza imediat următoare, mijlocaşul nostru şutând plasat de la 18 metri, mingea fiind respinsă în lateral de goalkeeper-ul „roşilor” (24). Două minute mai târziu a venit şi deschiderea de scor, Coman finalizând, din şase metri, o acţiune purtată în dreapta de echipa noastră. În minutul 30, corviniştii au făcut 2-0, prin Manolache, care a trimis, imparabil, cu capul, o centrare perfectă dintr-o lovitură liberă din stânga, executată de Velisar.

După respiro, „corbii albaştri” au început şi mai avântat şi după o bară a lui Lupu, au marcat de două ori în doar două minute! Marcator, de fiecare dată, Bradu. Mai întâi, mijlocaşul nostru a transformat, cu siguranţă, un penalty obţinut de Coman (51), iar mai apoi a înscris, din afara careului, după o recuperare excelentă a aceluiaşi „nouar” şi o „aşezare” a lui Lupu (53). Adversarii noştri au avut o scurtă tresărire de orgoliu în minutele următoare, dar Roman a avut două intervenţii foarte bune şi, până la final, echipa noastră a mai punctat o dată, prin Hergheligiu, după un contraatac „de manual”, în care balonul a trecut pe la Neacşa şi Iacob, finalizarea venind, elegant, din drop (87). S-a încheiat 5-0, iar echipa noastră bifează trei victorii din trei posibile în cantonament, marcând de 8 ori, fără să primească gol! În total, în amicalele acestei ierni, alb-albaştrii, care se vor întoarce în cursul zilei de mâine spre casă, au strâns 6 victorii şi o remiză.

De remarcat, revenirea lui Alexandru Neacşa, care a bifat primele zece minute în teren în această iarnă, după problemele medicale avute la tendon şi gambă. În schimb, un mic semnal de alarmă a fost tras de Hrezdac, care s-a resimţit la încălzitea jocului cu uzbecii şi a fost înlocuit, prompt, de Chindriş.

„Am încheiat pe plus acest cantonament, mă bucură foarte mult atitudinea băieţilor, modul în care am făcut pressing, cum ne-am apărat. Sincer, mă aşteptam ca la ultimul meci, fiind şi încărcătură, să fie ceva mai dificil pentru băieţi, dar au jucat bine, s-au achitat de sarcinile trasate şi chiar consider că e un cantonament reuşit. Acum nu ne rămâne decât să ne pregătim aşa cum trebuie pentru primul meci, cu Slatina, pentru că sunt convins că nu vom avea deloc o partidă uşoară”, a spus antrenorul hunedorenilor, Florin Maxim.

Corvinul 1921 Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter (61, Roman) – Iacob, Lică (76, A. Nicolae), Manolache (76, Pop), Velisar (85, Răducanu) – Chindriș (cpt.), Bradu (78, Neacşa) – Lupu (61, Hergheligiu), Pîrvulescu, S. Ion (61, Mitran) – Coman (76, Câmpan).

Autor: Claudiu SAV

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.