Restricții de circulație la Hunedoara. Se montează un pod pietonal nou pe Cerna

Restricții de circulație la Hunedoara. Se montează un pod pietonal nou pe Cerna

În aceste momente, la Hunedoara, în zona Centrului Vechi se montează un pod pietonal nou peste Râul Cerna. Podul metalic are o lungime de 31 de metri și va lega Parcul Libertății de zona viitorului Muzeu al Fierului. Circulația rutieră pe strada Cerna este restricționată.
„Miercuri, 26 octombrie, începând cu ora 09:00, au loc operaţiunile de amplasare a structurii metalice a viitorului pod pietonal peste Cerna. Acesta va lega Parcul Libertăţii de zona viitorului Muzeu al Fierului. Datorită dimensiunilor structurii amintite (31,5 m lungime) este posibil ca, în unele momente, să fie nevoie de oprirea totală a circulaţiei rutiere pe strada Cernei. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Montarea podului pietonal face parte din proiectul finanțat din fonduri europene de amenajare a albiei Râului Cerna pe o lungime de 585 de metri. Astfel, pe această porțiune se efectuează lucrări de ecologizare și salubrizare, va fi defrișată vegetația din zona albiei minore. De asemenea, se vor consolida malurile și zidurile de sprijin, se vor amenaja, pe malul drept al râului, spații verzi cu iarbă și gradene din beton cu locuri de stat în apropierea apei curgătoare.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.