Mai multe persoane din comuna General Berthelot nu au primit nici după un an cardurile de energie, deși au acest drept. Mai grav de atât, instituțiile statului implicate în procesul de acordare a acestor vouchere nu le-au oferit vreun răspuns lămuritor.
Totul a plecat chiar de la distribuirea cardurilor. Un beneficiar din comuna General Berthelot s-a pomenit într-o situație aiuritoare. Pe cardul pe care l-a primit, erau tipărite opt nume, în loc de unul singur. Printre persoanele trecute la „titular” se afla și Victoria Rădoni, o femeie în vârstă de 88 de ani.
Cardul cu „beneficiar” multiplu a fost dat unei singure persoane, iar celelalte au fost lăsate cu ochii în soare.
Fiul Victoriei Rădoni a încercat să clarifice lucrurile, apelând, pe rând, la instituțiile responsabile, printre care Prefectura Județului Hunedoara, cea care reprezintă Guvernul în teritoriu, și Oficiul Poștal Hațeg, prin care au fost distribuite cardurile.
De peste tot a primit promisiuni, strângeri din umeri și cam atât.
„Eu am intervenit, la un moment dat, tot așteptând după promisiuni, i-am întrebat direct: Mă mai mințiți și mă mai umiliți? Dați-mi un răspuns! M-am adresat prefectului, să mă ajutate dacă e posibil. După două săptămâni, îmi spune te voi ajuta. A mai trecut o lună, două și nu s-a întâmplat nimic”, a mărturisit Liviu Rădoni.
Din întâmplare, problema cardurilor de energie a ajuns în atenția Primăriei General Berthelot. Asta, deoarece, primarul Marina Huzoni le-a oferit beneficiarilor posibilitatea să cumpere lemne de foc prin intermediul primăriei, în baza acelor tichete, ocazie cu care a descoperit un adevărat haos: De la cardul cu opt titulari, până la persoane care au beneficiat de o singură tranșă de bani, deși s-au acordat două tranșe pe perioada anului trecut a câte șapte sute de lei fiecare. Au fost și persoane care primiseră cardul dar nu știau să-l folosească sau au primit două carduri în loc de unul.
Decisă să nu-și lase oamenii din comună de izbeliște, primarul Marina Huzoni a încercat să descâlcească ițele birocratice și a apelat peste tot de unde spera să găsească o rezolvare, de la oficiul poștal până la ministere, prefectură etc..
„N-am știut nimic până nu au venit după lemne. Am avut cazuri cu carduri pe care erau trecute 6 – 7 persoane, avem o persoană pe care au trecut-o la altcineva la domiciliu. Persoana care a primit cardul l-a folosit, dar cealaltă care era trecută la ea în domiciliu și avea dreptul nu a primit cardul nici până în ziua de azi. Problema este că bieții oameni vin la primărie și noi nu-i putem ajuta. Sunt oameni pe care îi cunoști de o viață, vin și se uită în ochii tăi cu reproș că nu le poți rezolva o problemă. Nu depinde de mine, dar degeaba le explic, să se uite în Ordonanță, la art. 50 etc.. Sunt oameni de la mine din comună care nu se pot descurca de unii singuri, este acea femeie de 80 de ani, singură pe lume. Au văzut ei vreodată un calculator sau îi plimb pe drumuri ca să-și rezolve problema? Am încercat să-i ajutăm, dar nu s-a putut”, a afirmat primarul Marina Huzoni.
Mai mult de atât, Primăria comunei prin Direcția de Asistență Socială a realizat anchete sociale în cazul persoanelor care nu și-au primit cardurile, iar concluziile anchetelor au arătat că au acest drept.
„În termen de 10 zile lucrătoare de la solicitare, eu trebuia să fac o anchetă socială. S-a trimis o anchetă socială făcută de mine în luna iunie 2023. După ce am trimis ancheta făcută de mine în care am specificat că este pensionară (n. r. Victoria Rădoni) cu 1.376 de lei, reiese că locuiește singură și se gospodărește singură, am zis că propun să i se dea cardul. Au venit cu specificații care îmi spun că nu este bună ancheta. Am stat seara, le-am făcut pe noua normă, care iarăși am trecut-o pe doamna cu drept de a primi cardul. Am fost chemată la prefectură, unde am avut aceeași discuție. Mi-a zis «cu al cui drept i-am scris eu că e beneficiară de card?»”, a declarat Adela Groșan, inspector în cadrul Primăriei General Berthelot.
Subprefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, a fost însărcinat de către superiorul său, fostul prefect al Călin Marian să se ocupe de aceste cazuri. Contrar celor spuse de către primarul comunei General Berthelot și de către inspectorul de asistență socială, subprefectul a susținut că lucrurile au fost clarificate (?!!). Fulga a declarat că a convocat o ședință cu șefii tuturor instituțiilor responsabile de acordarea cardurilor de energie, a discutat despre fiecare caz în parte și concluzia a fost că persoanele luate în discuție nu au dreptul de a le primi.
„Ceea ce s-a putut face, am făcut, în momentul în care doamna primar a trimis acea adresă, eu am convocat pe generalul de la STS, pe directorii de la AJPIS, Poștei Române, toți cei care sunt implicați în acest lanț, am luat punctual cei șapte oameni care nu primiseră cardurile de energie și s-a rezolvat fiecare în parte, pe loc, pentru toți cei șapte. Am găsit oameni, care spuneau că au venit de 1.181 de lei, dar, în schimb, aveau un teren arabil și primeau produse sau bani de pe acel teren sau de la APIA și depășeau venitul și nu se mai încadrau. Am găsit că aveau copiii mutație în casă, nu și-au schimbat domiciliul de pe casa părinților și cu veniturile lor depășeau suma de 1.181 de lei. Pentru cei șapte oameni s-a discutat punctual cu toți directorii de departamente care au responsabilități și s-a rezolvat punctual pentru toți cei șapte”, a declarat Constantin Fulga.
Conform datelor oferite de Primăria General Berthelot, pe lângă Victoria Rădoni, mai sunt, cel puțin, cinci persoane, care au dreptul la carduri de energie, dar nu le-au primit: Eugenia Crai, Zâna Dinișoni, Victoria Andrioni, Ioana Groșan, Clara Radu. Este vorba despre persoane vârstnice, cu pensii mici sau cu îndemnizație de handicap, despre care nicio instituție a statului nu și-a bătut capul să le ofere o rezolvare.
Dată fiind această situație, fiul Victoriei Rădoni este decis să facă plângere penală împotriva celor care au nedreptăţit-o şi continuă să o lipsească de un drept legal pe mama sa în vârstă de 88 de ani.
Localnicii din General Berthelot nu sunt singurii în această situație. Probleme au fost peste tot în țară, în august anul trecut fiind peste 50 de mii de reclamații din partea persoanelor care nu au primit voucherele de energie, iar alte 75 de mii de carduri au fost anulate.
În acordarea și distribuirea cardurilor de energie sunt implicate Ministerele Muncii și al Fondurilor Europene, STS, ANAF și Poșta Română. Guvernul României a decis să le acorde persoanelor cu venituri mici aceste „cartele”, după ce prețurile la energie electrica, gaze sau lemne au ajuns la prețuri astronomice. Anul trecut, s-au acordat câte 1400 de lei, în două tranșe, pentru un loc de consum
Beneficiarii au fost pensionari cu vârsta peste 60 de ani, cu venit lunar de până la 2.000 lei; pensionari de invaliditate și persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu, indiferent de vârstă, cu venit lunar de până la 2.000 lei; familiile cu alocație de susținere și familiile/persoanele cu ajutor social, indiferent de vârstă și venit.
Inițial, valabilitatea cardurilor distribuite în 2023 a fost stabilită până la data de 31 martie 2024, ulterior fiind prelungită până în 31 mai anul acesta.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.