Octavian Știreanu: Sezon nou în serialul „a fi sau a nu fi pe listă”

S-a încins tărâța în politicieni. Marja ofertelor de program este foarte îngustă. Dar e înlocuită la greu cu spectacolul caracterelor.
Promisiunile electorale vor fi demagogie pură. Indiferent ce tiribombe de program vor fi anunțate în campania electorală, orice guvern va evolua la impuse, nu la liber alese. Pentru economie, există PNRR, acest catehism bruxelez pe care va trebui să-l respecte orice guvernare. Pentru finanțe există „misiunea FMI de evaluare”, brațul înarmat cu cifre al birocrației CE. Care s-a și prezentat zilele astea la București, să vadă ce e cu pensiile…
A mai vorbi acum despre „stânga” și „dreapta” este un non sens. Diferența dintre aceste orientări, ce caracterizau perioada idilică a politicii, s-a evaporat. De acum, orice guvern ar veni la putere, va executa PNRR. Care nu e nici „de stânga”, nici „de dreapta”. Este fix din centrul birocrației bruxeleze.
PNRR este un fel de MCV pentru economie. Cel precedent, MCV-ul pentru Justiție (care n-a fost retras pe deplin) ne-a costat destul: umilință, decapitarea elitelor din toate domeniile, etichetarea României ca țară coruptă, instalarea statului paralel, ascensiunea inamovibilă a noii securități și atâtea alte rele. Au fost două decenii pierdute pentru evoluția democratică a țării. Noul MCV pentru economie ne aduce împrumuturi de încă 14 miliarde euro care vor fi cheltuite cum vrea creditorul CE. Dobânda nu este cunoscută, așa cum nu ne-a fost cunoscut nici prețul pe doza de vaccin anti-Covit. Ni se prezintă acum doar factura finală, de peste o jumătate de miliard.
În lipsă de idei, de creativitate și de bun simț, politicienii se dau în stambă. E momentul să iasă în față, să intre în poză, să se afirme. A fi sau a nu fi „pe listă” este pentru mulți o adevărată răscruce a destinului. Pentru care se bat cu tot ce le trece prin cap și prin portofel.
Unii consideră că acum le-a venit rândul la cașcavalul puterii. Au așteptat destul și dau din coate să se urce în trenul gloriei. Liderul sindicatului gardienilor din pușcării este un exemplu. Aparițiile lui pe la televiziuni sunt de un ridicol total. Dau măsura exactă a valorilor ce domină societatea românească. Omul se bâțâie pe la 2-3 televiziuni pe zi (având grijă să-și schimbe costumele), știe tot, cunoaște tot, ia vorba din gură celor din platou, explică tot ce se întâmplă prin lume, emite sentințe, dă comunicate pe orice temă, știe el cum devine chestia, cine ar trebui să intre în pușcărie etc. O enciclopedie ambulantă, un politicin de viitor, un demn continuator al prostocrației.
Alții, care abia s-au aclimatizat la Bruxelles, cu casă, magazine, copii și „buletin de capitală”, nădușesc pe ultimii metri ai mandatului să arate cât de utili și de importanți au fost ei pentru țară și popor și ce mari poiecte au pentru anii următori.
O emisiune mufată la bugetul de propagandă ale Bruxelles-ului, realizată de o tânără doamnă care-și asortează cu grijă culoarea ramei de la ochelari cu cea fustei, a devenit un fel de gazetă de perete a candidaților. Să-l auzi pe Falcă vorbind cum a proiectat el pentru un deceniu strategiile digitalizării Europei este o încântare. Ne anunță glorios că „actele tuturor românilor vor trebui digitalizate în cel mult trei ani”, iar când vine pe-acasă, la Arad () nu uită să facă pe microbistul. Că dacă nu ești prieten cu galeria nu exiști… Drept pentru care i-a trasat primarului sarcina „să regăsim bani pentru a susţine în continuare clubul UTA”, în două tranșe, din care „cel puţin 800.000 de euro în această primăvară”.
Daniel Buda bate spre al treilea mandat la Bruxelles. Niciun sacrificiu nu e prea mare ca să-l obțină. Așa că, împreună cu un alt aspirant la glorie mondială, Rareș Bogdan, l-a dus pe președintele partidului lor într-o piață la Șimleu Silvaniei, ca să-i pună sub nas o legătură de de verdețuri. Ce se potriveau cu ceasul de 30.000 de euro al lui Rolex Bogdan.
A treia categorie o reprezintă cei care se consideră în stratosfera politicii și, de-acolo de sus, emit judecăți de valoare pe care poporul ar trebui „să le rumege”, cum ar spune turistul de la Cotroceni.
Unul dintre ei este Crin Antonescu. În cazul lui, păcatul este dublu. Prima dată pentru că a plecat din politică. Dar dacă prețul a fost „salvarea” postului soției și un exil de lux la Bruxelles, este de înțeles. A doua oară, că, de pe la sfârșitul anului trecut, reintră fără să fie cazul în ciorba politică din țară pentru a-l tămâia pe Hellvig, cât de bun președeinte ar fi acest ș.a.m.d.
Probabil că aparițiile tot mai dese și susținerea lui Hellvig intră în prețul pe care fostul lider liberal trebuie să-l plătească pentru ca devotata sa soție să mai primească încă un mandat „de făcut nimic” – dacă nu de comisar, măcar de europarlamentar, nu-i mare lucru. Ar fi păcat ca o experiență de 17 ani pe coridoarele puterii de la Bruxelles, ca europarlamentar (2007-2019) și, apoi, comisar (2019-2024), să fie năruită…

Octavian Știreanu