Reduceri la impozit pentru donatorii de sânge din Deva

Reduceri la impozit pentru donatorii de sânge din Deva

Primarul Florin Oancea a iniţiat un proiect de hotărâre pentru încurajarea donării de sânge. Dacă proiectul trece la vot în şedinţa ordinară din aprilie, donatorii de sânge vor plăti cu zece la sută mai puţin la impozitul pe terenuri şi clădiri.  

Mi-am bazat propunerea pe Legea 74 din 2 aprilie 2024, care modifică Codul Fiscal. Conform legii, am propus o reducere de 10% a impozitului pe clădiri, pentru clădirea de la adresa de domiciliu situată pe raza municipiului Deva și pentru terenul aferent clădirii respective, pentru persoanele fizice care fac dovada că au donat sânge, de cel puțin trei ori, în cursul unui an calendaristic. Această reducere se poate cumula cu bonificația de 10% în cazul impozitului/taxelor pe clădiri, pe teren și pe mijloacele de transport. Proiectul îl voi supune spre aprobare consilierilor locali, în ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva din luna aprilie 2024. Este o lege binevenită, pentru că astfel putem acorda aceste reduceri pentru persoanele care donează sânge. Să nu uităm că donarea de sânge salvează vieți. De multe ori, de o pungă de sânge depinde viața unui om.  Am tot respectul pentru acești oameni de bine, cu sufletul sensibil la suferințele semenilor”, transmite primarul Nicolae-Florin Oancea.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.