Hunedorenii plecați să cucerească Aconcagua au ajuns în tabăra de bază

Hunedorenii plecați să cucerească Aconcagua au ajuns în tabăra de bază

Cei trei alpinişti din municipiul Brad, care şi-au propus să cucerească vârful Aconcagua (6.961 metri) din Argentina, au ajuns cu bine în tabăra de bază, Plaza de Mulas, la 4.300 de metri altitudine, în cursul zilei de marţi fiind prevăzută o tură de aclimatizare şi transportul unei părţi din bagaje în tabăra 1 Alaska (5.350 metri).

Potrivit unui mesaj al unui alpinist, postat pe pagina sa de socializare de primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, cei trei au transmis că vremea este bună, cu uşoare adieri de vânt, iar temperatura pe timp de zi a urcat până la + 16 grade Celsius.

Alpiniştii au sosit în tabăra de bază pe 3 februarie şi au început aclimatizarea o zi mai târziu, când au urcat până la gheţarul Horcones (4.600 metri), iar pe 5 februarie au cărat o parte din bagaje în tabăra 1 Alaska, a transmis alpinistul Silviu Nemeş din Brad.

Restul de bagaje vor fi transportate în cursul zilei de marţi, însă alpiniştii vor reveni în tabăra de bază deoarece în tabăra Alaska nu au posibilitatea să topească zăpadă pentru apa de băut.

„Dormim în dom de 8 persoane, condiţii decente, masa destul de ok, mi-am adus mâncare cu mine să mă alimentez corespunzător. (…) Cei doi prieteni ai mei sunt ok, cu mici excepţii – Dan (Gligor, n.r.) care are deja bătături provocate de ghetele 3 sezoane”, a menţionat Silviu Nemeş.

O echipă formată din trei alpinişti din localităţile Brad şi Vaţa de Jos a plecat pe 28 ianuarie într-o expediţie pe vârful Aconcagua (6.961 metri) din Argentina, cel mai înalt din cele două continente americane şi unul dintre cele mai importante şapte vârfuri din lume.

Alpiniştii Radu Pavel, Silviu Nemeş şi Dan Gligor s-au alăturat unui grup mai numeros din România, care a plecat din Bucureşti spre Aconcagua şi se va întoarce în ţară pe data de 18 februarie.

„Sperăm ca steagul României şi al municipiului Brad să fluture la 6.961 metri, dus acolo pentru prima dată de o echipă de brădeni. Le dorim baftă să ajungă pe vârf, vreme bună şi să se întoarcă sănătoşi acasă cu visul împlinit. Dumnezeu să le ajute!”, a notat primarul municipiului Brad pe pagina sa de Facebook.

Cunoscător al alpinismului, primarul din Brad a apreciat că, de la o anumită altitudine, lipsa de oxigen va fi un factor care va accentua foarte mult dificultatea ascensiunii pe vârful Aconcagua.

Sursa: Agerpres

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.