Ion R. Baciu, de la Orăştioara de Sus la Academia Română

Resimțim acut nevoia de recuperare a personalităților marcante. Trecerea timpului șterge din memoria colectivă Oameni și date înlocuindu-le cu nimicurile cotidiene. Coșul de cumpărături, dezbaterea politică și „vedetele” de un ceas ne ocupă timpul.

În urmă cu aproape 20 de ani, în articolul  „In memoriam Ion R Baciu” al  Academiei Române era scris: „Prin plecarea dintre noi a acad. Ion Baciu, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi reprezentanți ai şcolii româneşti de medicină, un profesor de excepţie, un om de o rară nobleţe spirituală”. Astăzi despre academicianul Ion R. Baciu, ca despre mulți alții, se vor scrie, poate, două rânduri la rubrica „S-a întâmplat astăzi” ori nu se va scrie nimic.

Academicianul de astăzi profesorul universitar dr. Dorel Săndesc, scria în anul 2014 pentru „Almanahul Oamenilor de la noi”:

«Amintiri cu profesorul Ion Baciu

În toamna anului 1979 îmi începeam studiile la Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca, după ce trecusem cu mare succes un examen de admitere la care participaseră peste 4 000 de candidați și care umpluse de mândrie, bucurie și… alcool sufletele consătenilor mei din Orăștioara de Sus, sat în care se născuse și cel care în acea perioadă era rectorul Institutului de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, academicianul Ion Baciu.

Eram în anul doi când, în pauza unui curs, o secretară a întrebat dacă studentul Săndesc este prezent și m-a anunțat că sunt convocat la Cabinetul Rectorului la ora 13.

La 13 fără un sfert m-am înființat la Cabinet cu o senzație de amețeală și ireal. Eram încă un animăluț sălbatic din Munții Orăștiei, un lup singuratic, care nu agrea socializarea în afara micii sale haite, iar pe profesor, deși născut în aceleași locuri, nu-l percepeam deloc ca pe un bătrân fost șef de haită. Nu îl cunoscusem pe profesor până atunci, trecea foarte rar prin satul său natal, căci casa părintească fusese vândută, iar această coincidență geografică nu îmi dădea deloc de gândit și nici nu îmi trecea prin cap să mă proiectez ca discipol sau ca urmaș al său. Constatam doar cu uimire că organele care îmi crescuseră acolo în munți – mintea, voința, energia, curiozitatea – mă ajutau să mă descurc cu brio în fața provocărilor sistemului în care intrasem și nu mă gândeam la nimic altceva.

Poate asta îl și contrariase și incitase pe profesor, care mă aștepta, micuț dar distins și pedant, în picioare lângă fereastră, scrutând nostalgic peisajul marelui oraș transilvan, cu cafeaua aburind pe pervaz. După ce l-am salutat de sub carapace, s-a așezat cu mișcări fine, rotunde, în fotoliu și m-a invitat să iau loc.

—Dumneata ești din Orăștioara de Sus?, m-a întrebat.

—Da.

—Dumneata știi de unde sunt eu?

—Da, din Orăștioara de Sus.

—Și atunci de ce nu m-ai căutat până acum?

—Nu știu, nu a fost cazul.

—Și dacă nu ar fi fost „cazul”, ai fi putut absolvi facultatea fără să mă cauți?

—Nu știu, posibil.

—Vreau să-ți spun că apreciez acest lucru și urmăresc cu atenție evoluția ta. Te felicit pentru excelentul rezultat de la admitere și pentru performanțele obținute până acum, și sper că acea notă de 7 din primul an să fie doar un accident…

—Mulțumesc.

M-a întrebat apoi despre câțiva bătrâni din sat, prietenii săi din copilărie, despre râu, despre pădure, despre sat în general. S-a bucurat că particip activ la tradițiile de Crăciun (Steaua, Irodul, Piţărăii, Călușerul) și că știu colindele cele vechi, pe care nici el nu le uitase. Atunci acea discuție despre satul meu nu m-a emoționat, pentru că eu eram satul, eram parte componentă a lui.

Acum, în fotoliul meu de profesor , înțeleg pe deplin tremurul din vocea profesorului Baciu: „Avem ceva cu adevărat doar din momentul în care l-am pierdut.”»

Cel ce avea să devină peste timp academician, medic fiziolog, profesor universitar, doctor docent, s-a născut la 22 martie 1921, în comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara. Tatăl, Remus Baciu, director al școlii primare, dascăl cu vederi progresiste, iar mama sa, Lucreția Baciu, fiica intelectualului transilvănean  I. Popovici cel care a redactat ani de zile cunoscutul calendar „Amicul poporului”.

Ion R Baciu urmează școala primară în satul natal. Studiază la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăștie (1932-1940), unde se distinge încă din primele clase, ca șef de promoție. În 1940, la examenul de bacalaureat ținut la Alba-Iulia, este clasificat primul.

Înscris la Facultatea de Medicină (refugiată la Sibiu în toamna anului 1940), I. Baciu este atras – din primii ani – de caracterul de știință exactă și cuprinzătoare pentru viață a fiziologiei, precum și de rolul ei fundamental al medicinei. Între 1940-1946 este student medicinist. Devine preparator la Institutul de Fiziologie și Fizică Medicală (1941-1942) și la Institutul de Fiziologie și Fizică Medicală al Facultății de Medicină Cluj-Sibiu (1943-1948). Doctor în medicină și chirurgie „Magna cum laude” al Facultății de Medicină din Cluj, cu teza: „Rolul sistemului nervos central în provocarea reacției fagocitare”, sub conducerea prof. Gr. Benetato (1946).

Ocupă, prin concurs, postul de asistent la Institutul de Fiziologie și Fizică Medicală al Facultății de Medicină din Cluj (1948). Conferențiar la Institutul de Fiziologie și Fizică Medicală al Facultății de Medicină din Cluj (1948-1951). Profesor de „Fiziologie” la Liceul Sanitar Cluj. Colaborator științific al filialei din Cluj a Academiei Române (1950-1954). Conferențiar, titular al disciplinei de „Fiziopatologie” – nou înființată, ca specialitate experimentală preclinic – la Institutul de Medicină și Farmacie Cluj (1951-1961).

Secretar al Consiliului Științific, al Institutului de Medicină și Farmacie Cluj (1953-1963). Obține titlul de „Doctor în științe” (1958). Șef al Catedrei de „Fiziologie” (1959-1972). Profesor titular de „Fiziologie” la Institutul de Medicină și Farmacie Cluj (1961-1988). Decan al Facultății de Medicină Generală a Institutului de Medicină și Farmacie Cluj (1963-1965). Prorector al Institutului de Medicină și Farmacie Cluj (1965-1976). Șeful secției de „Fiziologie” la Institutul de Cercetări Medicale al Academiei Române, filiala din Cluj (1966-1969). Membru titular al Academiei de Științe Medicale (1969). Rector al Institutului de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca (1976-1984). Medic primar (gr. I) – specialitatea „Explorări funcționale” (1978). Șef al Catedrei de Științe Medicale Fundamentale Funcționale (1984-1988). Transfer la cerere ca Medic Primar (gr. I), la Institutul de Igienă și Sănătate Publică (1988). Pensionat la cerere.

Membru corespondent al Academiei Române (1991), apoi membru titular (1993). Profesor titular, șef la Catedra de Morfologie și Fiziologie a Universității din Oradea (1992). Membru în Colegiul Academic al Ministerului Învățământului. Director al Centrului de Cercetări Fiziologice al Universității din Oradea. Profesor consultant la Universitatea Medico-Farmaceutică din Cluj-Napoca (1992-1995). Doctor „Honoris Causa” al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș (1998).

Este autor a peste 320 de lucrări, studii și articole de specialitate, publicate în reviste și monografii din țară și străinătate, în domeniile: fiziologia sângelui, fiziologia răspunsului imun, microcirculație, fiziologia muncii și ergonomie. A prezentat în jur de 60 de rapoarte științifice și comunicări importante, la diferite manifestări interne și internaționale. A participat anual, în calitate de autor și colaborator, la sesiunile științifice ale Academiei Române. Lucrările au fost publicate în periodicele Academiei Române. A prezentat rapoarte și comunicări la Sesiunile Academiei de Științe Medicale (1977-1995). A coordonat un important număr de lucrări de doctorat în domeniul fiziologiei normale și patologice.

Publică articole de specialitate în revistele:  „Clujul Medical”, „Studii și cercetări de medicină” (Cluj), „Fiziologia normală și patologică”, „Studii și cercetări de fiziologie”, „Revue Roumaine de Physiologie”, „Archives de l’Union Médicale Balkanique”, „International Journal of Neuroscience”, „Roumanian Journal of Physiology”, și altele.

Funcții în societăţii științifice :

Membru al Societăţii Române de Fiziologie (1952). Vicepreşedinte şi preşedinte al Secţiei de Fiziologie a Filialei Cluj, a USSM (1955-1974). Preşedintele Subfilialei Cluj a Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale (1963-1966). Vicepreşedinte al Filialei Cluj a USSM (1966-1971). Vicepreşedinte al Societăţii Române de Fiziologie (1968-1990). Preşedintele Filialei Cluj a USSM (1971-1990). Membru în Consiliul de Conducere al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale din România (1972-1990). Preşedintele Comisiei de Ştiinţe Medicale a Filialei Cluj-Napoca, a Academiei Române (1985). Preşedintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei de Ştiinţe Medicale (1991); Preşedinte de onoare al Societăţii Române de Fiziologie. Membru de onoare al Societăţii Române de Psihoneuro-endocrinologie (1998). Secretar al Filialei Cluj a Societăţii de Biologie din Paris (1947). Membru al Societăţii Internaţionale de Transfuzii din Paris (1965). Membru fondator al Societăţii Europene de Fiziopatologie Respiratorie, cu sediul la Praga (1966); Membru al Societăţii Internaţionale de Farmacologie Biochimică – Milano. Membru al Academiei de Ştiinţe din New York (1967). Membru al Uniunii Medicale Balcanice (1972-1990). Membru al Diviziunii de Ştiinţe Fundamentale a Uniunii Medicale Balcanice (1974). Membru fondator al Grupului Internaţional de lucru în domeniul Neuroimunomodulării, de la Paris (1977). Membru al Comitetului Naţional al Uniunii Medicale Balcanice (1984). Membru fondator (chart member) al Societăţii Internaţionale pentru Studiul Neuroimunomodulării (ISNIM), cu sediul la Ancona, Italia şi în Comitetul Ştiinţific Internaţional al ISNIM (1988). Vicepreşedinte al Comitetului Naţional Român (1992).

Premii și distincții:

Premiul I al Ministerului Învățământului – pentru „Cercetări de Fiziologia Muncii” (1962); Premiul „Victor Babeș” al Academiei Române – pentru seria de „Cercetări asupra reglării eritropoezei” (1962); Medalia „Meritul Științific” (1966); „Medalia de aur” – decernată cu prilejul Simpozionului Internațional „Factorii eritropoezei”, Pavia, Italia (1968); Ordinul „Meritul Sanitar”, Clasa a II-a (1972); Profesor emerit (1974); Premiul „Victor Babeș” al Academiei Române – pentru monografia „Homeostazia oxigenului”, Cluj-Napoca (1980); Placheta „Carus” a Academiei de Medicină „Carl Gustav Carus” din Dresda, pentru promovarea relațiilor de colaborare dintre Academia de Medicină din Dresda și Institutul de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca (1981); Medalia „Iuliu Hațieganu” a Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca (1992);

„Cetățean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca” (1994); „Cetățean de Onoare al Comunei Orăștioara de Sus” (1998); „Cetățean de Onoare al Municipiului Orăștie” (2004)

Trece în eternitate la Cluj pe data de 19 septembrie 2004.

……………………..

Resurse:  Anuarele Institutului de Medicină şi Farmacie Cluj- Napoca. – Cluj: Editura IMF, 1967, 1969, 1979, 1980, 1987; „Personalități ale științei” (Mic dicționar) – Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977;

Dicţionarul specialiştilor un „Who’s Who” în ştiinţa şi tehnica românească. – Vol. 1. Bucureşti: Editura Tehnică, 1996; Enciclopedia medicală românească. Secolul XX. Sub redacţia prof. dr. Nicolae Ursea. – Bucureşti, 2001; Ivanici, I; Marcu, P. Personalităţile României contemporane. Nemuritorii. Academicieni români,  Bucureşti: Rompres, 1995; Rusu, Dorina. Membrii Academiei Române. 1866 – 1999. Dicţionar. Bucureşti: Editura Academiei Române, 1999; Elena Solunca în dialog cu acad. Ion Baciu: „Miraculosul mecanism al imunităţii şi importanţa neuroimuno-modulării şi viitorul posibil al medicinei”. În: Contemporanul. Ideea europeană. -7, nr. 36, 4 sept. 1997; Maria Razba, „Personalități hunedorene: „Oameni de cultură, artă, știință, tehnică și sport (sec. XV-XX)” (Dicționar),  Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara, Deva, 2000; Dan Orghici – Petru Romoșan, „Almanahul Oamenilor de la noi”, ed. „Vorba”, Orăștie 2014; Dan Orghici – Adrian Ioan B. Secui, „Oamenii din Ținutul Orăștiei – Călindaru’ Foii Interesante”, vol. I, ed. Măiastra, 2023.