(VIDEO) Persoană înecată în lacul de acumulare de la Sântămăria Orlea, căutată de scafandri

(VIDEO) Persoană înecată în lacul de acumulare de la Sântămăria Orlea, căutată de scafandri

O persoană este căutată de echipajele de scafandri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara și reprezentanți ai Salvamont Hunedoara, în lacul de acumulare de la Sântămăria Orlea, lângă Hațeg. Potrivit unor surse, este vorba despre un tânăr de aproximativ 23 de ani, din Hațeg, care făcea baie în lac și s-ar fi înecat. Căutările au început de ieri, dar până la această oră, salvatorii nu au reușit să găsească persoana despre care se precsupune că s-a înecat.

„Misiunea pentru căutarea unei persoane, posibil înecată în«Barajul mare» de la Sântămăria Orlea – lângă orașul Hațeg. Se intervine cu un echipaj de scafandri și alți trei subofițeri, de la Deva, dar și cu două autospeciale de intervenție și o barcă de salvare, de la Detașamentul Hunedoara. Dispeceratul Integrat a anunțat tehnicienii hidrocentralei din amonte, să acționeze în consecință, astfel încât să evite creșterea nivelului apei în aval, ceea ce ar periclita intervenția salvatorilor”, a transmis, ieri, maiorul Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. 

Echipaje de scafandri de la ISU Hunedoara și Alba, împreună cu scafandrii Serviciului Public Salvamont Hunedoara continuă căutările persoanei posibil înecate.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.