Calendarul negocierilor dintre protestatari şi Guvern

Calendarul negocierilor dintre protestatari şi Guvern

Premierul Marcel Ciolacu a avut, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții transportatorilor și fermierilor. Părţile au convenit asupra unui calendar „strâns” de întâlniri pentru săptămâna viitoare, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri seara de biroul de presă al Guvernului.  

„V-am invitat la discuții pentru că doar prin dialog și stând împreună la aceeași masă vom găsi rezolvare la problemele pe care le-ați ridicat. Și noi, la Guvern, și dumneavoastră, ne dorim ca lucrurile să meargă cât mai eficient. Din partea Guvernului avem toată deschiderea să găsim soluțiile potrivite, corecte și aplicabile. Pentru asta, după ce am centralizat doleanțele, trebuie să găsim soluțiile, în grupuri de lucru din care să facă parte toți cei care cunosc în detaliu fiecare nemulțumire semnalată”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

A fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele și instituțiile cu atribuții în soluționarea unora dintre aspectele discutate în cadrul întâlnirii.

Luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii, la care vor participa și reprezentanții ministerelor cu atribuții în domeniu. Marți, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, de asemenea, cu participarea reprezentanților ministerelor cu atribuții în domeniu, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto.

Dialogul va continua pe marginea soluțiilor care ar putea implica modificări legislative, astfel încât să fie pregătite, agreate și avizate proiectele de acte normative într-un timp cât mai scurt.

Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, la întâlnire au participat vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, și reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului.

De asemenea, la consultări au participat prefectul Municipiului București, Rareș Hopincă, și reprezentanți ai Prefecturii Capitalei.

La dialog, din partea transportatorilor și fermierilor au participat: Șerbănescu Constantin, Cercel Ionuț-Lucian, Calotă Georgian, Medan Mircea-Marcel, Stemate Ionel-Cristian, Andruș Dănuț, Oltean Denisa Daniela, Dolete Mihai, Dogărescu Constantin, Dumitrache Benone, Petrea Dumitru Alexandru, Dinu Vasile Viorel.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.