SportGest de recunoștință pentru antrenorul Florin Maxim din partea autorităților locale

Gest de recunoștință pentru antrenorul Florin Maxim din partea autorităților locale

Corvinul Hunedoara Parada prezentare trofeu Cupa Romaniei Betano, Hunedoara-Romania Picture by Emil Sebastian Popescu/Esp Photo Ltd +44 7561 477 916 15.05.2024

Antrenorul Corvinului, Florin Maxim, va primi titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Hunedoara”, după succesul fabulos pe care l-a avut echipa de fotbal a orașului. Vineri, Consiliul Local se va întruni în ședință festivă pentru a-i acorda distincția antrenorului ”corbilor” care au adus Cupa României la Hunedoara.

„Vineri, 24 mai 2024, cu începere de la ora 12.00, în Sala Mare a Casei de Cultură va avea loc o şedinţă festivă a Consiliului Local Hunedoara în cadrul căreia i se va acorda titlul de «Cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara» lui Florin Sandu Maxim, antrenor principal al echipei «Corvinul 1921 Hunedoara». Echipă cu care a câştigat «Cupa României» – 2024, dar la care şi-a făcut şi debutul în liga a II-a, ca jucător, în urmă cu 26 de ani”, a transmis Primăria Hunedoara.

Florin Maxim s-a năcut în municipiul Hunedoara, în 2 martie 1981, este jucător profesionist de fotbal și antrenor profesionist de fotbal.

Cariera de jucător:
1997-1998 – Aurul Brad
1998-1999 – Corvinul Hunedoara
1999-2000 – Steaua București
2000-2001 – Apulum Alba Iulia
2001-2002 – UM Timișoara
2002-2006 – Sportul Studențesc
2006-2009 – Farul Constanța
2009-2010 – FC Timișoara
2010-2012 – Sportul Studențesc
2012-2013 – Petrolul Ploiești
2012-2013 (retur) – Concordia Chiajna
2013-2015 – FC Voluntari
Total: peste 320 de meciuri la nivelul primelor două ligi de fotbal din România, timp în care a marcat şi 25 de goluri.
Selecţii Naţionala Under 21 de fotbal a României (Tineret): 8
Cariera de antrenor:
2016 – 2019 – antrenor în cadrul Voluntari Youth Academy, iar în 2018-2019 a fost, pentru o perioadă, antrenor secund în cadrul echipei de seniori;
2019-2021 – Viitorul Șelimbăr (actuala CSC 1599 Șelimbăr);
2021-prezent – antrenor CS Hunedoara/Corvinul 1921 Hunedoara.
Studii:
Absolvent al Universităţii Ecologice din Bucureşti, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Kinetoterapie
Deținător al licenței de antrenor Licenţa UEFA A
Performanțe din postura de antrenor:
Promovarea din cel de-al treilea în cel de-al doilea eșalon, cu Viitorul Șelimbăr, după un parcurs fără înfrângere, la finele sezonului 2020-2021.
Promovarea din cel de-al treilea în cel de-al doilea eșalon, cu CS Corvinul 1921 Hunedoara, după un parcurs fără înfrângere, la finele sezonului 2022-2023.
Ocuparea locului secund (direct promovabil) în ediția 2023-2024 a Ligii secunde.
Câștigător al Cupei României, ediția 2023-2024, cu CS Corvinul 1921 Hunedoara, din postura de echipă de ligă secundă, clubul devenind astfel doar al cincilea care reușește acest lucru, în istoria fotbalului românesc.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.